După cum vedeți în răspunsul primăriei la solicitarea Alianței pentru Drepturile Omului din România din 24 octombrie 2025, de a-l cerceta disciplinar pe administratorul public pentru că a fost pe punctul de a lăsa ploieștenii în frig în apartamente, prin refuzul garantării creditului către firma care ar fi asigurat gazele pe perioada sezonului rece. Între timp, administratorul public Sorin Dumitrașcu și-a dat demisia pe 31 octombrie, dar până atunci, Polițeanu nu a catadiscitsă ceară cercetarea disiplinară, probabil pentru că nu avea cui, pentru că nu amcertitudinea că exista o Comisie de Disciplină la nivelul primăriei Ploiești.
Am avut “tupeul” civic să cer ceva simplu și logic:
– declanșarea cercetării disciplinare
– și rezilierea contractului administratorului public Sorin Dumitrașcu,
omul care, din poziția lui călduță, nu părea să-și fi făcut un obicei din a respecta interesul public.
Răspunsul Primăriei e memorabil:
cererea ta, înregistrată frumos cu număr, dată, ștampilă, traseu prin Consiliul Local și „în atenția domnului Primar”, „a rămas fără obiect, urmare a încetării contractului de management și eliberării din funcție a administratorului public menționat”.
Traducere din limbă de lemn în română:
„Omul nu mai e la noi pe statul de plată, așa că ce atâta curiozitate? Ce mai vreți, dom’le, cercetare, disciplină, adevăr, răspundere? S-a evaporat contractul, s-a evaporat și problema.”
În logica asta, dacă cineva îți lovește mașina în parcare și apoi își vinde autoturismul, Poliția ți-ar putea răspunde foarte politicos:
„Sesizarea dumneavoastră a rămas fără obiect, urmare a înstrăinării autoturismului cu care s-a produs accidentul.”
Cu deosebită considerație, desigur.
E foarte interesant că noul administrator public a păstrat obieceiurile fostului, adică este pixul primarului Polițeanu cu care sau prin care edilul semnează documentele. cel puțin răspunsul din imagine e semnat de altcineva decât primarul. Poate că e prea firav să țină pixul în mână ori când angajează administratori publici criteriul de bază este să-l scutească de semnături, cine știe?!






















