Sub ochii noștri, fără breaking news, fără alarme sonore și fără vreo asumare deschisă din partea Guvernului, România intră într-o fază tăcută dar concretă de mobilizare. Nu e o metaforă. Nu e o speculație. Sunt dovezi oficiale, semnate, parafate și livrate instituțiilor și companiilor din țară — documente care dovedesc fără echivoc că statul român a început implementarea unui plan de pre-mobilizare, în mod coordonat, atât la nivel logistic, cât și uman.
În decurs de doar o lună, trei documente oficiale au ajuns la destinație pentru a produce efecte. Când? În mandatul de primar al Bucureștiului, deținut de d-ul Nicușor Dan, pe care acum l-au votat inconștienți României, plini de figuri de elite. După cum vedeți, documentele pe ajuns în mâinile Intransigent.ro. Fiecare dintre ele are greutate juridică, fiecare este însoțit de norme legale clare, fiecare vine de la instituții ale statului care nu trimit hârtii la întâmplare:
- Planul de rechiziții al Municipiului București, semnat de Prefect și un Colonel MApN, emis în baza Legii 132/1997;
- Notificarea oficială de predare de bunuri și servicii în caz de mobilizare către un hotel privat;
- Ordinul intern emis de Metrorex, prin care toți angajații sunt obligați să își actualizeze documentele de evidență militară, conform Legii 446/2006.
Ce ne arată toate acestea? Că România:
- reactivează Planul Național de Rechiziții;
- înregistrează și mobilizează angajații din companiile strategice;
- și face toate acestea în contextul unei poziționări politice tot mai deschise pentru participarea la un conflict militar, alături de Ucraina.
Aici intervine o întrebare care nu mai poate fi ocolită: cine a votat pentru asta? Cine și-a asumat, cu mâna pe buletinul de vot, drumul spre implicarea militară directă a României, în numele „valorilor europene” și al „angajamentelor strategice”?
Răspunsul e simplu și greu de digerat: cei care au votat cu Nicușor Dan în campania pentru Primăria Capitalei, când au fost emise documentele atașate.
Același Nicușor Dan care, în numele unei alianțe fără mandat popular clar, și-a exprimat public, în campania pentru prezindețiale, sprijinul pentru implicarea României în conflictul din Ucraina, aliniind Capitala la o direcție politică periculoasă, fără consultare publică, fără referendum, fără dezbatere.
„Susțin România ca partener activ al Ucrainei în fața agresiunii ruse. Cred că este datoria noastră să participăm la efortul comun al Uniunii Europene pentru apărarea democrației în Estul Europei.”
– Nicușor Dan, declarație electorală – aprilie 2025
Ce nu a spus însă domnul Dan în fața camerelor? Că acest „efort comun” presupune, în paralel, ca:
- Hotelurile din București să fie puse la dispoziția statului pentru nevoile mobilizării;
- Personalul companiilor de stat, precum Metrorex, să fie pregătit cu acte militare;
- Iar cetățenii să fie obligați prin lege să accepte rechiziții și înregistrări militare, sub sancțiuni penale.
Este greu să nu vezi aici o sincronizare periculoasă: în timp ce publicul a fost invitat să voteze pentru Nicușor Dan, în birouri obscure, prefecturi și comisii militare, România era deja împinsă în tăcere pe o traiectorie de mobilizare strategică.
Aceasta nu este doar o problemă de comunicare. Este o problemă de democrație și de mandat. Nimeni nu a întrebat poporul român dacă dorește să susțină cu bunurile, viața și viitorul său un conflict militar. Și totuși, documentele dovedesc că deciziile au fost luate.
De ce nu s-a votat pentru pace, pentru neutralitate activă, pentru apărare internă și independență decizională?
Pentru că o parte semnificativă a electoratului a votat pe nevăzute, încrezându-se în aparențe, în „anti-suveranism, în tehnocrație, în imaginea unui primar tăcut și „fără scandaluri”, fără să întrebe ce înseamnă real, juridic și logistic „sprijin pentru Ucraina”.
