• Ultimele
Avem dovada uneia dintre multele minciuni ale Mariei Manea, fost președinte interimar și vicepreședinte la UAP Prahova. A venit timpul adevărului

Am cerut CNSAS sa ne spuna daca Maria Manea a fost sau nu colaborator al securitatii inainte de 1989. Desi au anuntat ca au inceput cercetarile, din senin s-au oprit, iar noi i-am actionat in instanta ca sa aflam adevarul

30 martie 2021
Adrian Axinia (AUR): Facem dreptate familiilor cu mai mulți copii: părinții care au cel puțin 3 copii vor fi scutiți prin lege de impozit pe salarii

ADOR cere Consiliului Local Ploiești să nu voteze „pe nevăzute” regulile parcărilor: întâi inventarul și cadastrul, apoi atribuirea și taxarea

26 august 2026
Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că a publicat,  spre consultare publică, proiectul de buget local pentru anul 2021

CUTREMUR ADMINISTRATIV ÎN PRIMĂRII. Legea 165/2026 obligă autoritățile să-și pună oamenii și posturile sub lupă

25 august 2026
STOP JOC cu terenul de la Catedrală. Documentele vechi de 25 de ani pe care administrația Polițeanu nu le poate șterge cu o dispoziție de primar

STOP JOC cu terenul de la Catedrală. Documentele vechi de 25 de ani pe care administrația Polițeanu nu le poate șterge cu o dispoziție de primar

24 august 2026
Gardul de lângă Catedrală, PUZ-ul „90% finalizat” și dispoziția prin care Polițeanu vrea să deschidă, pe bani publici, accesul spre un teren privat

Gardul de lângă Catedrală, PUZ-ul „90% finalizat” și dispoziția prin care Polițeanu vrea să deschidă, pe bani publici, accesul spre un teren privat

21 august 2026
Bugetul Ploieștiului… între pixul primarului și vocea cetățeanului. Consilierul local Mihai Apostolache cere primarului să organizeze dezbateri pe buget

Consilierul local Apostolache cere explicații după acuzațiile privind salariul directorului adjunct al Poliției Locale Ploiești și modul de intervenție în ordine publică

20 august 2026
A murit Aurelian Gogulescu, președintele CCI Prahova. Prahova pierde unul dintre oamenii care i-au reprezentat cu demnitate mediul de afaceri

A murit Aurelian Gogulescu, președintele CCI Prahova. Prahova pierde unul dintre oamenii care i-au reprezentat cu demnitate mediul de afaceri

19 august 2026
CERCETAREA DIN SERVICII ȘI APĂRARE INTRĂ ÎN SISTEMUL NAȚIONAL. Cine controlează banii, proiectele și tehnologiile?

CERCETAREA DIN SERVICII ȘI APĂRARE INTRĂ ÎN SISTEMUL NAȚIONAL. Cine controlează banii, proiectele și tehnologiile?

19 august 2026
STRĂPUNGEREA DE FACEBOOK: Polițeanu vinde „progrese”, iar pe șantier bordurile bune ajung printre moloz. Cine controlează investiția?

STRĂPUNGEREA DE FACEBOOK: Polițeanu vinde „progrese”, iar pe șantier bordurile bune ajung printre moloz. Cine controlează investiția?

18 august 2026
EXPLOZIV// Plângere penală la DNA după „rechizitoriul financiar” al Curții de Conturi. Zeci de milioane de lei sub semnul întrebării la CJ Bihor, în mandatul lui Ilie Bolojan

BOLOJAN A AJUNS LA BATERII DUPĂ CE A VENIT CRIZA. Bulgaria avea deja peste 1.100 MW operaționali

18 august 2026
Am cerut parlamentarilor prahoveni sprijin pentru modificarea a două legi. Ne-au ignorat total sau ne-au primit, ascultat și …atât

PFIZER, ROMATSA ȘI BUNURILE STATULUI. Cum a apărut, în plină executare de 600 de milioane de euro, mecanismul tranzacțiilor Guvernului

13 august 2026
ADOR contestă legalitatea reducerii posturilor din Primăria Ploiești și anunță acțiune în instanță

