Primăria Ploiești dă aproape 50.000 de lei pentru „comunicarea” proiectului Libertății. Foto, video, site și evenimente externalizate, deși municipalitatea are direcție de comunicare, IT, organizare de evenimente și consilier personal pe comunicare

Un proiect de 87,3 milioane de lei și o obligație de publicitate care nu justifică automat orice cheltuială

La 3 septembrie 2026, Municipiul Ploiești a acceptat achiziția directă DA41109580, aferentă proiectului SMIS 342516 – prelungirea legăturii rutiere și de transport public dintre Gara de Sud și Gara de Vest, pe strada Libertății, inclusiv reabilitarea domeniului public din zona celor două gări.

Miza proiectului este majoră: 87.316.872 lei, aproximativ 17,5 milioane de euro, cu termen de finalizare în septembrie 2027. Pentru investițiile finanțate din fonduri europene, informarea publicului și asigurarea vizibilității finanțării nu sunt opționale. Regulamentul (UE) 2021/1060 instituie obligații de comunicare pentru beneficiari, iar Programul Regional Sud-Muntenia le transpune prin propriile reguli de identitate vizuală.

Dar aici trebuie făcută distincția pe care administrațiile preferă uneori să o lase în ceață: obligația de a comunica nu echivalează cu obligația de a externaliza fiecare operațiune de comunicare și, cu atât mai puțin, nu validează automat orice cost.

Legea nr. 98/2016 nu cere autorităților doar să respecte procedura formală a unei achiziții. Art. 2 așază achiziția publică sub exigența eficienței economice și sociale, alături de transparență, proporționalitate și asumarea răspunderii.

Prin urmare, întrebarea relevantă nu este dacă Primăria trebuia să facă publicitate proiectului – trebuia. Întrebarea este ce trebuia cumpărat din exterior, ce putea fi realizat cu resursele deja plătite ale municipalității și cum au fost fundamentate costurile.

Ce cumpără Primăria cu 40.930 de lei fără TVA

Oferta acceptată de municipalitate arată astfel:

Cu TVA de 21%, vorbim despre 49.525,30 lei.

Doar fotografia, cele trei produse video și cele trei evenimente însumează 37.430 lei fără TVA, adică peste 91% din întreaga achiziție.

Nu afirmăm că fiecare dintre aceste prețuri este, prin el însuși, ilegal sau dovedit supraevaluat. Pentru o asemenea concluzie sunt necesare caietul de sarcini complet, propunerea tehnică și comparații omogene de piață.

Dar cifrele justifică întrebările.

Paradoxul celor 90.500 de lei: cum a ajuns Primăria să estimeze mai mult decât dublul prețului contractat

Documentele achiziției ridică o întrebare care nu poate fi acoperită prin simpla formulă „am obținut un preț mai bun”. Municipiul Ploiești a estimat serviciile de informare și publicitate la 90.500 lei fără TVA, sumă prevăzută și în devizul general al proiectului: 15.000 lei pentru obligațiile de informare ale beneficiarului și 75.500 lei pentru promovare.

Contractul a fost însă atribuit pentru numai 40.930 lei fără TVA – aproximativ 45,2% din valoarea estimată. Diferența este de 49.570 lei, adică peste jumătate din suma pe care municipalitatea o considera inițial necesară.

Faptul că prețul final este mai mic reprezintă, evident, un avantaj pentru buget. Dar nu închide discuția. Dimpotrivă, o deschide: cum a fost calculată estimarea de 90.500 lei dacă piața a furnizat întregul pachet la mai puțin de jumătate?

Legea nr. 98/2016 impune autorității contractante să stabilească valoarea estimată înaintea achiziției, raportându-se la valoarea totală de plată previzibilă. O diferență de asemenea dimensiune nu dovedește, singură, o neregulă, dar justifică verificarea documentelor care au stat la baza calculului.

De aceea, esențiale devin cercetarea de piață, nota de fundamentare, ofertele comparate și metodologia prin care s-a ajuns la cei 90.500 lei.

Pentru că adevărata întrebare nu este cât „a economisit” Primăria față de propria estimare, ci cât de realistă a fost estimarea de la care a pornit.

Pedro Mănescu, plătit pentru comunicare–IT. Atunci ce anume mai cumpără Primăria din exterior?

Dincolo de cifrele din SICAP apare o întrebare mult mai incomodă: cine ar trebui să facă, în interiorul Primăriei, o parte dintre serviciile pentru care municipalitatea plătește acum o firmă privată?

