BOMBA DIN RAPORTUL UE: Partidele au pompat 117,6 milioane de lei în „presă și propagandă”, în timp ce publicul nu poate afla limpede cine controlează și cine încasează din mass-media

Cifrele vorbesc

Raportul Comisiei Europene privind statul de drept, publicat la 17 iulie 2026, descrie una dintre cele mai periculoase combinații pentru o democrație:

partidele primesc sute de milioane de lei din bani publici, trimit aproape jumlătate din cheltuieli către categoria „presă și propagandă”, publicul nu poate identifica ușor proprietarii și beneficiarii banilor, iar unele produse plătite continuă să fie prezentate sub forma unor interviuri sau dezbateri jurnalistice.

Nu este vorba despre o presupusă conspirație și nici despre acuzația că întreaga presă ar fi cumpărată.

Este o problemă instituțională demonstrabilă: banii sunt publici, dar circuitul lor final și influența exercitată asupra conținutului editorial nu sunt suficient de transparente.

Comisia Europeană constată lipsa progreselor privind proprietatea mass-media, cheltuirea a peste 22,2 milioane de euro de către partide pentru presă și publicitate, continuarea unor forme de promovare politică deghizată în jurnalism și existența unor riscuri de influență politică inclusiv asupra serviciilor publice de radio și televiziune.

Cifra care trebuia să domine agenda publică: 117.619.081 de lei

Datele detaliate publicate de Expert Forum arată că partidele au primit în 2025 subvenții în valoare de aproximativ 232 de milioane de lei.

Cheltuielile totale raportate de formațiunile politice au fost însă mai mari: 244.471.425 de lei, deoarece partidele pot păstra și utiliza în anii următori banii economisiți anterior.

Din totalul cheltuielilor, suma de 117.619.081 de lei a fost încadrată la categoria „presă și propagandă”.

Aceasta reprezintă 48,11% din toate cheltuielile partidelor în 2025 și echivalează cu puțin peste jumătate din subvențiile publice încasate în același an.

Comisia Europeană exprimă aceeași realitate în euro: partidele ar fi cheltuit peste 22,2 milioane de euro, aproximativ jumătate din subvențiile publice, pentru presă și publicitate.

Cu alte cuvinte, aproape unul din doi lei cheltuiți de partidele politice a fost trecut într-o categorie legată de promovarea prin presă.

Aceasta nu este o cheltuială electorală accidentală.

Este un mecanism permanent de alimentare a spațiului mediatic cu bani proveniți de la bugetul de stat.

Cine a cheltuit cel mai mult

Raportul Expert Forum permite și o descompunere pe formațiuni politice:

• PSD a cheltuit în total 97,4 milioane de lei, dintre care 72,6 milioane de lei pentru presă și propagandă — 74,6% din toate cheltuielile partidului;

• AUR a cheltuit 39,9 milioane de lei, dintre care 21,1 milioane de lei pentru presă și propagandă — 52,9%;

• PNL a cheltuit 41,1 milioane de lei, dintre care 13,8 milioane de lei pentru presă și propagandă — 33,6%;

• USR a cheltuit 37,4 milioane de lei, dintre care 9,3 milioane de lei pentru presă și propagandă — 24,8%;

• POT a raportat aproximativ 660.000 de lei la această categorie, reprezentând 7,7% din cheltuielile sale.

În ianuarie 2025, PSD ar fi cheltuit singur 39 de milioane de lei pentru presă și propagandă, cea mai mare sumă lunară consemnată până atunci de monitorizarea Expert Forum. Organizația apreciază că o parte din aceste cheltuieli ar putea avea legătură și cu anul electoral 2024. Aceasta este însă o evaluare a Expert Forum, nu o constatare definitivă a unei autorități de control.

Fenomenul nu aparține, așadar, unui singur partid.

Diferențele sunt mari, dar toate formațiunile importante au utilizat bani publici pentru presă, promovare sau propagandă.

Precizarea obligatorie: nu putem spune că toți banii au intrat direct în conturile redacțiilor

Se impune aici o delimitare esențială.

Categoria contabilă „presă și propagandă” este mai largă decât plata directă către un ziar, o televiziune sau un site. Ea poate include servicii de promovare, agenții, intermediari, producție de conținut, consultanță de comunicare, distribuție și alte operațiuni asociate.

