Într-o dimineață de septembrie 2024, la Companies House – Registrul Comerțului din Marea Britanie, s-a născut discret o firmă cu nume pompos: Creative Knowledge Ltd. Pe hârtie, pare o banalitate birocratică. În realitate, e începutul unei povești cu iz de scandal.
Documentele oficiale, reci și impersonale, au un merit uriaș: spun adevărul fără să clipească. Negru pe alb, figurează acolo Sorin Ion Dumitrașcu, city managerul municipiului Ploiești. Nu ca simplu figurant, ci ca fondator, director unic și asociat unic. Cu alte cuvinte, patron absolut.
Societatea are ca obiect declarat de activitate „alte forme de educație” (SIC 85590). Un cod sec, dar care se traduce simplu: cursurile online de pe Udemy, unde Dumitrașcu joacă rolul de profesor global, vânzător de know-how și star internațional al webinarelor. Capitalul social? O liră sterlină. Ridicol de puțin, dar suficient ca să îi dea control total.
Și acum să ieșim din limbajul sec al registrelor. În timp ce ploieștenii își calculează facturile la utilități cu pixul, scăzând la sânge cheltuielile de la o lună la alta, city managerul lor, acest „salvator administrativ” autoproclamat, își croiește drum în altă ligă: își deschide firmă la Londra. Domn pe funcție în Ploiești, patron de educație în Anglia.
E greu să treci cu vederea coincidența: 17 septembrie 2024, data înființării firmei. Nu e o inițiativă veche, nu e un vis din tinerețe. E o mișcare recentă, proaspătă, făcută pe când Dumitrașcu era deja în fotoliul de city manager. Întrebarea nu e dacă are voie să facă asta, ci de ce a ales să o facă tocmai atunci.
Capital social: 1 liră. Control: 100%. Un detaliu aparent minuscul, dar cu potențial de grenadă administrativă. Pentru că în spatele acelei lire stă o realitate greu de contestat: Sorin Dumitrașcu are interese economice externe.
Și într-o țară în care cetățeanul obișnuit este hăituit pentru fiecare chitanță și bon fiscal, faptul că un city manager jonglează cu firme străine și venituri online transformă acea liră într-un miez de scandal. Mică pe hârtie, dar uriașă în semnificație.
Declarația invizibilă și vrăjeala fiscală a lui Dumitrașcu
Legea română nu lasă loc de interpretări. Orice funcționar public de rang înalt – iar city managerul intră direct în această categorie – are obligația să completeze anual declarația de avere și de interese. Și nu oricum, ci detaliat: de la apartamente și mașini, până la participații în firme, fie că sunt în România, fie la capătul lumii.
Am luat la bani mărunți declarația depusă de Sorin Dumitrașcu. Rezultatul? Tăcere absolută despre compania Creative Knowledge Ltd, înregistrată la Londra. Nici o vorbă despre acțiuni, nici o mențiune despre venituri din străinătate. Ca și cum totul ar fi fost înghițit de pământ.
Avem, așadar, două documente oficiale care se bat cap în cap:
-
în Anglia, Dumitrașcu apare ca patron absolut;
-
în România, Dumitrașcu se prezintă ca un funcționar imaculat, fără legături comerciale externe.
Este ca și cum am asista la o piesă de teatru fiscal cu două decoruri. Într-unul, protagonistul e om de afaceri internațional. În celălalt, e doar un city manager disciplinat, fără interese ascunse. Diferența? Sala de spectatori. În Marea Britanie, scena e transparentă. În România, cortina ascunde decorul.
Un jurnalist de investigație nu poate trece cu vederea acest detaliu. Pentru că nu vorbim despre o simplă omisiune birocratică, ci despre o discrepanță flagrantă între realitate și declarație oficială.
De aici și ironia amară: unii își imaginează că legile pot fi păcălite ca într-un roman de fantezie. Firma din Anglia se evaporă în București, precum un „Harry Potter fiscal”. Numai că la Cardiff, unde se află Registrul Comerțului britanic, nu există baghete magice și nici iluzionism. Există doar documente clare, semnate și autentificate.
Și atunci, întrebarea se impune: dacă firma există în acte la Londra, de ce dispare misterios din hârtiile oficiale de la București?
Citește și: Sorin Dumitrașcu este noul city manager al Ploieștiului. A negat că este nepotul Monicăi Macovei
Legea nu iartă nici dacă ești protejat. E diferență mare între colțul blocului și colțul Londrei
Când vine vorba de declarația de avere, legea română e limpede ca apa de izvor – și, culmea, scrisă pe înțelesul oricui. Legea nr. 176/2010 spune fără echivoc: orice persoană cu funcție publică trebuie să declare toate participațiile ca asociat sau acționar la firme, fie că sunt în România, fie că sunt la celălalt capăt al lumii. Tot acolo trebuie să apară și veniturile obținute din aceste activități.