Pedro-Andrei Mănescu a fost prezentat public de Mihai Polițeanu, la începutul mandatului, drept consilier personal pe comunicare și IT, unele relatări indicând și digitalizarea. Ulterior, Dispoziția primarului nr. 2921/27.06.2025 consemnează angajarea sa, pe perioadă determinată, ca inspector de specialitate în Compartimentul Cabinet Primar. Cu alte cuvinte, vorbim despre personal remunerat din bugetul public, aflat direct în structura primarului și asociat tocmai domeniului comunicării.

De aici întrebarea legitimă: ce atribuții îndeplinește concret Pedro Mănescu dacă municipalitatea externalizează comunicare digitală, conținut foto-video și publicare online?

Intransigent nu afirmă, fără documente, că Mănescu era obligat personal să fotografieze șantiere sau să monteze clipurile proiectului. Dar legea ne arată exact unde se află răspunsul. Potrivit art. 548 alin. (4) din Codul administrativ, atribuțiile personalului cabinetului sunt stabilite de persoana în subordinea căreia acesta funcționează — în acest caz, primarul Mihai Polițeanu.  Și toată lumea îl vede pe acesta făcându-i poze primarului, materiale video și postând în locul lui pe pagina primăriei pe care nu mai postează nimeni de la Direcția de comunicare.

Prin urmare, fișa de atribuții a lui Pedro Mănescu devine o piesă-cheie a investigației. Dacă aceasta include coordonarea comunicării online, producția de conținut, promovarea proiectelor sau activități foto-video, atunci nu mai discutăm doar despre o achiziție scumpă, ci despre posibilitatea unei suprapuneri între servicii deja plătite prin salarii publice și servicii cumpărate încă o dată din exterior.

Pedro nu este singur: Primăria are deja oameni pentru comunicare, IT și evenimente. Atunci de ce plătește din nou?

Externalizarea serviciilor de comunicare nu poate fi analizată separat de ceea ce Municipiul Ploiești are deja în propria organigramă. Iar aici apare o suprapunere greu de ignorat.

Primăria dispune de Direcția Relații Publice și Situații de Urgență, cu 2+25 de posturi. În interior funcționează Serviciul Relații Publice și Transparență Decizională – 1+7 posturi, Compartimentul Organizare Evenimente – 3 posturi și Compartimentul Informatică – 7 posturi. Rolul oficial al structurii include informarea cetățenilor, comunicarea internă și externă, relația cu presa, organizarea evenimentelor și activitatea informatică.

Mai mult, documentele municipalității arată că website-ul Ploieștiului este realizat și întreținut prin propriul serviciu de Informatică, inclusiv prin publicarea materialelor furnizate de Relații Publice.

Și totuși, în contractul atribuit FLAROM apare inclusiv suma de 610 lei pentru „afișarea pe site-ul oficial de internet […] și pe paginile” aferente proiectului.

Aici întrebarea devine foarte simplă: ce serviciu concret cumpără Primăria cu acești bani? Redactare? Formatare? Încărcare pe site? Administrarea postării?

Dacă este vorba doar despre publicarea unui material pe propriul site, externalizarea devine greu de justificat fără o explicație tehnică și economică solidă. Legea achizițiilor publice nu interzice contractarea externă, dar impune eficiență și utilizarea responsabilă a fondurilor.

Prin urmare, problema nu este existența firmei private, ci dacă Primăria plătește din nou pentru activități pe care propriii angajați sunt deja plătiți să le facă.

Primăria are trei oameni pentru evenimente. Totuși, mai plătește 14.130 de lei pentru trei evenimente

Componenta de evenimente a contractului ridică una dintre cele mai directe întrebări privind necesitatea externalizării. Municipiul Ploiești are deja, în organigramă, un Compartiment Organizare Evenimente cu trei posturi, adică personal plătit tocmai pentru pregătirea și coordonarea activităților publice ale municipalității.

Cu toate acestea, contractul atribuit FLAROM prevede 4.710 lei fără TVA pentru evenimentul de finalizare/inaugurare și încă 9.420 lei pentru două evenimente suplimentare. În total, 14.130 lei fără TVA pentru trei evenimente.

Problema nu este existența unei firme externe, ci conținutul exact al serviciului cumpărat. Dacă sumele acoperă sonorizare, scenotehnică, transport, mobilier, echipamente sau personal tehnic specializat, externalizarea poate avea o justificare obiectivă.

