Calitatea aerului din Ploiești nu mai este, de multă vreme, doar o chestiune de specialitate rezervată experților. Este o temă care preocupă zilnic locuitorii orașului. Mirosurile persistente care se simt în anumite cartiere, depășirile unor indicatori de poluare și planurile de remediere despre care se vorbește rar au transformat problema aerului într-o chestiune de sănătate publică și, în egală măsură, într-o problemă de încredere între comunitate și instituțiile statului.
Pentru a clarifica situația, publicația Intransigent a adresat Agenției pentru Protecția Mediului Prahova o serie de întrebări punctuale. Răspunsul oficial primit este valoros și conturează cadrul legal, enumeră indicatorii monitorizați și confirmă existența unor planuri de acțiune la nivel local. Cu toate acestea, analiza atentă a documentului scoate în evidență și zone unde informația rămâne incompletă sau insuficient explicată. Sunt elemente prezentate fragmentar, detalii care lipsesc și întrebări legitime la care cetățenii nu au încă un răspuns clar.
Scopul acestei anchete nu este de a arăta cu degetul, ci de a privi obiectiv în oglinda datelor oficiale. Aerul pe care îl respiră ploieștenii nu poate fi descris doar prin paragrafe de lege sau tabele de valori, ci printr-o imagine completă, transparentă și asumată, în care fiecare indicator să se traducă în realitatea trăită de oameni.
Rețeaua de monitorizare și cifrele parțiale
În municipiul Ploiești funcționează patru stații automate de monitorizare a calității aerului, parte a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA):
- PH-1 – strada Gheorghe Grigore Cantacuzino (stație de fond urban)
- PH-2 – Piața Victoriei (stație de trafic)
- PH-5 – Bulevardul București (stație de fond urban)
- PH-6 – zona Mihai Bravu (stație industrială)
Rolul lor este esențial: să ofere o imagine fidelă a aerului respirat de ploieșteni, prin măsurarea celor mai importanți indicatori de poluare – dioxid de sulf (SO₂), oxizi de azot (NO, NO₂, NOx), monoxid de carbon (CO), compuși organici volatili (benzen, toluen, xilen), ozon (O₃), precum și particule în suspensie PM₁₀ și PM₂,₅.
Conform legislației, evaluarea calității aerului se face după două criterii complementare:
- Numărul de depășiri ale valorilor-limită zilnice sau orare.
- Media anuală a concentrațiilor poluanților.
De pildă, pentru PM₁₀, nu trebuie înregistrate mai mult de 35 de depășiri pe an ale pragului de 50 µg/m³, iar media anuală trebuie să rămână sub 40 µg/m³. Pentru PM₂,₅, limita este de 20 µg/m³ pe an, iar pentru dioxidul de azot (NO₂), 40 µg/m³.
În răspunsul transmis către Intransigent, Agenția pentru Protecția Mediului a furnizat date privind numărul de depășiri pentru unii indicatori, însă nu și mediile anuale. Practic, știm câte zile au fost cu valori peste prag la PM₁₀, dar nu știm dacă media anuală – criteriul care arată expunerea constantă a populației – s-a încadrat sau nu în limitele legale.
Această raportare parțială nu invalidează datele comunicate, dar le face mai greu de interpretat. Fără mediile anuale și fără precizarea procentului de date validate (așa-numitul „data capture”, care arată cât la sută din timp stațiile au funcționat efectiv), cetățenii nu pot înțelege pe deplin dacă aerul din Ploiești este sigur sau dacă imaginea prezentată reflectă doar o parte din realitate.
Astfel, rețeaua există, funcționează și oferă informații valoroase, dar pentru ca tabloul să fie complet și transparent, ar fi necesară o prezentare detaliată cu depășiri zilnice, medii anuale și rata de captură a datelor, așa cum prevăd standardele europene și naționale. Doar în acest fel publicul ar putea corela statisticile oficiale cu realitatea trăită zi de zi.
Valorile-limită și realitatea locală
Calitatea aerului nu se judecă după impresii subiective, ci după indicatori măsurați și comparați cu limitele prevăzute de lege. România a transpus în legislația națională directivele europene privind aerul, iar Legea nr. 104/2011 stabilește cu precizie valorile care nu trebuie depășite.
Câteva exemple relevante:
- PM₁₀ (particule în suspensie cu diametrul de până la 10 microni): maximum 35 de depășiri pe an ale valorii de 50 µg/m³ (media zilnică), iar media anuală nu trebuie să depășească 40 µg/m³.
- PM₂,₅ (particule fine, mult mai periculoase pentru sănătate): limita anuală este de 20 µg/m³.
- Dioxidul de azot (NO₂): nu trebuie depășite 200 µg/m³ într-o oră (de mai mult de 18 ori pe an), iar media anuală trebuie să rămână sub 40 µg/m³.