Astăzi, tăcerea de ieri se transformă în ordine scrise, parafate, semnate și livrate.
România tace. Dar notifică. Iar tăcerea nu e liniște. E doar preludiul unor decizii care au fost deja luate în numele nostru.
Rechiziția tăcută: Statul bate la ușa hotelurilor din București
„Rechiziția de bunuri și prestările de servicii reprezintă măsura cu caracter excepțional prin care autoritățile publice îndeplinesc un drept legal ce obligă operatorii economici, instituțiile publice și persoanele fizice.”
– Extras din notificarea oficială a Comisiei Mixte de Rechiziții, București, 07.05.2025, când Niocușor Dan era primar, dar nu a zis nimic public despre aceste rechiziții.
Dacă tăcerea e noua formă de ordine publică, atunci această notificare, transmisă hotelului „X” din Capitală, este echivalentul unei alarme administrative care nu sună, dar se aude în rândul celor care știu să citească dincolo de antet și parafă.
În data de 2 aprilie 2025, Comisia Mixtă de Rechiziții a Municipiului București, compusă din reprezentanți ai Prefecturii, Ministerului Apărării și Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS), a emis oficial Hotărârea nr. 1, aprobată și semnată de Prefectul Mugur-Mihai Toader și Colonelul Radu Riti, șeful Serviciului Probleme Speciale București.
Această hotărâre nu este un exercițiu de rutină birocratică. Este o activare legală a Planului de Rechiziții, ce presupune pregătirea sectorului civil pentru eventualitatea unei stări excepționale – mobilizare militară, război, calamități sau criză națională.
Destinatarul notificării, hotelul „X”, este pus în fața unei obligații clare: să își pună bunurile și serviciile la dispoziția statului, la ordin, în orice moment în care planul devine activ.
Baza legală: când statul decide, proprietarul nu mai are loc să spună „nu”
Documentul face referire explicită la:
- Legea nr. 132/1997, privind rechizițiile de bunuri și prestări de servicii în interes public;
- Hotărârea Guvernului nr. 219/2005, care stabilește normele metodologice de aplicare;
- Art. 15 alin. (3) din normele privind măsurile excepționale de pregătire a populației pentru apărare, care prevede atribuțiile autorităților în faza de pre-mobilizare.
Conform acestor prevederi, fiecare unitate hotelieră, instituție sau operator economic identificat ca fiind „de interes strategic local” trebuie să se conformeze planului întocmit de Comisia Mixtă de Rechiziții și aprobat prin hotărâre oficială.
Ce înseamnă acest lucru în practică?
- Hotelul trebuie să țină bunurile în stare de funcționare, pentru a fi disponibile în caz de rechiziție imediată – camere, utilaje, echipamente, vehicule sau personal.
- Orice refuz de a furniza informații cu privire la bunurile vizate de plan este sancționat conform art. 304 alin. (1) Cod Penal, privind comunicarea de date false către autorități – un delict penal care nu permite amânări sau negocieri.
- Dacă planul se activează printr-un decret prezidențial de mobilizare sau o hotărâre de Guvern în caz de urgență, rechiziția devine obligatorie, iar bunurile pot fi preluate chiar și fără acordul proprietarului.
O întrebare de fond: Când a fost consultat poporul?
Niciunde în acest proces nu apare noțiunea de consimțământ. Nici consultare publică, nici referendum, nici transparență reală.
De fapt, planurile de rechiziție se întocmesc confidențial, dar legal, în spatele ușilor închise ale CMR-urilor din fiecare județ și municipiu. Iar când hotelul primește o asemenea notificare, nu i se cere opinia, ci i se amintește obligația.
Este dreptul statului român să se pregătească pentru situații excepționale. Dar este și dreptul cetățeanului să știe că o parte din patrimoniul privat poate fi preluat prin ordin administrativ, iar refuzul devine infracțiune.