Dar dacă prestația înseamnă, în esență, convocarea presei, pregătirea unei săli, gestionarea invitaților și coordonarea programului, atunci apare firesc întrebarea: de ce nu puteau aceste activități fi realizate de Compartimentul Organizare Evenimente al Primăriei?

Legea nr. 98/2016 nu interzice externalizarea, dar obligă autoritatea contractantă să urmărească eficiența economică și utilizarea responsabilă a banului public.

Așadar, Primăria trebuie să arate clar ce servicii concrete primește pentru cei 14.130 de lei și ce anume nu putea face cu propriul personal.

6.000 de lei pentru 150 de fotografii: obligația de vizibilitate nu înseamnă automat obligația de a angaja un fotograf

Municipiul Ploiești are, într-adevăr, obligații de comunicare și vizibilitate pentru proiectul european de pe strada Libertății. Proiectul depășește pragul de 10 milioane de euro, iar ADR Sud-Muntenia prevede pentru investițiile de această dimensiune măsuri suplimentare de promovare, inclusiv documentare foto-video.

Dar obligația de a produce imagini nu trebuie confundată cu obligația de a cumpăra servicii fotografice din exterior.

Este relevant că versiunea 5 a Ghidului de Identitate Vizuală prevedea expres realizarea de fotografii pe durata implementării proiectului, dar preciza fără echivoc:

„Nu este obligatorie achiziționarea unor servicii de fotografie profesionale.”

În prezent este aplicabilă versiunea 7 a ghidului, astfel încât analiza definitivă trebuie făcută raportat la cerințele actuale și la planul de comunicare aprobat pentru proiect. Însă regula anterioară arată ceva esențial: obligația europeană urmărește existența documentării și a vizibilității, nu transformă automat externalizarea într-o necesitate.

În contractul FLAROM, Primăria plătește 6.000 lei fără TVA pentru 150 de fotografii, adică 40 de lei pentru fiecare imagine livrată.

Suma nu dovedește, singură, un suprapreț. Dar municipalitatea trebuie să explice de ce aceste fotografii nu puteau fi realizate prin resursele proprii de comunicare, IT sau Cabinetul Primarului și ce prestație profesională suplimentară justifică externalizarea.

Pentru că întrebarea corectă nu este dacă proiectul trebuia fotografiat. Trebuia. Întrebarea este de ce trebuia neapărat plătită o firmă privată ca să o facă.

17.300 de lei pentru trei produse video: 45 de secunde, trei minute și un montaj din imaginile deja realizate

Componenta video este una dintre cele mai costisitoare din întregul contract: 17.300 lei fără TVA pentru trei produse distincte. Primăria plătește 6.100 lei pentru un clip de maximum 45 de secunde, 8.100 lei pentru un film de maximum trei minute și încă 3.100 lei pentru o prezentare finală realizată prin reutilizarea materialelor vizuale produse deja în timpul proiectului.

Ar fi incorect să vorbim automat despre „suprapreț” doar împărțind suma la durata filmelor. O producție video poate presupune filmări în mai multe etape, echipamente profesionale, deplasări, dronă, montaj, grafică, sunet, colorizare și licențe. Tocmai de aceea însă, prețul trebuie citit împreună cu specificația tehnică.

Un clip de 45 de secunde poate costa 6.100 lei dacă presupune o producție complexă. Același preț devine greu de justificat dacă vorbim despre câteva cadre de șantier și un montaj simplu. Iar cei 3.100 lei pentru materialul final realizat din imagini deja existente ridică o întrebare suplimentară: ce volum de muncă nouă este efectiv cumpărat?

Legea achizițiilor publice impune autorității să urmărească eficiența economică, nu doar să bifeze formal existența unui contract.

De aceea, municipalitatea trebuie să arate exact ce prestații tehnice sunt incluse, câte zile de filmare sunt prevăzute, ce echipamente și ce servicii de post-producție justifică cei 17.300 de lei.

Fără aceste detalii, cetățeanului i se cere, în esență, să accepte prețul fără să poată verifica ce anume cumpără.

FLAROM nu este un nou-venit la Ploiești: aceeași firmă a mai primit contracte de publicitate de la municipalitate

FLAROM Advertising SRL nu este o firmă apărută întâmplător la această achiziție. Compania din Iași, înființată în 2002 și administrată de Carmen Florina Lăcătușu, se prezintă chiar drept partener al instituțiilor publice și al beneficiarilor proiectelor cu finanțare europeană. În 2025 raporta o cifră de afaceri de aproximativ 1,96 milioane lei, profit net de 376.354 lei și opt angajați. (Termene.ro)

Mai important pentru ancheta noastră: FLAROM are deja istoric contractual cu Municipiul Ploiești. Documentele oficiale ale Primăriei arată că numai în 2020 societatea a primit cel puțin trei contracte de informare și publicitate: 9.120 lei, 6.980 lei și 33.729 lei, toate pentru proiecte europene ale municipalității.

Relația a continuat. În procedura lansată de Municipiul Ploiești în noiembrie 2024 pentru promovarea proiectului de dotare a unităților de învățământ prin PNRR, FLAROM a câștigat dintre patru ofertanți, contractul fiind atribuit la 129.550 lei, față de o valoare estimată de 635.000 lei. (licitatii.app)

Prin urmare, contractul de 40.930 lei fără TVA din septembrie 2026 nu reprezintă prima întâlnire dintre FLAROM și Primăria Ploiești, ci continuarea unei relații comerciale vechi de mai mulți ani.

Acest lucru nu indică, prin el însuși, vreo neregulă. Dar justifică o verificare mai amplă: câte contracte a primit FLAROM de la Municipiul Ploiești, în ce valori, prin ce proceduri și la ce diferențe față de estimările inițiale?

Acolo poate apărea imaginea completă.

Achiziția directă este legală. Întrebarea este dacă externalizarea era necesară

Pentru rigoare, trebuie spus clar: faptul că Municipiul Ploiești a folosit o achiziție directă nu reprezintă, în sine, o neregulă.

Art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 permite achiziția directă de produse și servicii atunci când valoarea estimată, fără TVA, este sub 270.120 lei. Mai mult, pentru achizițiile de produse și servicii cu valoare estimată de cel mult 140.000 lei fără TVA, art. 7 alin. (7) lit. c) permite autorității să cumpere chiar pe baza unei singure oferte. Valoarea estimată de 90.500 lei se încadrează în această zonă legală.

Așadar, ancheta noastră nu contestă artificial procedura folosită.

Problema este alta și mult mai importantă: era necesar ca aceste servicii să fie cumpărate din exterior?

Legea achizițiilor publice nu se rezumă la respectarea pragurilor. Art. 2 consacră principii precum transparența, proporționalitatea și asumarea răspunderii, iar ghidul oficial ANAP subliniază inclusiv necesitatea eficienței utilizării fondurilor și obținerii unui raport optim între calitate și preț.

Prin urmare, întrebarea nu este „de ce achiziție directă?”, ci una mult mai incomodă:

De ce a plătit Primăria unei firme private pentru comunicare, online și evenimente, dacă avea deja personal și structuri proprii exact în aceste domenii?

Legalitatea procedurii nu rezolvă automat problema oportunității și eficienței cheltuielii.

Ce știm, ce nu știm și ce trebuie să explice Primăria

Până aici, faptele sunt suficient de clare pentru a formula întrebări ferme, dar nu pentru a transforma suspiciunea în verdict. Municipiul Ploiești a contractat servicii de informare și publicitate în valoare de 40.930 lei fără TVA, respectiv 49.525,30 lei cu TVA, după ce estimase inițial același pachet la 90.500 lei fără TVA.

Știm, de asemenea, că administrația dispune deja de Serviciu de Relații Publice, Compartiment Informatică și Compartiment Organizare Evenimente, iar Pedro Mănescu a fost prezentat public drept consilier al primarului pe comunicare și IT și este angajat în Cabinetul Primarului.

Ce nu știm încă este la fel de important: ce atribuții concrete are Pedro Mănescu, ce presupun tehnic filmările și evenimentele contractate și ce analiză a făcut Primăria înainte de a decide că aceste activități trebuie externalizate.

Prin urmare, Intransigent nu afirmă, în acest moment, că avem un „suprapreț” dovedit juridic. Ar fi prematur. Dar există suficiente elemente pentru a verifica o posibilă dublare a unor funcții deja finanțate din bugetul local.

Iar Mihai Polițeanu are de răspuns la o întrebare simplă:

Dacă Primăria are consilier pe comunicare și IT, serviciu de relații publice, șapte posturi la Informatică și trei la Organizare Evenimente, ce anume nu puteau face acești oameni din pachetul pentru care municipalitatea mai plătește aproape 50.000 de lei?

Nu este o polemică despre imagine. Este o discuție despre eficiența cheltuirii banului public.

Fotografia ii prezinta într-o variahntă pamfletară pe ALina Frățilă, directorul Direcției de Comunicare și pe Pedro Mănescu, în miniatură.