- Ozon (O₃): valoarea-țintă este de 120 µg/m³, calculată ca medie maximă zilnică pe 8 ore.
- Benzen: limita anuală este de 5 µg/m³.
- Monoxid de carbon (CO): media maximă zilnică pe 8 ore trebuie să fie sub 10 mg/m³.
Aceste limite nu sunt simple cifre tehnice; ele sunt stabilite pe baza studiilor medicale privind efectele poluării asupra sănătății. Depășirea lor repetată înseamnă un risc crescut pentru sistemul respirator și cardiovascular, în special pentru copii, vârstnici și persoane vulnerabile.
În datele comunicate de Agenția pentru Protecția Mediului, pentru municipiul Ploiești au fost menționate numerele de depășiri înregistrate la unii indicatori. În general, cifrele se încadrează sub pragurile maxime impuse de lege, ceea ce, la o primă vedere, sugerează că situația este ținută sub control.
Totuși, pentru a avea o imagine completă, nu este suficient să știm câte zile au depășit o valoare-limită. La fel de importantă este și media anuală, care arată expunerea de lungă durată la poluanți. Dacă numărul de depășiri este redus, dar media anuală se apropie sau depășește pragul, înseamnă că populația respiră constant un aer încărcat, chiar dacă nu se înregistrează episoade extreme.
De aceea, interpretarea corectă a situației depinde de prezentarea ambilor indicatori – episoadele punctuale de depășire și concentrațiile medii anuale. Doar această combinație de date poate răspunde la întrebarea fundamentalăși anume dacă aerul din Ploiești este, în ansamblu, în limitele siguranței sau nu?
Mirosul care persistă
Dincolo de cifre și indicatori, unul dintre cele mai sensibile aspecte pentru ploieșteni rămâne mirosul resimțit în anumite zone ale orașului și localităților învecinate. Disconfortul olfactiv este greu de cuantificat în termeni statistici, dar extrem de ușor de perceput de către oameni.
Agenția pentru Protecția Mediului precizează că, în prezent, România nu are încă o metodologie oficială la nivel național pentru evaluarea și clasificarea disconfortului olfactiv. Cu alte cuvinte, nu există o bază legală clară care să spună când „miroase prea tare” și cum se sancționează acest lucru.
În lipsa acestei metodologii, APM urmărește totuși câțiva indicatori care pot explica apariția mirosurilor:
- Hidrogenul sulfurat (H₂S) – responsabil pentru mirosul înțepător de „ouă clocite”;
- Amoniacul (NH₃) – cu miros puternic, asociat adesea cu activități industriale sau agricole;
- Aldehida formică – o substanță iritantă, provenită din procese industriale.
Datele oficiale arată că, în perioada 2023–2025, s-au înregistrat depășiri ale valorilor admise pentru acești compuși în zone precum Brazi, cartierul Mitică Apostol sau Bariera Bucov. Aceste depășiri confirmă că disconfortul semnalat de cetățeni are o bază reală.
Totuși, pentru a înțelege mai bine impactul asupra comunității, ar fi utile informații suplimentare, cum ar fi momentele exacte în care au avut loc depășirile, condițiile meteo (de exemplu direcția vântului) și corelarea cu sesizările venite de la cetățeni. Aceste date ar permite o analiză mai completă, capabilă să lege experiența trăită de locuitori de măsurătorile științifice. Volumul de muncă este imens și personalul nu este suficient, din informațiile noastre.
Astfel, chiar dacă metodologia oficială lipsește încă, monitorizarea compușilor responsabili de miros reprezintă un pas important. Completarea acestor date cu detalii contextuale și cu un sistem transparent de raportare ar oferi ploieștenilor certitudinea că preocupările lor sunt tratate serios și că realitatea din teren este reflectată fidel în statisticile oficiale.
Planul de calitate a aerului 2025–2030 – între strategie și aplicare concretă
Pentru municipiul Ploiești există, conform răspunsului Agenției pentru Protecția Mediului, un Plan integrat de calitate a aerului valabil pentru perioada 2025–2030. Existența unui asemenea document reprezintă un pas important, pentru că legislația europeană și națională obligă autoritățile locale să elaboreze astfel de planuri atunci când sunt semnalate probleme legate de calitatea aerului.
Planul ar trebui să includă o serie de măsuri clare: reducerea emisiilor din trafic și din industrie, modernizarea sistemelor de încălzire, extinderea spațiilor verzi sau implementarea unor tehnologii mai puțin poluante în sectoarele critice. Totodată, ar fi necesare termene precise, responsabili desemnați și bugete alocate pentru fiecare măsură, astfel încât să poată fi urmărit stadiul implementării și impactul real asupra mediului.
