În pragul iernii, una dintre întrebările importante pentru zecile de mii de ploieșteni racordați la sistemul centralizat este dacă Termo Ploiești dispune de capacitatea necesară pentru a asigura încălzirea orașului și ce instalații vor fi utilizate.
Intransigent i-a solicitat directorului societății răspunsuri concrete privind data estimată pentru pornirea încălzirii, necesarul de energie termică, instalațiile aflate în funcțiune și prețul gigacaloriei suportat de populație.
Căldura ar urma să fie pornită în jurul datei de 15 octombrie
Potrivit directorului Termo Ploiești, Bogdan Becheanu, furnizarea căldurii este estimată să înceapă în jurul datei de 15 octombrie.
Data trebuie privită, evident, în raport cu evoluția temperaturilor exterioare și cu necesarul efectiv de încălzire al orașului, însă este pentru prima dată în actualul sezon rece când conducerea operatorului indică pentru Intransigent un reper concret privind pornirea sistemului.
Pentru ploieșteni, aceasta este probabil informația cea mai așteptată în aceste zile, mai ales în condițiile în care temperaturile din timpul nopții încep să scadă, iar pregătirea sistemului centralizat intră în etapa decisivă.
Ploieștiul va avea nevoie de aproximativ 100–160 MW, în funcție de temperatură
În ceea ce privește capacitatea necesară pentru încălzirea orașului, directorul Termo Ploiești estimează un necesar cuprins între 100 și 160 MW.
Diferența este una importantă și depinde direct de temperatura exterioară. În perioadele cu temperaturi mai ridicate, necesarul sistemului poate rămâne în zona de aproximativ 100 MW, în timp ce în perioadele geroase acesta poate urca spre 160 MW.
Este un indicator important, deoarece arată dimensiunea capacității de producție pe care Termo Ploiești trebuie să o poată pune efectiv la dispoziție în momentele cele mai solicitante ale iernii.
În prezent funcționează grupul de motoare de 18 MW. Urmează CAF 2 și Grupul 5 de cogenerare
Întrebat de Intransigent ce instalații sunt efectiv în funcțiune în acest moment, Bogdan Becheanu a precizat că grupul de motoare aflat în exploatare are o capacitate de 18 MW.
Conducerea Termo Ploiești pregătește însă introducerea în funcțiune a altor două capacități importante.
Potrivit directorului societății, urmează să fie pornite CAF 2 și Grupul nr. 5 de cogenerare.
Acesta este unul dintre punctele care vor trebui urmărite în perioada următoare, întrucât diferența dintre cei 18 MW asigurați în prezent de grupul de motoare și necesarul de 100–160 MW estimat pentru încălzirea municipiului arată importanța punerii în funcțiune a capacităților suplimentare înainte ca temperaturile să scadă semnificativ.
Intransigent va urmări, în consecință, dacă aceste instalații vor deveni efectiv operaționale și ce capacitate reală de producție va avea sistemul odată cu începerea furnizării agentului termic.
Prețul indicat pentru populație: 350 de lei pe gigacalorie
La întrebarea privind suma pe care o vor achita ploieștenii pentru energia termică, directorul Termo Ploiești a indicat un tarif de 350 de lei/Gcal pentru populație.
Bogdan Becheanu a precizat, de asemenea, că de la 1 noiembrie ar urma să intre în vigoare TVA de 11%.
Intransigent redă în acest moment valoarea comunicată direct de conducerea Termo Ploiești, fără a extrapola asupra eventualului impact final al modificării TVA asupra facturii consumatorului până la stabilirea exactă a modului în care aceasta va fi aplicată tarifelor facturate populației.


























