Firmele de paza obligate sa plateasca sau sa moara!
Politstii de la Ordine Publica lucreaza la un proiect de lege privind modificarea Legii 333/2001, dar nu pentru imbunatarirea activitatii, ci pentru a mai pune o bariera in fata celor care doresc sa infiinteze o societate de paza. Una dintre cele mai importante prevederi se refera la faptul potrivit caruia, daca o persoana doreste sa infiinteze o firma de paza, acesta va trebui sa depuna intr-un cont special echivalentul in lei a sumei de 50.000 euro. De aceasta prevedere nu vor fi scutite nici firmele deja existente . Acestea vor trebui, ca in decurs de un an de zile sa depuna in respectivul cont special cei 50.000 euro. Ce nu intelegem este de ce trebuie sa depuna proprietarii unor astfel de firme aceasta suma? Nu cumva aceasta este o gaselnita pentru ca statul sa manipuleze banii acestor firme? In momentul de fata in Romania functioneaza deja aproximativ 1500 de firme de paza. Daca inmultim 50.000 de euro cu 1500 de firme, reiese suma de 75 de milioane de euro, fara sa le mai punem la socoteala pe cele care se vor infiinta. Practic, banii vor fi la cheremul autoritatilor. Din aceste demersuri nu putem decat sa tragem concluzia ca statul vrea cu orice chip sa atraga bani la buget si a mai descoperit aceasta gaselnita care trebuie dusa la indeplinire de Ministerul de Interne. De fapt, nu ne mira ca statul, in loc sa gaseasca solutii pentru a ajuta firmele sa se dezvolte, le pune piedici. Numai ca, astfel stand lucrurile, multe dintre firme isi vor inchide activitatea si vor profita doar firmele protejate de politicieni, care deja au contracte grase obtinute prin licitatii trucate sau servicii atribuite direct si au reusit sa adune sumele acestea. Un alt aspect pe care nu il intelegem este de ce este necesara aceasta garanatie, din moment ce fiecare firma de paza are asigurare care este prezentata la fiecare incheiere de contract? !
Simona FICA, Eugen CRISTESCU