În răspunsul transmis, APM confirmă existența documentului, dar nu detaliază conținutul său. Nu sunt menționate măsurile concrete, indicatorii de performanță și nici mecanismele de monitorizare a progresului. Această lipsă de detalii nu înseamnă că ele nu există, ci doar că, în lipsa lor, publicul nu poate evalua în ce măsură planul are șanse reale să îmbunătățească aerul pe care ploieștenii îl respiră.
De aceea, întrebarea rămâne deschisă și legitimă: cum putem măsura eficiența unui plan dacă indicatorii și pașii concreți nu sunt comunicați transparent? Răspunsul ar putea veni dintr-o prezentare publică mai amplă a acestui document, astfel încât fiecare cetățean să știe care sunt obiectivele pentru următorii cinci ani și ce rezultate ar trebui să fie vizibile.
Importurile de păcură și lacuna instituțională
Un alt punct sensibil, semnalat adesea de cetățeni, privește utilizarea păcurii cu un conținut ridicat de sulf și impactul acesteia asupra calității aerului. Sulful, odată ars, generează emisii de dioxid de sulf (SO₂), un poluant atmosferic cu efecte directe asupra sănătății și mediului.
În răspunsul transmis publicației Intransigent, Agenția pentru Protecția Mediului precizează că nu are atribuții privind verificarea importurilor de păcură sau a caracteristicilor acesteia. Practic, instituția stabilește limitele de emisii pentru operatorii economici prin autorizațiile de mediu, dar nu controlează direct ce tip de combustibil este achiziționat, de unde provine și ce concentrație de sulf conține.
Această delimitare a competențelor este corectă din punct de vedere legal, dar lasă deschisă o întrebare firească: cine verifică efectiv calitatea combustibilului utilizat? Conform cadrului legislativ, atribuțiile de control revin altor instituții, cum ar fi Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Ministerul Energiei sau organele vamale. Totuși, răspunsul APM nu face referire la modul în care aceste instituții colaborează în practică pentru a preveni folosirea unor combustibili cu impact ridicat asupra mediului.
Pentru cetățeni, ceea ce contează nu sunt detaliile tehnice ale responsabilităților instituționale, ci rezultatul: dacă aerul respirat este sau nu influențat de calitatea păcurii utilizate în industrie sau în sistemele de termoficare. O mai bună clarificare a rolului fiecărei instituții și o raportare transparentă privind calitatea combustibililor ar completa tabloul și ar răspunde la una dintre preocupările majore ale comunității ploieștene.
O radiografie care așteaptă să fie completată
Analiza răspunsului oferit de Agenția pentru Protecția Mediului Prahova arată un lucru important: există un cadru instituțional și un sistem de monitorizare, iar datele oficiale confirmă că situația aerului din Ploiești este urmărită permanent. Avem stații de măsurare funcționale, indicatori monitorizați și un plan integrat de calitate a aerului pentru următorii cinci ani. Toate acestea sunt semne că problema nu este ignorată.
În același timp însă, răspunsurile primite lasă și spații care pot fi umplute cu mai multă transparență. Publicul află numărul de depășiri ale unor indicatori, dar nu și mediile anuale – criteriul esențial pentru a înțelege expunerea de lungă durată. Se confirmă existența Planului de calitate a aerului, dar fără detalii despre măsurile concrete, termene și bugete. Se recunosc episoadele de disconfort olfactiv, dar fără date corelate cu sesizările cetățenilor sau cu condițiile meteo.
Toate aceste aspecte nu pun sub semnul întrebării activitatea instituției, ci arată nevoia de mai multă deschidere și de date prezentate complet și accesibil. Pentru cetățeni, aerul nu înseamnă doar statistici, ci o realitate trăită zilnic. Ei au nevoie să știe nu doar că există un plan sau că sunt respectate proceduri, ci și cum se traduce acest lucru în siguranța respirației de zi cu zi.
În fond, adevărata valoare a unui sistem de monitorizare și a unor planuri de calitate a aerului nu stă doar în documente, ci în modul în care informațiile sunt comunicate și aplicate. Doar prin transparență, date complete și implicarea tuturor instituțiilor responsabile se poate construi încrederea între autorități și comunitate.
Până atunci, răspunsurile oficiale oferă o radiografie parțială.
Aerul din Ploiești rămâne un subiect sensibil, la granița dintre cifrele oficiale și realitatea trăită de cetățeni. Stațiile de monitorizare funcționează, planurile există, iar datele arată că legea este respectată. Dar, pentru a câștiga încrederea oamenilor, nu e suficient să știm că „suntem în parametri”. Avem nevoie de o imagine completă, transparentă și accesibilă tuturor. Pentru a avea această imagine completă vom reveni cu întrebări către Agenția pentru Protecția Mediului Prahova.
