Nu e un moft birocratic, nu e o recomandare opțională, ci o obligație legală. Și pentru cine are impresia că poate „uita” câte ceva, vine și Codul Penal, art. 326, care spune clar: omisiunea intenționată echivalează cu fals în declarații. Și asta nu se tratează cu un simplu avertisment, ci cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.
Altfel spus, nu mai vorbim despre o scăpare, ci despre un potențial delict penal.
Și pentru ca lucrurile să fie pe înțelesul tuturor, putem traduce astfel:
-
Legea 176/2010: dacă ești city manager, trebuie să declari TOT – și garajul de la colțul blocului, și firma de la colțul Londrei.
-
Codul Penal, art. 326: dacă omiți intenționat, intri direct în zona infracțiunii. Și nu, nu e literatură, nu e poezie – e cod penal, cu sancțiune concretă: închisoare sau amendă.
Nu există scuza „n-am avut timp să completez căsuța” sau „n-am considerat relevant”. În fața legii, asemenea justificări sunt la fel de solide ca o hârtie udă.
Iar când vine vorba de un city manager, omul plătit din bani publici ca să vegheze asupra corectitudinii administrației locale, orice minciună prin omisiune se transformă într-o bombă juridică.
Posibile urmări…când ANI și Parchetul bat la ușă
O firmă ascunsă în străinătate nu e doar o pată pe obrazul transparenței. În cazul unui funcționar public, e o grenadă cu trei focoase: penal, administrativ și fiscal.
Pe plan penal, lucrurile sunt simple și tăioase. Dacă omisiunea e intenționată, vorbim despre fals în declarații. Aici intervine Agenția Națională de Integritate (ANI), care are obligația să verifice contradicția dintre actele de la Londra și declarația de avere de la București. Dacă găsește neconcordanțe, mingea ajunge direct la Parchet, unde se poate deschide un dosar penal.
Pe plan administrativ, aceeași ANI poate constata incompatibilitate sau conflict de interese. În traducere liberă, asta poate însemna pierderea funcției publice. Când ești city manager, o asemenea concluzie echivalează cu ieșirea din scenă, nu cu o simplă mustrare.
Pe plan fiscal, intrăm în zona cea mai sensibilă. Dacă veniturile obținute prin firma din UK – în cazul de față, din cursurile vândute pe Udemy – nu au fost declarate la ANAF, atunci se deschide discuția despre evaziune fiscală transfrontalieră. Iar evaziunea nu e un termen de presă, ci o acuzație cu greutate juridică și cu dosar penal garantat.
Scenariul e simplu, dacă instituțiile își fac treaba:
-
ANI verifică și confirmă neconcordanța.
-
Parchetul deschide dosar pentru fals în declarații.
-
ANAF analizează veniturile nedeclarate și discută despre evaziune fiscală internațională.
Și atunci, nea Sorin ar putea afla pe propria piele că optimizarea fiscală gândită la Londra nu se pupă deloc cu Codul Penal de la București.
Problema nu mai este una de moralitate sau de transparență publică. Este o problemă de responsabilitate juridică directă, cu consecințe ce pot merge de la amendă și pierderea funcției până la dosar penal și condamnare.
Udemy și Amazon – fabricile de bani ale lui Sorin Dumitrașcu
În paralel cu funcția sa publică din România, Sorin Dumitrașcu dezvoltă o activitate economică internațională prin două platforme gigant: Udemy și Amazon.
-
Pe Udemy, vinde cursuri online despre management, leadership și soft skills, de unde încasează sume consistente în dolari.
-
Pe Amazon, apare ca autor publicat, cu mai multe titluri listate, ceea ce îi aduce royalties (drepturi de autor) pentru fiecare carte vândută.
Aceste venituri sunt transferate nu direct în România, ci prin firma sa din Marea Britanie, Creative Knowledge Ltd. Astfel, banii fac un ocol prin Londra înainte de a ajunge la Dumitrașcu, ceea ce ridică probleme de transparență fiscală: în declarația de avere depusă la București nu apare nicio mențiune despre această activitate.
Am analizat pagina de autor Amazon și contextul în care Sorin Dumitrașcu apare și iată ce se conturează ca activitate financiară:
Publicare și vânzare de cărți pe Amazon
În pagina Amazon, Dumitrașcu figurează ca autor cu mai multe lucrări listate. Acest lucru înseamnă că încasează royalties (drepturi de autor) pentru fiecare exemplar vândut. Aceste venituri nu sunt simbolice dacă există o piață constantă, mai ales în domeniile de nișă (management, leadership, soft skills).