Prin urmare, nu este corect să afirmăm că toate cele 117,6 milioane de lei au ajuns direct la instituții de presă.

Problema este tocmai că publicul nu poate vedea suficient de clar:

• cine sunt furnizorii contractați;

• cine sunt beneficiarii finali;

• cât a primit fiecare televiziune, publicație, site sau agenție;

• pentru ce produs concret s-a făcut plata;

• ce materiale au fost publicitare și ce materiale au fost prezentate editorial;

• dacă un intermediar a direcționat ulterior banii către mai multe instituții media.

Expert Forum cere publicarea beneficiarilor finali și clarificarea prin lege a tipurilor de cheltuieli permise în categoria generică „presă și propagandă”. Chiar raportul organizației observă că această categorie este insuficient definită.

Așadar, nu există dovada că fiecare leu a „cumpărat” o știre.

Există însă dovada că 117,6 milioane de lei au fost cheltuiți într-o categorie insuficient transparentă, care poate influența direct relația dintre partide și presă.

Publicul plătește, dar nu știe cine încasează

Aceasta este contradicția centrală.

Cetățeanul finanțează partidele prin subvențiile acordate de la bugetul de stat.

Partidele folosesc o parte uriașă din acești bani pentru presă și promovare.

Dar același cetățean nu poate identifica, într-o bază publică simplă și completă, toate instituțiile media, agențiile și entitățile care beneficiază în final de aceste contracte.

În mod normal, orice material plătit din bani publici ar trebui să permită publicului să afle imediat:

Cine a plătit? Cât a plătit? Cui? Pentru ce? Unde a fost difuzat materialul?

În România, răspunsurile sunt fragmentate între raportări generale, contracte cu intermediari, evidențe greu de urmărit și materiale care nu sunt întotdeauna marcate suficient de clar.

Nu discutăm doar despre contabilitatea partidelor.

Discutăm despre dreptul cetățeanului de a ști când urmărește jurnalism și când urmărește publicitate politică finanțată chiar din taxele sale.

Avertismentul Comisiei: interviuri plătite prezentate ca jurnalism

Comisia Europeană identifică direct practica cea mai periculoasă.

Declarații ale politicienilor continuă să fie prezentate ca produse jurnalistice, deși sunt rezultatul unor plăți. Fenomenul apare sub forma unor interviuri și dezbateri realizate de jurnaliști în emisiuni cu aparență editorială.

Aparența editorială este cheia mecanismului.

Publicitatea clasică este ușor de recunoscut: are spot, slogan, siglă, candidat și mesaj electoral.

Produsul mascat este mult mai eficient. Politicianul apare într-un studio, este intervievat de un jurnalist, primește întrebări și beneficiază de întreaga autoritate vizuală a unei emisiuni de știri sau de analiză.

Cetățeanul poate crede că politicianul a fost invitat pentru relevanța declarațiilor sale, pentru competență sau pentru interesul public.

În realitate, apariția poate face parte dintr-un contract plătit.

Nu mai este publicitate recunoscută ca publicitate.

Este publicitate îmbrăcată în jurnalism.

Există și un progres real: marcarea conținutului s-a îmbunătățit

Raportul Comisiei nu este complet negativ.

Noul Cod de reglementare a conținutului audiovizual adoptat de CNA interzice sponsorizarea programelor de știri și de actualitate politică. Potrivit informațiilor analizate de Comisie, noile reguli au redus practica pe principalele posturi de televiziune și au determinat o marcare mai bună a conținutului finanțat.

Această îmbunătățire trebuie recunoscută.

Dar Comisia afirmă în aceeași frază instituțională că problema nu a dispărut. Interviurile și dezbaterile plătite cu aparență editorială continuă să existe.

Așadar, situația corectă nu este nici „nimic nu s-a schimbat”, nici „problema a fost rezolvată”.

Marcarea s-a îmbunătățit pe marile posturi, însă mecanismul promovării mascate continuă.

Riscul de 85%: ce înseamnă și ce nu înseamnă

Media Pluralism Monitor evaluează transparența proprietății mass-media din România la un risc foarte ridicat de 85%. Raportul general pentru România atribuie pieței și pluralismului media un risc de 89%, iar independenței politice un risc de 58%.

Această cifră trebuie interpretată corect.

Nu înseamnă că 85% din presă este controlată ocult.