Cazul din imaginile publicate nu este singular
Este naiv să credem că acest hotel este un caz izolat. Dimpotrivă, acesta este doar unul dintre primii pași vizibili într-un plan mai amplu, care include:
- identificarea și includerea în planurile de rechiziții a tuturor unităților de cazare, alimentație, transport și logistică din București;
- notificări similare trimise, în mod discret, și altor operatori economici din capitală și din țară;
- extinderea planurilor către instituții publice, spitale, săli de sport, baze logistice și chiar persoane fizice, în cazuri speciale.
Conform legii, planul de rechiziție poate include orice persoană fizică sau juridică care deține bunuri utile interesului public în situații excepționale.
România a deschis registrul rechizițiilor. Pe tăcute, dar legal.
Documentul emis către „X” nu este un avertisment. Este o comandă amânată, care așteaptă doar semnalul legal pentru a deveni efectivă.
În acest moment, rechiziția este legalizată, planificată și notificată. Singurul pas care mai lipsește este activarea – adică emiterea unui decret prezidențial sau a unei hotărâri de guvern care să transforme planul în realitate.
Iar atunci, nu va mai fi nevoie de niciun comunicat de presă. Ușa se va deschide, iar camera va fi luată. Totul, „în interes public”, cum spune legea.
Mobilizarea populației prin angajator: Metrorex, între infrastructură urbană și infrastructură militară
„Metrorex S.A. are obligația legală în domeniul evidenței militare și a gestionării documentelor de mobilizare la locul de muncă.”
– Extras din Ordinul de serviciu intern, Depoul TEM Berceni, 13 mai 2025, tot în perioada în care Nicușor Dan era primar al capitalei. Nu știa? Cu siguranță a fost informat.
Dacă în planul de rechiziții analizat anterior vorbim despre mobilizarea bunurilor, aici intrăm în faza următoare și mai sensibilă: mobilizarea oamenilor, a cetățenilor activi ai României, printr-un mecanism discret, dar foarte bine reglementat: evidența militară a personalului civil.
În data de 13 mai 2025, Metrorex S.A., companie publică aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, a transmis tuturor angajaților din Depoul de Exploatare TEM Berceni un ordin de serviciu intern cu caracter obligatoriu, având ca obiect completarea dosarului de mobilizare. Documentul, numerotat 7831, este semnat de Șeful de Depou, inginerul Mircea Radu Sebeșan, și are la bază o obligație legală: respectarea Legii nr. 446/2006.
Ce este Legea 446/2006?
Este legea fundamentală privind pregătirea populației pentru apărare, iar în capitolele sale cheie prevede:
- instituirea obligației cetățenești de a participa la apărarea țării;
- păstrarea evidenței militare a tuturor persoanelor cu potențial de mobilizare;
- obligativitatea ca toți angajatorii să colaboreze cu Centrele Militare Zonale pentru actualizarea fișelor individuale de mobilizare.
Această lege se aplică tuturor cetățenilor între 18 și 55 de ani, bărbați în principal, dar și femeilor care au profesii cu valoare strategică: medici, tehnicieni, șoferi, ingineri, personal medical auxiliar, etc.
Ce cere Metrorex angajaților săi?
În mod clar, sec și oficial:
„Toți salariații vor prezenta fie o adeverință de recrutare (pentru bărbații între 20–35 de ani), fie un certificat militar (pentru cei peste 35 de ani, până la 55).”
Documentele trebuie aduse până la 1 august 2025, iar în lipsa lor, angajatul trebuie să meargă personal la Centrul Militar de sector pentru obținerea actelor. Cu siguranță nu e doar cazul Metrorex, dar acestea sunt probele care au ajuns la Intransigent.
Ce semnalează această mișcare?
