Într-un oraș care se dorește european, dar care rămâne captiv în promisiuni și aparențe, contrastul dintre nevoile reale ale comunității și prioritățile administrației este mai strident ca niciodată. În timp ce creșele din Ploiești așteaptă de ani de zile intervenții esențiale pentru siguranța și sănătatea copiilor, Primăria condusă de Mihai Polițeanu își risipește bugetul pe festivaluri, concerte și campanii de imagine. Nu vorbim despre zvonuri sau interpretări răuvoitoare, ci despre documente oficiale, semnate și asumate, în care administratorii unor unități de învățământ preșcolar trag semnalul de alarmă.
Listele lor nu conțin capricii și nici cereri de lux. Sunt apeluri urgente pentru lucruri elementare, care în orice administrație responsabilă ar fi considerate priorități absolute: prize de pământ verificate și funcționale, hidroizolații la acoperișuri care cedează la prima ploaie, instalații electrice și sanitare sigure, geamuri care nu permit apei să se infiltreze în sălile de clasă și locuri de joacă unde copiii să fie protejați, nu expuși riscului.
Fiecare dintre aceste cereri este, în esență, o măsură de prevenire a unor pericole iminente. Lipsa unei prize de pământ funcționale poate duce la accidente electrice grave. Hidroizolațiile defecte favorizează mucegaiul, care afectează direct sănătatea respiratorie a copiilor. Instalațiile sanitare învechite pot declanșa focare de infecții. Și totuși, aceste realități nu par să tulbure agenda primarului, prea preocupat să bifeze evenimente cu muzică tare și lumini strălucitoare, în loc să repare ceea ce contează cu adevărat.
Aceasta nu este doar o problemă de administrare defectuoasă, ci un act de neglijență față de cea mai vulnerabilă categorie a comunității: copiii. În timp ce banii publici se evaporă în fum de artificii și ecouri de aplauze, generații întregi de preșcolari cresc într-un mediu în care siguranța este opțională, iar sănătatea lor devine o colaterală a spectacolului politic.
Matematica bunului-simț vs. Matematica primarului
Să presupunem, pur ipotetic, că în acest oraș există cinci unități de învățământ preșcolar care, la un moment dat, își trimit către administrație o listă de lucrări absolut necesare. Nimic extravagant, nimic de lux — doar reparații de siguranță, igienizare și modernizări minime pentru sănătatea și bunăstarea copiilor.
Dacă am lua prețurile de piață din 2025 pentru Ploiești și le-am aplica la aceste lucrări, rezultatul ar fi:
- Verificare priză de pământ + revizie electrică completă: 1.500–3.000 lei/unitate.
- Reparații și igienizări săli, scări, grupuri sanitare: 8.000–15.000 lei/unitate.
- Înlocuire termopane (9 bucăți): 10.800–13.500 lei/unitate.
- Montare plase insecte (12 buc): ~1.800 lei/unitate.
- Schimbare gresie/faianță băi și holuri: 7.000–12.000 lei/unitate.
- Reparație hidroizolație acoperiș: 8.000–20.000 lei/unitate.
- Reparații instalații sanitare majore: 4.000–8.000 lei/unitate.
- Amenajare loc de joacă + reparații curte: 15.000–30.000 lei/unitate.
- Asfaltare alei: 20.000–40.000 lei/unitate.
Dacă facem adunarea simplă, fără artificii contabile și fără „consultanțe” inventate, vorbim de o investiție totală de aproximativ 250.000 – 350.000 lei pentru toate cele cinci unități.
Cu alte cuvinte, banii pe care administrația îi aruncă pe o singură seară de festival cu lumini, scenă și focuri de artificii ar putea rezolva toate aceste probleme, dintr-un foc.
Și aici intervine marea întrebare: cum se face că, atunci când e vorba de distracție electorală, se găsesc instant sute de mii de lei, dar când e vorba de siguranța copiilor, se aud doar greieri?
De ce e grav
Gravitatea situației nu stă doar în sumele risipite pe distracții, ci în consecințele directe pe care lipsa investițiilor le are asupra copiilor. Într-un oraș care se pretinde preocupat de educație, realitatea din creșe este o radiografie crudă a neglijenței administrative.
Siguranța celor mici este prima victimă. Instalațiile electrice depășite, lăsate ani la rând fără verificări temeinice, pot deveni oricând sursa unui incendiu. Hidroizolațiile lipsă sau deteriorate permit infiltrații care, în timp, duc la apariția mucegaiului, un pericol constant pentru sistemul respirator al copiilor. Instalațiile sanitare defecte nu sunt doar o problemă de confort, ci pot răspândi bacterii și virusuri, punând în pericol sănătatea colectivă a întregii unități.