Nu înseamnă nici că 85% dintre jurnaliști sunt influențați politic sau că 85% dintre articole sunt plătite.

Este un indicator compozit de risc, construit pe baza accesibilității informațiilor despre proprietate, a obligațiilor de dezvăluire, a cadrului legal și a posibilității publicului de a identifica persoanele și interesele care controlează instituțiile media.

Scorul arată cât de vulnerabil este sistemul, nu procentul exact al presei compromise.

Dar faptul că riscul este evaluat la 85% rămâne extrem de grav.

Proprietarii pot fi identificați, dar cu bani, timp și investigație

Comisia constată că nu au existat evoluții privind transparența proprietății mass-media.

Cele mai multe informații sunt disponibile doar prin baza de date a Registrului Comerțului, care presupune plata unor taxe și nu permite întotdeauna căutări și corelări facile.

Grupul interinstituțional constituit de Guvern pentru identificarea unor soluții legislative nu produsese rezultate la momentul evaluării.

CNA publică structura acționariatului societăților care dețin licențe audiovizuale. Acesta este un element pozitiv, dar acoperă în principal televiziunile și radiourile licențiate.

Problema este mult mai mare în cazul:

• publicațiilor online;

• presei scrise;

• rețelelor de site-uri;

• firmelor care furnizează conținut;

• relațiilor dintre proprietari, creditori și finanțatori;

• concentrărilor care traversează televiziunea, radioul, presa online și telecomunicațiile.

Media Pluralism Monitor observă că obligațiile extinse, specifice domeniului mass-media, există în principal pentru companiile audiovizuale. Pentru presa digitală, tipărită și pentru concentrările între sectoare nu există un cadru suficient de clar.

Teoretic, un jurnalist sau un cetățean poate reconstrui o parte din aceste relații.

Practic, are nevoie de bani pentru documente, timp, cunoștințe juridice și capacitatea de a urmări lanțuri de firme, administratori și beneficiari.

Aceasta nu este transparență reală.

Este informație publică pusă în spatele unui labirint.

Concentrarea pieței: câteva grupuri, influență în mai multe zone

Comisia mai consemnează lipsa unor cerințe juridice adecvate pentru evaluarea concentrărilor din piața mass-media care pot afecta pluralismul și independența editorială.

Cele mai mari grupuri de presă dețin poziții puternice simultan în televiziune, radio și online, iar tendința către convergența companiilor media cu marile companii de telecomunicații ridică riscuri suplimentare.

Concentrarea proprietății nu este ilegală prin ea însăși.

Un grup media poate deține mai multe publicații și poate produce jurnalism de calitate.

Riscul apare atunci când aceeași entitate controlează canale importante de distribuție, instituții de presă și infrastructură, iar publicul nu poate urmări ușor cine exercită influența economică finală.

La această concentrare se adaugă dependența de banii partidelor.

Astfel se formează cercul periculos:

proprietate greu de urmărit – piață concentrată – contracte politice opace – conținut cu aparență editorială.

Nu numai partidele: autoritățile publice dau bani presei fără un sistem general de control

Comisia Europeană semnalează și problema publicității acordate de instituțiile statului.

Potrivit organizațiilor și actorilor consultați, unele autorități distribuie fonduri către instituții media fără licitație și nu există un mecanism general de supraveghere a alocărilor.

Aceasta extinde problema dincolo de partidele politice.

Primării, consilii județene, ministere, companii publice și alte instituții pot cumpăra servicii de promovare sau publicitate.

Unele contracte pot avea un scop legitim: campanii de informare, obligații legale, anunțuri publice ori comunicarea serviciilor de interes general.

Dar, fără criterii clare și publicarea beneficiarilor, asemenea contracte pot deveni instrumente de recompensare a presei favorabile și de penalizare economică a redacțiilor critice.

Comisia nu spune că toate contractele de publicitate instituțională sunt abuzive.

Spune că alocarea lor nu beneficiază de o supraveghere generală suficientă.

AEP nu finalizase controlul, dar contestă concluzia Comisiei

Raportul european mai arată că proiectul legislativ pentru creșterea transparenței finanțării partidelor se află în Parlament din octombrie 2023, fără dată stabilită pentru adoptare.

Comisia afirmă și că Autoritatea Electorală Permanentă nu efectuase auditul anual al partidelor, după ce acesta fusese deja amânat în anul precedent. Persistă îngrijorările privind profunzimea controalelor, investigarea neregulilor, aplicarea regulilor și nivelul redus al sancțiunilor.