Cursuri online pe Udemy (menționate în paralel cu profilul său profesional)
Aceasta reprezintă o altă sursă de venituri, obținute de la o companie americană, ceea ce explică de ce a ales să își facă firmă în UK (Creative Knowledge Ltd): Regatul Unit este „cap de pod” fiscal între SUA și UE, simplificând transferurile și taxarea.
Activitate economică externalizată
Atât Amazon, cât și Udemy îi transferă veniturile pe bază de contracte internaționale. În mod normal, aceste sume ar trebui declarate în România dacă persoana este rezident fiscal aici și ocupă o funcție publică. Faptul că firma Creative Knowledge Ltd apare înființată în UK sugerează o strategie de „optimizare fiscală”, prin care banii trec mai întâi prin Londra, nu direct în România.
Activitatea financiară a lui Sorin Dumitrașcu nu e limitată la salariul de city manager din Ploiești. Ea include venituri externe din Amazon (drepturi de autor) și din Udemy (cursuri online), cel mai probabil canalizate prin firma sa din UK. Absența acestor venituri și a firmei din declarația de avere din România constituie nu doar o problemă de transparență, ci potențial o infracțiune fiscală și de fals în declarații.
Morala poveștii – când „city managerul” devine „Mr. Worldwide”
Să presupunem, prin absurd, că domnul Sorin Dumitrașcu ar veni mâine și ar ridica din umeri: „A fost doar o scăpare administrativă, o chichiță fiscală, o neînțelegere birocratică.” Chiar și în acest scenariu, întrebarea fundamentală rămâne neschimbată: este moral ca un înalt funcționar public să-și mute activitățile comerciale în străinătate pentru a prinde avantaje fiscale, în timp ce cetățenii pe care îi conduce sunt obligați să plătească taxe la sânge în România?
Funcția de city manager nu e doar un fotoliu bine plătit. Presupune transparență, integritate și, mai presus de orice, responsabilitate față de comunitate. Dacă aceste valori dispar, totul se reduce la un simplu joc dublu: omul care își încasează salariul de la bugetul local, dar își exportă veniturile comerciale la Londra, unde impozitele sunt mai blânde.
Și aici vine lovitura de imagine: E legal să ai firmă în UK? Desigur.
E legal să vinzi cursuri pe Udemy? Evident.
Dar e ilegal și imoral să omiți acest lucru din declarația de avere, să te prezinți ca funcționar impecabil în România, când, de fapt, jonglezi cu firme înregistrate peste graniță.
Pentru ploieșteanul simplu, cel care stă cu pixul în mână să-și facă socoteala la întreținere, e o insultă: city managerul își exportă veniturile la Londra, dar importă autoritate și salariu din banii lor.
Morala poveștii e simplă și crudă: în timp ce cetățenii joacă corect în liga taxelor din România, city managerul joacă rolul de „Mr. Worldwide”, jonglând cu firme și venituri internaționale.
Un asemenea comportament nu mai e doar o problemă de declarații și registre contabile. E o palmă peste obrazul comunității, un act de ipocrizie administrativă și un semn clar că valorile invocate pe hârtie se dizolvă imediat ce intrăm pe terenul realității.
O liră sterlină care cântărește cât o carieră publică
Actele vorbesc. La Companies House, în Anglia, Sorin Dumitrașcu apare negru pe alb ca asociat unic și director al firmei Creative Knowledge Ltd. La București, în declarația de avere, aceeași firmă dispare ca prin ceață.
Din punct de vedere juridic, situația miroase a fals în declarații – infracțiune prevăzută și sancționată de Codul Penal. Din punct de vedere moral, ridică întrebări grele despre corectitudinea unui funcționar public care își revendică rolul de administrator al unui oraș întreg, dar uită să-și administreze propriile obligații de transparență.
Este acum datoria instituțiilor – ANI, Parchetul și ANAF – să lămurească rapid dacă vorbim despre o neglijență nevinovată sau despre o schemă de evaziune fiscală transfrontalieră. Pentru că legea nu face diferența între scăpare și intenție atunci când consecința e aceeași: un document oficial incomplet, semnat și depus de un demnitar.
Pe hârtie, totul pare mic: o firmă cu o liră capital social. Dar realitatea e mult mai grea. Nu suma contează, ci integritatea unui om aflat în fruntea comunității.
Și atunci, întrebarea devine inevitabilă: câți alți city manageri mai cred că pot fi „Mr. Worldwide” la Londra și, în același timp, respectabili „domni” la Ploiești?
Până când instituțiile își vor face datoria, un lucru rămâne sigur: cetățenii din Ploiești au dreptul să știe adevărul despre cine le administrează orașul.