COMUNICAT DE PRESĂ //ADOR cere suspendarea HCL 305/2026. Primăria Ploiești a ignorat cererea de dezbatere publică și a mutat 37 de milioane de lei de la cogenerare

13 august 2026
ADOR a cerut astăzi Președintelui României desemnarea cu celeritate a unui candidat pentru funcția de prim-ministru

ADOR a cerut astăzi Președintelui României desemnarea cu celeritate a unui candidat pentru funcția de prim-ministru

12 august 2026
  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
miercuri, 26 august 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

Am cerut CNSAS sa ne spuna daca Maria Manea a fost sau nu colaborator al securitatii inainte de 1989. Desi au anuntat ca au inceput cercetarile, din senin s-au oprit, iar noi i-am actionat in instanta ca sa aflam adevarul

Acasă AIR Anchete
30 martie 2021
Avem dovada uneia dintre multele minciuni ale Mariei Manea, fost președinte interimar și vicepreședinte la UAP Prahova. A venit timpul adevărului
Cuprins

Vreau, nu vreau, multe din lucrurile rele care se intampla la UAP Prahova in ultimii doi-trei ani o au ca si cauza pe d-na Maria Manea. Vorbim despre o persoana in varsta, are 75 de ani, care in loc sa se bucure de batranete nu face altceva decat sa creeze conflicte, să teasa intrigi, probabil aceasta fiind sursa ei de alimentare. Vechile obiceiuri nu mor niciodata sau mor atunci cand exista dorinta de schimbare a omului, ceea ce in cazul ei este imposibil. A avut destul timp la dispozitie sa o faca si a esuat.

Poate va intrebati de ce scriu despre o batrana? Raspunsul este ca are atata venin in ea si actioneaza cu oameni de teapa ei, din pacate nu putini, dupa strategii bolnave demne de temnitele securiste in care se puneau la cale distrugerea oamenilor care erau impotriva sistemului. Nu intamplator fac aceasta referire, pentru ca pe la inceputul anului 2019, cand Uniunea Asociatiilor de Proprietari era calcata de ANAF, ITM si Politie la sesizarilor unor angajati care credeau ca daca Maria Manea le promite marea cu sarea, se va si tine de promisiuni. Nu a fost si nu va fi asa, pentru ca, desi se dovedeste ca are relatii care intervin pentru ea si mateleotii ei, lucrurile nu raman asa cum le pritoceste batrana doamna. Adevarul iese intotdeauna la iveala, mai devreme sau mai tarziu.

Sa revenim la oile noastre si sa spunem ca referirea la temitele securitatii nu a fost intamplatoare pentru ca mai multe persoane mi-au spus lucruri de-a dreptul socante despre trecutul acestei batrane neastamparate si pline de venin. Din pacate, niciuna dintre aceste pesoane nu si-a asumat public un adevar dureros, poate similar cu cel prezentat de Lucia Hossu Longin in Memoliarul Durerii, iar pentru a afla adevarul am solicitat Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii sa efectueze cercetari pentru a scoate la lumina un adevar care a adus multa suferinta colegelor de servici ale Mariei Manea, dupa cum ne-au spus sursele noastre, pe vremea cand avortul era interzis in Romania, prin Decretul 770/1966. Pe vremuri, in caz ca s-a uitat, femeile nu aveau voie sa avorteze, iar daca o faceau erau chinuite de Securitate pana spuneau toate filierele din care faceau parte cadre medicale, dar si persoane fara pregatire. Securitatea avea informatorii ei printre angajatii firmelor de stat care, cu abilitate, intrau pe sub pielea colegilor, aflau cand si daca vor avorta sau daca au avortat si apoi turnau la Securitate, aceasta asigurandu-le spatele om firmele respective. Lucrurile de genul acesta s-au uitat, suferintele femeilor care nu voiau sa devina mame eroine, premiate de Ceausescu, ajungeau sa fie anchetate de securistii nemilosi, multe dintre ele suferind trauma cu care au fost nevoite sa traiasca toata viata.

