Fostul sediu BCR de pe strada Văleni nr. 42 arată astăzi altfel. Clădirea a fost cosmetizată, panourile luminoase au apărut, fațada a prins aer de afacere mare, iar Ploieștiul pare pregătit să primească încă un proiect privat prezentat drept semn de modernizare.
Foarte bine. Ploieștiul are nevoie de investiții. Are nevoie de clădiri scoase din paragină. Are nevoie de servicii, de spații comerciale, de locuri în care oamenii să muncească, să facă sport, să socializeze sau să mănânce ceva fără să se uite mai întâi dacă tavanul cade peste ei.
Dar înainte să le urăm bun venit investitorilor, trebuie să le amintim un detaliu mic, aproape exotic în administrația ploieșteană și anume că lucrările nu se fac peste lege.
Iar la fostul sediu BCR, lucrările au început prost. Foarte prost.
În imaginea primită anterior de redacție, zona de șantier a ocupat trotuarul și a împins pietonii spre carosabil, fără un culoar pietonal separat de partea carosabilă și protejat corespunzător. Adică exact genul de situație în care cetățeanul este tratat ca decor mobil între utilaj, bordură și mașini. Dacă are noroc, trece. Dacă nu, probabil aflăm dintr-un comunicat sec că „autoritățile competente efectuează verificări”.
Numai că legea nu funcționează pe bază de noroc. HG nr. 1391/2006, regulamentul de aplicare a Codului Rutier, spune clar că atunci când lucrările se efectuează pe trotuar și împiedică circulația pietonilor, executantul este obligat să construiască pasaje pentru pietoni, separate de partea carosabilă și protejate corespunzător.
Nu „dacă are chef”. Nu „dacă nu îl încurcă”. Nu „dacă nu vine Poliția Locală cu ochii închiși”. Este obligație.
Tot cadrul rutier stabilește că lucrările în zona drumului public se execută în condițiile autorizației și cu avizul Poliției Rutiere, iar executantul trebuie să asigure amenajările necesare pentru circulația în siguranță. OUG nr. 195/2002 are ca scop expres protejarea vieții, integrității corporale și sănătății participanților la trafic. Cu alte cuvinte, pietonul nu este „pierdere colaterală” în renovarea unei clădiri.
Conform ultimului act oficial public identificat, construcția de pe Văleni nr. 42 a fost cumpărată de FUTURE GREEN ENERGY SOLUTION S.R.L., al cărei boss este Geroge Stanciu, fostul ginere al fostului primar Emil Calotă, CUI 44963320.
HCL Ploiești nr. 363/2025 consemnează contractul de vânzare-cumpărare autentificat nr. 471/15.05.2025 și actul adițional nr. 579/11.06.2025, prin care BCR a vândut construcția către această societate, terenul aferent rămânând într-un raport de concesiune cu Municipiul Ploiești.
Presa locală l-a prezentat pe inginerul Vasile Păduraru ca manager de proiect, nu ca proprietar. Tot acolo au fost anunțate lucrări de modernizare, înlocuirea plăcilor ceramice de pe fațadă cu panouri de aluminiu, spații de birouri, sală de fitness, clinică medicală, cafenea și catering. Frumos. Ambițios. Comercial. Numai bun de inaugurat cu fotografii, declarații și, eventual, cu multă spumă de PR.
Doar că între fațada nouă și legea veche se află o întrebare foarte simplă: cu ce acte s-au făcut lucrările și cu ce acte a fost ocupat domeniul public?
În registrele Primăriei Ploiești am identificat certificate de urbanism pentru Future Green Energy Solution S.R.L. la strada Văleni nr. 42: CU nr. 709/31.07.2025 pentru organizare de șantier și CU nr. 799/25.08.2025 pentru lucrări de reparare la clădire administrativă. În arhiva certificatelor apare și luna martie 2026, unde trebuie verificat punctual CU nr. 192/18.03.2026, indicat pentru recompartimentare interioară și firme/reclame.
Dar certificatul de urbanism nu autorizează executarea lucrărilor. Certificatul spune ce condiții trebuie îndeplinite și ce avize trebuie obținute. Nu este autorizație de construire. Nu este autorizație de ocupare a trotuarului. Nu este voie de la stăpânire să trimiți pietonii în stradă.
În listele publice de autorizații verificate pentru iulie, august și septembrie 2025 nu am identificat Future Green Energy Solution S.R.L. și nici strada Văleni nr. 42. Arhiva oficială a Primăriei arată că există documente publicate și pentru 2026, inclusiv martie 2026, astfel că Primăria trebuie să lămurească public dacă există autorizația de construire, avizul Poliției Rutiere, aprobarea de ocupare a domeniului public și planul de semnalizare temporară.