Acest ordin nu este o glumă și nici o măsură de rutină internă. Este o mobilizare administrativă în plină desfășurare, având în vedere:
- Momentul emiterii – simultan cu notificările de rechiziții civile analizate anterior;
- Instituția vizată – Metrorex este un furnizor de infrastructură critică: transport urban subteran, adică strategic în caz de conflict sau stare de urgență;
- Normele legale invocate – Legea 446/2006 și HG 1204/2007 sunt acte normative care se aplică doar în regim de apărare națională și pregătire militară a civililor.
Cu alte cuvinte, nu este doar o simplă actualizare de fișe. Este cartografierea umană a rezerviștilor dintr-o instituție-cheie, în contextul unui plan național mai amplu.
La o privire de ansamblu, începem să înțelegem că statul român acționează pe două planuri complementare:
- Planul logistic – în care hotelurile, restaurantele, firmele de transport sau alimentație sunt înregistrate în Planul Național de Rechiziții (Legea 132/1997);
- Planul uman – în care cetățenii activi sunt integrați în sistemul de mobilizare (Legea 446/2006).
Ambele sunt în desfășurare acum, în București, prin notificări oficiale, ordine interne, termene clare și sancțiuni în caz de neconformare. Probabil vor urma și în țară, acum când Nicușor Dan e președintele României.
Și totul se face fără scandal politic, fără informare publică amplă și fără o consultare democratică. Nu se vorbește despre mobilizare, dar mobilizarea administrativă este în plină derulare. Nu se declară starea de conflict, dar mecanismele conflictului sunt deja activate.
Ce urmează?
După completarea fișelor de mobilizare, datele ajung la:
- Centrele Militare de sector, coordonate de Ministerul Apărării;
- Structurile MAI și STS, în funcție de specificul profesional;
- Unitățile operative, care vor ști exact, în caz de criză, cine merge unde și în cât timp.
Astfel, în momentul în care un decret prezidențial va activa starea de mobilizare, schema este deja completă: hotelurile știu ce au de dat, Metrorex știe pe cine are de trimis, iar statul nu mai are decât să dea ordinul.
Fiecare ordin administrativ este o cărămidă în zidul mobilizării
Cazul Metrorex este simptomatic: o companie mare, strategică, chemată să-și organizeze oamenii nu pentru concedii sau sporuri, ci pentru posibilitatea reală a unei mobilizări în caz de conflict.
Nimeni nu spune clar că România intră în război. Dar documentele semnate de oameni în uniformă, ordinele semnate de șefi de unități și notificările legale către companii private spun un alt adevăr:
Când mobilizarea logistică și militară este pregătită în detaliu, nu mai e vorba de „dacă”. E vorba de „când”.
Două legi, un singur plan: cum se pregătește România pentru mobilizare totală
În fața unui pericol real, un stat democratic are obligația de a se pregăti. Problema apare atunci când pregătirea se face în tăcere, fără transparență, fără consultare publică și fără asumare politică deschisă. În România, în primăvara anului 2025, această tăcere capătă formă juridică, semnătură oficială și termen-limită.
Cele două documente prezentate mai devreme – unul adresat unui hotel privat, altul emis în interiorul Metrorex – nu sunt întâmplătoare și nici izolate. Ele sunt părți ale unui sistem coerent și sincronizat, construit pe temeiul a două legi complementare, care împreună creează infrastructura legală a unei mobilizări naționale în caz de conflict sau stare excepțională.
Pe de o parte, statul român aplică Legea 132/1997, instrumentul legal prin care poate rechiziționa bunuri mobile și imobile, temporar sau definitiv, în interes public. Pe de altă parte, operează simultan cu Legea 446/2006, care îi permite să pregătească resursa umană civilă în caz de conflict, prin evidență militară și convocare.
Legea 132/1997 – Mobilizarea bunurilor și serviciilor
Această lege, veche dar reactivată administrativ în 2025, reglementează:
- Rechiziționarea temporară sau definitivă a bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice;
- Prestarea de servicii în interes public – cazare, transport, catering, logistică etc.;
- Obligația de colaborare a operatorilor economici, sub sancțiuni penale și administrative.
Planurile de rechiziții sunt întocmite anual de către Comisiile Mixte de Rechiziții (CMR), formate din:
- Prefectul județului sau al municipiului;
- Reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale;
- Personal din Ministerul Afacerilor Interne și din Administrația Rezervelor de Stat.
Legea 446/2006 – Mobilizarea resursei umane
Această lege, completată de HG 1204/2007, stabilește:
- Evidența militară obligatorie a cetățenilor între 18 și 55 de ani;
- Obligația angajatorilor de a ține evidența fișelor militare și de a coopera cu centrele militare zonale;
- Posibilitatea convocării la mobilizare sau concentrare militară în caz de conflict, calamitate, agresiune sau stare de urgență.
Instituțiile strategice (transport public, sănătate, apă, electricitate, administrație) sunt primele vizate. Angajații lor devin piese cheie în angrenajul de apărare națională.
Legătura? Două instrumente, un scop – prepararea pentru război
Când notifici hotelurile că vor fi rechiziționate la ordin și, în paralel, ceri angajaților să prezinte adeverințe de recrutare și certificate militare, nu mai vorbim de un exercițiu de rutină. Vorbim despre implementarea în fază de pre-alertă a unui sistem de mobilizare logistică și umană.
Fiecare hotel notificat devine un posibil centru de cazare pentru trupe sau refugiați.
Fiecare angajat înregistrat în sistem militar devine un rezervist mobilizabil în caz de urgență.
Ambele planuri converg spre un singur obiectiv strategic: România să fie gata să intre, într-un timp scurt, într-un scenariu de apărare militară sau conflict regional extins.
Tăcerea strategică: când statul nu cere voie, doar execută
Ceea ce îngrijorează nu este neapărat faptul că statul se pregătește. Ci faptul că:
- O face fără să anunțe public amploarea acestor măsuri;
- O face în paralel cu discursuri electorale despre tramvaie și fațade renovate, în timp ce, în realitate, semnează notificări de rechiziții;
- O face cu sprijinul tăcut al unor votanți care nu au știut că votează și pentru mobilizare, nu doar pentru administrație.
Nimeni nu a fost întrebat dacă e pregătit să-și pună bunurile la dispoziția armatei.
Nimeni nu a fost întrebat dacă e pregătit să-și trimită angajații la centrele militare.
Și nimeni nu a votat direct pentru o țară pregătită de conflict.
Dar iată-ne aici… notificările au fost trimise, ordinele au fost semnate, iar calendarul a fost stabilit. Planurile există. Dosarele se completează.
Totul este legal, dar nimic nu este asumat public.
Ce urmează: pașii legali ai mobilizării totale?
„Pregătește-te în timp de pace, ca să nu fii surprins în timp de război.”
Etapele aplicării reale:
- Identificarea unui risc major
(agresiune armată, extinderea conflictului regional). - Decret prezidențial de mobilizare
– conform Art. 92 din Constituție – validat de Parlament. - Activarea planurilor CMR
– ordine de rechiziții, predare de bunuri, mobilizare. - Convocarea populației la centrele militare.
- Aplicarea sancțiunilor pentru refuz, neprezentare, date false – penal și administrativ.
România nu e în război. Dar se comportă ca o țară care se pregătește pentru el
Această investigație nu e menită să sperie. Ci să informeze.
Nu e o teorie. Ci o realitate juridică în desfășurare.
România e deja într-un stadiu de mobilizare latentă.
Și totul se întâmplă fără ca cetățeanul să fi fost întrebat.
Nu există stare de urgență, dar se emit notificări de rechiziții.
Nu există mobilizare oficială, dar se cer acte militare.
Nu există război pe hârtie, dar hârtiile îl pregătesc.
Aceasta este mobilizarea invizibilă.
Când nu se trag focuri, dar se trimit ordine.
Când nu se aud sirene, dar se activează comisii.
Când nu există decizii politice asumate, dar se simte mirosul unei decizii deja luate.