Pentru ca desi au fost mai mult de trei surse, dar subiectul e delicat, am ales sa facem o solicitare, cum spuneam, CNSAS-ului pentru ca sa stim exact daca Maria Manea a fost sau nu colaborator al securitatii. In septembrie 2019, cand Maria Manea inca era membru in Consiliul Director am facut solicitarea, iar in 14 octombrie 2019 am primit raspuns ca, vezi Doamne, nu am precizat functia pe care o detine Maria Manea. Am revenit cu precizarea  conform careia solicitarea a fost facuta in baza art 3 lit y din OUG 24/2008, pe care il regasiti mai jos si am asteptat confirmarea declansarii cercetarilor. Am fost instiintati ca acestea au demarat, conform adresei CNSAS din facsimil, pentru ca dupa aceea, luni de zile sa nu mai primim niciun raspuns.  Ca atare, in anul 2020 ne-am indreptat impotriva CNSAS pentru a face ceea ce are atributii sa faca si sa ne comunice daca Maria Manea a fost sau nu colaborator al securitatii inainte de 1989, iar astazi 30 martie 2021, am primit intampinarea de la CNSAS. Nu o sa dau prea multe detalii pentru ca ar insemana sa desconspir strategia pe care o avem in acest litigiu, dar voi reveni cu amanunte la momentul potrivit. Ce este de retinut e ca la un moment dat totul s-a blocat desi conform OUG 24/2008, art 3 lit. y CNSAS nu avea niciun motiv sa se opreasca din cercetari, decat daca s-a intervenit cumva cu speranta ca voi abandona ideea. Poate macar de acum incolo se va intelege ca merg pana la capat, pentru ca nu sunt obligat sa suport mizeriile nimanui, iar cine le face trebuie sa suporte consecintele, indifferent ce functie ocupa.

Am tacut intentionat trei-patru ani, nu am spus mai nimic despre mizeriile care mi-au fost facute de anumite persoane din interiorul UAP Prahova cu scopul de a ma denigra si a ma face sa renunt, despre procesele judecate in defavoarea mea ca persoana fizica, dar si ca presedinte al UAP, despre modul in care organele de cercetare au cercetat abuzurile pe care le-am semnalat. Am tacut intentionat, pentru ca am sperat ca lucrurile se vor indrepta si ca magistratii sau politistii isi vor face corect treaba, fara sa fie partinitori si, pe alocuri, rau intentionati pentru ca refuz sa cred ca sunt incompetenti.

De-acum nu mai tac si voi scrie despre fiecare magistrat sau politist si despre fiecare dosar in parte, pentru ca sa se vada cum functioneaza coruptia in Justitia prahoveana, in Politia ploiesteana si cum sunt sustinuti cei care incalca legile in detrimentul celor care fac totul pentru a le respecta. Stiu ce am starnit  si pot intui ce voi starni cu fiecare personaj in parte despre care voi scrie, dar nu ma dau la o parte ca sa fac public ceea ce am patimit in ultimii ani, pe nedrept.

Mai mult, daca in tara nu voi gasi dreptatea, ma voi adresa institutiilor europene pentru ca cei care s-au aliat si au sprijinit actiunile acestei femei si ale acolitilor sai sa raspunda, impreuna!

OUG 24/2008

Art. 3

  1. y) persoanele cu funcţii de conducere, inclusiv membru al consiliului de administraţie în regii autonome, companii şi societăţi naţionale, societăţi comerciale având ca obiect activităţi de interes public sau strategic, precum şi membrii conducerii fundaţiilor, asociaţiilor şi filialelor care activează pe teritoriul României, inclusiv fondatorii acestora;

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

Distribuie17Tweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

STOP JOC cu terenul de la Catedrală. Documentele vechi de 25 de ani pe care administrația Polițeanu nu le poate șterge cu o dispoziție de primar
Anchete

STOP JOC cu terenul de la Catedrală. Documentele vechi de 25 de ani pe care administrația Polițeanu nu le poate șterge cu o dispoziție de primar

24 august 2026
Gardul de lângă Catedrală, PUZ-ul „90% finalizat” și dispoziția prin care Polițeanu vrea să deschidă, pe bani publici, accesul spre un teren privat
Anchete

Gardul de lângă Catedrală, PUZ-ul „90% finalizat” și dispoziția prin care Polițeanu vrea să deschidă, pe bani publici, accesul spre un teren privat

21 august 2026
CERCETAREA DIN SERVICII ȘI APĂRARE INTRĂ ÎN SISTEMUL NAȚIONAL. Cine controlează banii, proiectele și tehnologiile?
Anchete

CERCETAREA DIN SERVICII ȘI APĂRARE INTRĂ ÎN SISTEMUL NAȚIONAL. Cine controlează banii, proiectele și tehnologiile?