Până atunci, avem o suspiciune serioasă: lucrări făcute cu trotuarul blocat, pietoni trimiși spre carosabil și o autoritate locală care pare să fi descoperit din nou arta nobilă a nevederii.
În tot acest context, prin Ploiești circulă și informația despre o posibilă asociere între George Stanciu, cunoscut local drept „Mardare”, și Paul Nicolau, cunoscut drept Pescobar. Numele lui Pescobar este deja prezent în Prahova prin proiectul Taverna Racilor de la Hanul Românești, care se știe că este deținut de George Stanciu de ceva timp în zona DN1. Nu am identificat, până acum, un contract public sau un protocol care să confirme o asociere pentru fostul sediu BCR din Ploiești. Dar tocmai de aceea întrebarea trebuie pusă direct: există sau nu există această înțelegere?
Și dacă există, cu atât mai bine să fie spusă transparent. George Stanciu nu vreau să îți fur startul de prezentare, dar știi că îmi ești simpatic de pe vremurile când mă amenințai și vreau să îți fac reclamă gratuită. Meriți la cât ești de simpatic…
Așadar, bun venit la Ploiești, domnule George Stanciu. Bun venit și dumneavoastră, domnule Pescobar, dacă zvonurile despre proiect se confirmă. Orașul primește investiții. Dar orașul nu trebuie să primească aroganță la pachet.
Pescobar, recunoaștem, ne era simpatic. Are stil, are marketing, are priză la public. Numai că asocierea, fie și doar de imagine, cu George Stanciu schimbă gustul preparatului. Iar când peste această asociere se pune și începutul prost al lucrărilor, cu trotuar blocat și pietoni lăsați fără protecție, meniul devine greu de digerat.
Respectarea legii este obligatorie și pentru oamenii mari. Și pentru cei tari. Și pentru cei care au bani. Și pentru cei care au relații. Și pentru cei care cred că Ploieștiul este orașul în care orice se poate regla cu o vorbă bună, o prietenie potrivită sau o tăcere administrativă.
Iar dacă, prin absurd sau nu, există prietenii cu primarul Mihai Polițeanu ori cu oameni din administrația locală, cu atât mai mult atenția trebuia să fie maximă. Prietenia cu puterea nu este scut legal. Dimpotrivă, într-un oraș normal, ar trebui să atragă mai multă rigoare, nu mai multă relaxare.
Dar Ploieștiul nu pare încă un oraș normal. În Ploiești, primarul face politică de imagine, Poliția Locală pare să practice contemplația urbană, iar cetățeanul este invitat să se strecoare cum poate printre lucrări, borduri, garduri și ambiții private.
Domnule Polițeanu, orașul nu se conduce doar din postări. Legea nu se aplică doar adversarilor politici. Poliția Locală nu este bibelou instituțional. Dacă pe strada Văleni nr. 42 s-a lucrat cu trotuarul blocat și fără pasaj pietonal protejat, administrația trebuia să fie acolo. Nu după articol. Nu după scandal. Nu după ce întreabă presa. Atunci, dacă suntem competenți, nu mahalagii.
Solicităm public Primăriei Ploiești, Poliției Locale Ploiești și Poliției Rutiere să comunice:
- autorizația de construire pentru lucrările de la fostul sediu BCR, strada Văleni nr. 42;
- autorizația ori aprobarea pentru organizarea de șantier;
- actul privind ocuparea domeniului public;
- avizul Poliției Rutiere;
- planul de semnalizare temporară;
- măsurile dispuse pentru protejarea pietonilor;
- controalele efectuate de Poliția Locală și procesele-verbale întocmite.
Până când aceste documente apar, rămâne imaginea unui proiect care poate fi spectaculos comercial, dar care a început prost civic. Cu legea tratată ca recomandare. Cu pietonul tratat ca obstacol. Cu autoritatea locală tratată, probabil, ca spectator prietenos și cu Poliția Locală inexistentă sau ineficientă, din nou.
Bun venit la Ploiești, domnilor.
Dar aici, cel puțin de acum înainte, vă anunțăm politicos și răspicat: trotuarul nu este al dumneavoastră, legea nu este facultativă, iar cetățeanul nu este decor pentru afaceri mari.


























