Cu ocazia zilei de 8 Martie la sediul Penitenciarului Ploieşti, personalul Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială a iniţiat şi organizat un spectacol de muzică şi poezie intitulat: „Femeia mamă şi prietenă” la care au participat 25 de persoane private de libertate.
În cadrul spectacolului au fost prezentate poezii şi cântece, compoziţie proprie, dedicate femei, în calitate de mamă, soţie, soră, prietenă, fiind apreciate de publicul prezent.
Astfel de activităţii, reprezintă un prilej de comunicare interumană, încurajându-se menţinerea legăturilor cu familia şi conştientizarea de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate a rolului deosebit de important pe care femeia îl îndeplineşte în familie şi societate.
Pentru informaţii suplimentare, desemnăm ca persoană de contact pe inspector Comnea Cristina – purtător de cuvânt, telefon 0244/526834, mobil: 0753.091.210, email: [email protected].
Comisar de penitenciare Tiberiu RADU
Director
Penitenciarul Ploieşti