La fel de alarmantă este și calitatea condițiilor în care acești copii își petrec zilele. Săli de clasă, grupuri sanitare și bucătării care nu beneficiază anual de lucrări de igienizare temeinică devin focare de infecție. Nu există argument logic sau moral pentru ca, în 2025, într-un municipiu reședință de județ, preșcolarii să fie expuși unor riscuri sanitare demne de vremuri pe care le credeam apuse.
Și poate cel mai grav aspect este imaginea pe care această situație o conturează despre administrație. În loc să investească acolo unde se construiește viitorul – în educație și infrastructură – primarul Mihai Polițeanu își regizează mandatul ca pe un spectacol cu lumini colorate și muzică tare. Problemele reale sunt lăsate în umbră, pentru că nu produc fotografii spectaculoase pe rețelele sociale și nu aduc aplauze instantanee. În schimb, rămâne un oraș care strălucește câteva ore pe an, dar care, în restul timpului, își lasă copiii să crească printre infiltrații, improvizații și pericole ascunse.
Întrebarea care ar trebui să frământe orice ploieștean responsabil este simplă și directă: de ce alege un primar să arunce banii comunității pe distracții, în loc să-i investească acolo unde contează cu adevărat? Răspunsul, oricât de incomod ar fi, se ghicește în modul în care se fac prioritățile la vârful administrației.
Poate pentru că aplauzele unei mulțimi adunate la un concert de o seară cântăresc mai mult, electoral, decât zâmbetele sănătoase ale copiilor pe parcursul întregului an. Poate pentru că, în logica politică a prezentului, o fotografie de campanie cu o scenă imensă în spate, reflectoare și fum de artificii este mai prețioasă decât un banal certificat care atestă că instalația electrică a unei creșe este sigură.
Dar aici nu vorbim doar despre opțiuni estetice sau strategii de imagine. Vorbim despre o alegere deliberată între a oferi siguranță și condiții decente celor mai vulnerabili membri ai comunității și a investi în câteva ore de spectacol. Și, din păcate, alegerea actuală arată clar unde se află adevăratele interese: nu în sălile de clasă, nu în curțile creșelor, ci pe scena unde primarul joacă rolul principal, sub lumina reflectoarelor plătite din banii ploieștenilor.
Ploieștiul are nevoie de un primar-gospodar, nu de un regizor de festivaluri
Concluzia se impune singură, fără artificii de limbaj și fără ocolișuri: Ploieștiul nu are nevoie de un primar-impresar, ci de un primar-gospodar. Orașul nu are nevoie de cineva care să știe să monteze scene, să regizeze spectacole și să adune like-uri la postări cu focuri de artificii, ci de un edil capabil să înțeleagă că adevărata strălucire a unei comunități nu vine din lumini colorate, ci din infrastructură solidă și servicii publice de calitate.
Cât timp Mihai Polițeanu și acoliții săi își consumă energia și resursele pentru a livra „show-uri” și „imagini frumoase”, infrastructura educațională a orașului se degradează, încet, dar sigur. Iar nota de plată nu o achită nici primarul, nici staff-ul lui, ci copiii – cei care cresc în săli de clasă cu infiltrații, în curți neamenajate și cu instalații care pot ceda oricând.
Adevărata investiție nu este într-un cort de festival care se demontează după două zile, ci în sălile de clasă și spațiile de joacă unde copiii acestui oraș își petrec primii ani de viață. Pentru că viitorul nu se construiește cu reflectoare și scene temporare, ci cu fundații solide, pe care nici ploaia, nici timpul, nici nepăsarea nu le pot dărâma.
A arăta adevărul nu înseamnă hate. Înseamnă responsabilitate.
Când semnalez fapte, nu o fac din ură, ci din respect pentru oameni și pentru dreptul lor de a ști cum sunt cheltuiți banii publici. Hate-ul este gratuit, lipsit de argumente și direcție. Adevărul, oricât de incomod ar fi, este fundamentul unei comunități sănătoase. Dacă transparența doare, înseamnă că există ceva ce trebuie schimbat – nu ascuns.
Hate-ul e când te iei de cineva fără motiv. Eu am motivul – și se numește realitate. Dacă vă ustură când o vedeți scrisă și probată negru pe alb, înseamnă că rana există, nu că am inventat eu bisturiul. Într-o țară normală, adevărul e aer. La noi, pentru unii, e fum… dar doar pentru că le arde la buzunar și la imagine. Cine confundă transparența cu ura ori nu știe ce e presa, ori știe prea bine și îi e frică de ea.
Distribuie dacă te interesează soarta Ploieștiului și banii publici cheltuiți fără simț de răspundere de acest primar Mihai Polițeanu, care pare că se adresează doar tinerilor, nu întregii populații a Ploieștiului.
