România, 2025. Trăim într-o țară în care un om poate scrie informări despre colegii săi, poate participa la „ședințele planificate” ale Securității, poate face notă despre cei care „manifestează ură față de socialism” sau au „prietenii dubioase în străinătate”, dar să nu fie, legal, considerat colaborator al Securității. Cum? Foarte simplu. Statul român a fost generos cu torționarii și și-a bătut joc de victime. Cu mâna Curții Constituționale.
Cazul Dan Nicușor Daniel (numit în glumă Mucușor) este emblematic. În 1988, într-un raport strict secret al Securității – pe care îl prezentăm public integral – se arată că tânărul Dan, înainte de plecarea la Olimpiada Internațională de Matematică din Australia, a fost racolat. A furnizat două note informative, și a participat la întâlniri planificate cu ofițeri. A arătat „disponibilitate de colaborare”, a făcut observații despre alți colegi, inclusiv despre „Vasiu Adrian” (alt participant), despre care a spus că „a manifestat ură față de regimul socialist”. Asta înseamnă delict de opinie și trădare a colegilor. Dar nu și colaborare cu Securitatea, conform legii române actuale.
De ce? Pentru că în 2012, Curtea Constituțională, controlată de fosta nomenclatură reciclabilă în posturi „democratice”, a decis că doar notele semnate olograf pot fi considerate colaborare. Dacă securistul scria nota la mașina de scris, chiar dacă persoana o aproba verbal sau în alte forme, nu e colaborator. Nu contează că a dat informații. Nu contează că a participat. Contează că n-a scris cu mâna lui.
În 2019, Parlamentul a încercat să repare rușinea și a adoptat Legea 161/2019, care extindea definiția colaborării. Dar în 2021, aceeași Curte Constituțională a făcut o nouă „fentă legală”: a declarat legea neconstituțională și a decis că dacă cineva a primit o dată adeverință că nu a fost colaborator, chiar și pe baza unei cercetări viciate, nu mai poate fi reanalizat niciodată. Nici dacă apar documente clare. Nici dacă recunoaște. Nici dacă Securitatea însăși ar reveni în carne și oase.
Astfel, oameni precum Nicușor Dan – despre care există documente operative clare – rămân necolaboratori oficiali. Așa scrie în fișa lor CNSAS. În realitate, sistemul i-a absolvit definitiv. Ba chiar le permite să ajungă în fruntea bucatelor, să vorbească despre democrație, justiție, reforme și alte glume proaste.
Cetățenii care au avut de suferit, în schimb, rămân cu dosarele, cu suferințele, cu lipsa de adevăr și cu o justiție care ține cu turnătorii, nu cu victimele lor.
Aceasta este România în care trăim. Un stat care se spală pe mâini de propriul trecut și-i spală pe cei care l-au servit.
Să nu uităm: cine iartă trădarea, pregătește trădarea următoare.
Nota redacției Intransigent:
Publicarea acestor documente se face în virtutea interesului public legitim, consolidat de legislația română, care interzice explicit ocuparea funcțiilor de demnitate publică persoanelor dovedite ca foști colaboratori ai Securității (conform Legii 161/2003, art. 1 alin. 2).
Precizăm că, deși materialele apărute pe internet conțin elemente cu aparență de autenticitate, nu avem în prezent confirmarea oficială că acestea provin din arhiva CNSAS.
Demersul nostru jurnalistic nu urmărește defăimarea, ci apărarea adevărului istoric și a principiilor democratice. Într-o democrație reală, memoria nu se îngroapă. Se recunoaște și se asumă.
Dacă aceste documente se vor dovedi a fi inexacte sau false, vom reveni cu rectificări corespunzătoare. Scopul demersului nostru jurnalistic este de a informa și de a deschide o dezbatere publică onestă despre felul în care statul român, prin decizii ale CCR și legislație mutilată, a ajuns să protejeze informatorii și să compromită memoria victimelor.
Într-o democrație reală, trecutul nu se îngroapă. Se clarifică.