AEP a contestat ulterior această evaluare.

Autoritatea susține că activitatea sa efectivă de control nu a fost reflectată complet de raport. Pentru exercițiile financiare 2023–2024, AEP afirmă că finalizase rapoarte pentru 228 dintre cele 232 de partide incluse în plan, în timp ce verificările asupra PSD, PNL, USR și AUR fuseseră prelungite din cauza complexității.

Pentru anul 2025, AEP declara la 21 iulie 2026 că, din 270 de partide incluse în plan, zece misiuni erau finalizate, 255 se aflau în desfășurare, iar celelalte urmau să înceapă în septembrie.

Această reacție trebuie consemnată.

Dar ea nu rezolvă problema principală.

Existența controalelor în desfășurare nu oferă cetățeanului, în timp real, lista completă a beneficiarilor finali ai celor 117,6 milioane de lei și nici nu arată ce materiale jurnalistice au fost finanțate prin fiecare contract.

În plus, la 21 iulie 2026, cele mai multe verificări pentru anul 2025 erau încă în curs.

Așadar, AEP poate combate ideea de inacțiune totală, dar nu poate susține că transparența efectivă a circuitului banilor a fost deja asigurată.

Radioul public: purtătorul de cuvânt al Guvernului, membru în Consiliul de Administrație

Raportul Comisiei Europene consemnează criticile provocate de numirea purtătorului de cuvânt al Guvernului în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune.

Componența oficială publicată de Radio România confirmă că Nadina Ioana Dogioiu a fost desemnată în Consiliul de Administrație din partea Guvernului.

ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent au avertizat că exercitarea simultană a funcției de purtător de cuvânt al Guvernului și a celei de administrator al radioului public generează probleme de compatibilitate instituțională, percepția unui conflict de rol și un risc de influență politică.

Trebuie făcută însă o delimitare juridică importantă.

Funcția de purtător de cuvânt al Guvernului nu era menționată explicit printre incompatibilitățile legale invocate, iar Ioana Dogioiu a susținut că poate exercita ambele atribuții.

Prin urmare, nu putem afirma ca fapt stabilit că numirea a fost ilegală.

Problema ridicată de Comisie și de organizațiile de presă este una de independență, aparență de influență și incompatibilitate funcțională, nu existența unei hotărâri definitive care să constate încălcarea legii.

Dar întrebarea rămâne legitimă:

Cum poate contribui la percepția de independență a Radioului public numirea în conducerea sa a persoanei care comunică oficial pozițiile Guvernului?

Nu este vorba despre competența profesională a persoanei.

Este vorba despre suprapunerea a două loialități instituționale care ar trebui să rămână clar separate.

TVR și Radio România: grup de lucru, dar încă fără proiect de lege

Guvernul a constituit un grup interinstituțional pentru evaluarea cadrului legal și alinierea acestuia la Regulamentul european privind libertatea mass-mediei.

La data raportului, nu fusese însă prezentat un proiect de lege.

Comisia a observat și un element pozitiv: schimbările aduse principalului jurnal de știri al TVR au fost primite favorabil de unii actori consultați, care au considerat că noul format servește mai bine interesul public.

Evaluarea finală este însă modestă:

progres limitat în consolidarea guvernanței independente și a independenței editoriale a serviciilor publice de media.

Media Pluralism Monitor este și mai direct: numirile conducerilor TVR și Radio România s-ar fi desfășurat în stilul tradițional, cu deciziile negociate în spatele scenei, fără discuții publice suficiente despre strategiile, calificările și obiectivele candidaților.

Instituțiile publice de presă nu sunt proprietatea Guvernului, a Parlamentului sau a partidelor.

Sunt finanțate pentru a servi publicul.

Cum a relatat presa: informația nu a fost ascunsă complet, dar cifrele explozive au fost deseori eliminate

Ar fi incorect să susținem că întreaga presă românească a ascuns raportul.

Digi24 și Agerpres au menționat problemele privind transparența proprietății, independența radioului și televiziunii publice și marcarea conținutului finanțat politic. Dar relatările lor au rămas generale și nu au inclus cifrele care arătau adevărata dimensiune a fenomenului:

• riscul de 85% privind transparența proprietății;

• cele peste 22,2 milioane de euro cheltuite;

• cei 117,6 milioane de lei raportați la „presă și propagandă”;

• proporția de 48,11%;

• practica interviurilor și dezbaterilor plătite cu aparență editorială;

• numirea purtătorului de cuvânt al Guvernului în conducerea Radioului public.

Spotmedia reprezintă una dintre excepțiile importante. Publicația a prezentat explicit riscul de 85%, suma de 22,2 milioane de euro, promovarea mascată, publicitatea de stat fără supraveghere și controversa numirii de la Radio România.

Așadar, nu avem un blackout mediatic total.

Avem însă o diluare masivă în numeroase relatări.

Problema a fost redusă la formulări precum „transparența rămâne limitată” și „anumite practici continuă”, când documentele permit un titlu mult mai precis:

Aproape jumătate din cheltuielile partidelor au mers către presă și propagandă, iar publicul nu poate urmări complet cine a primit banii și ce conținut a fost cumpărat.

Ce nu spune Comisia Europeană

Pentru a nu transforma o anchetă serioasă într-o acuzație nedovedită, trebuie stabilite limitele concluziilor.

Comisia Europeană nu spune:

• că întreaga presă românească este cumpărată;

• că orice instituție care a primit bani de la un partid și-a modificat politica editorială;

• că fiecare interviu cu un politician a fost plătit;

• că 85% dintre publicații au proprietari secreți;

• că toți cei 117,6 milioane de lei au ajuns direct în conturile redacțiilor;

• că numirea Ioanei Dogioiu a fost declarată ilegală;

• că televiziunea publică nu a făcut nicio îmbunătățire.

Comisia spune altceva, suficient de grav:

• proprietatea mass-media rămâne greu de urmărit;

• riscul privind transparența este foarte ridicat;

• partidele cheltuiesc sume uriașe pentru presă și promovare;

• beneficiarii și produsele plătite nu sunt suficient de transparente;

• publicitatea politică poate fi prezentată cu aparență jurnalistică;

• publicitatea instituțiilor statului nu are un mecanism general de supraveghere;

• independența serviciilor publice de presă rămâne insuficient garantată.

Ce înseamnă pentru cetățean

Cetățeanul este lovit de două ori.

Prima dată, când banii săi sunt transformați în subvenții pentru partide.

A doua oară, când aceiași bani sunt utilizați pentru a-i transmite mesaje politice fără ca el să poată identifica întotdeauna că urmărește conținut plătit.

Consecințele pot fi directe:

• competiția politică este dezechilibrată în favoarea partidelor cu subvenții mari;

• presa independentă este împinsă să concureze cu instituții alimentate din contracte politice;

• redacțiile critice pot fi excluse de la publicitate;

• cetățeanul nu mai poate separa informația de propagandă;

• partidele pot folosi bani publici pentru a-și construi o imagine editorială;

• presa poate ajunge dependentă economic de cei pe care ar trebui să-i controleze;

• alegerile se desfășoară într-un spațiu informațional în care puterea financiară poate fi confundată cu relevanța jurnalistică.

O presă finanțată transparent poate rămâne liberă.

O presă finanțată opac devine vulnerabilă, chiar și atunci când nu există un ordin direct dat unui jurnalist.

Influența nu trebuie să vină întotdeauna prin telefon.

Poate veni prin contractul care nu mai este reînnoit.

Banii sunt publici. Beneficiarii trebuie să fie publici

România nu are doar o problemă de libertate a presei.

Are o problemă privind economia ascunsă a influenței politice asupra presei.

În 2025, partidele au raportat 117,6 milioane de lei pentru presă și propagandă. Transparența proprietății mass-media este evaluată la un risc de 85%. Interviurile și dezbaterile plătite continuă să apară sub forma produselor editoriale. Autoritățile acordă contracte de publicitate fără un sistem general de supraveghere. Iar serviciile publice de radio și televiziune rămân legate de mecanisme de numire politică insuficient reformate.

Nu putem afirma că toți jurnaliștii sunt cumpărați.

Dar putem afirma, pe baza documentelor, că statul a creat un sistem în care partidele pot cheltui enorm pentru influență mediatică, fără ca publicul să poată urmări complet drumul banilor.

Aceasta este bomba reală din raportul Comisiei Europene:

cetățeanul plătește propaganda, dar nu este informat întotdeauna că o privește.