19 august 2026
STRĂPUNGEREA DE FACEBOOK: Polițeanu vinde „progrese”, iar pe șantier bordurile bune ajung printre moloz. Cine controlează investiția?
Anchete

STRĂPUNGEREA DE FACEBOOK: Polițeanu vinde „progrese”, iar pe șantier bordurile bune ajung printre moloz. Cine controlează investiția?

18 august 2026
EXPLOZIV// Plângere penală la DNA după „rechizitoriul financiar” al Curții de Conturi. Zeci de milioane de lei sub semnul întrebării la CJ Bihor, în mandatul lui Ilie Bolojan
Anchete

BOLOJAN A AJUNS LA BATERII DUPĂ CE A VENIT CRIZA. Bulgaria avea deja peste 1.100 MW operaționali

18 august 2026
Am cerut parlamentarilor prahoveni sprijin pentru modificarea a două legi. Ne-au ignorat total sau ne-au primit, ascultat și …atât
Anchete

PFIZER, ROMATSA ȘI BUNURILE STATULUI. Cum a apărut, în plină executare de 600 de milioane de euro, mecanismul tranzacțiilor Guvernului

13 august 2026
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Unitate în ignoranță

2 august 2026

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
STOP JOC cu terenul de la Catedrală. Documentele vechi de 25 de ani pe care administrația Polițeanu nu le poate șterge cu o dispoziție de primar
Anchete

STOP JOC cu terenul de la Catedrală. Documentele vechi de 25 de ani pe care administrația Polițeanu nu le poate șterge cu o dispoziție de primar

de Costin Cristescu
24 august 2026
0

Gardul de lângă Catedrală nu era doar un gard. În spatele lui stau peste două decenii de decizii ale Consiliului...

Gardul de lângă Catedrală, PUZ-ul „90% finalizat” și dispoziția prin care Polițeanu vrea să deschidă, pe bani publici, accesul spre un teren privat

Gardul de lângă Catedrală, PUZ-ul „90% finalizat” și dispoziția prin care Polițeanu vrea să deschidă, pe bani publici, accesul spre un teren privat

21 august 2026
CERCETAREA DIN SERVICII ȘI APĂRARE INTRĂ ÎN SISTEMUL NAȚIONAL. Cine controlează banii, proiectele și tehnologiile?

CERCETAREA DIN SERVICII ȘI APĂRARE INTRĂ ÎN SISTEMUL NAȚIONAL. Cine controlează banii, proiectele și tehnologiile?

19 august 2026
STRĂPUNGEREA DE FACEBOOK: Polițeanu vinde „progrese”, iar pe șantier bordurile bune ajung printre moloz. Cine controlează investiția?

STRĂPUNGEREA DE FACEBOOK: Polițeanu vinde „progrese”, iar pe șantier bordurile bune ajung printre moloz. Cine controlează investiția?

18 august 2026
EXPLOZIV// Plângere penală la DNA după „rechizitoriul financiar” al Curții de Conturi. Zeci de milioane de lei sub semnul întrebării la CJ Bihor, în mandatul lui Ilie Bolojan

BOLOJAN A AJUNS LA BATERII DUPĂ CE A VENIT CRIZA. Bulgaria avea deja peste 1.100 MW operaționali

18 august 2026
Am cerut parlamentarilor prahoveni sprijin pentru modificarea a două legi. Ne-au ignorat total sau ne-au primit, ascultat și …atât

PFIZER, ROMATSA ȘI BUNURILE STATULUI. Cum a apărut, în plină executare de 600 de milioane de euro, mecanismul tranzacțiilor Guvernului

13 august 2026

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro