În acest sfârșit de săptămână, jandarmii prahoveni au desfășurat acțiuni specifice în mai multe zone montane: Sinaia – Poiana Stânii, Bușteni – Munții Baiului, Cheia – Valea Berii și Muntele Roșu, pentru combaterea activităților de picnic în locuri neamenajate și a accesului neautorizat cu vehicule în fondul forestier sau în zonele protejate.
În urma acestor acțiuni au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3500 lei, pentru încălcarea legislației care reglementează aceste activități.
Jandarmii montani au depistat, în zona Stâna Regală din Sinaia, nouă tineri care campaseră ilegal și aprinseseră focul în fondul forestier.
În momentul legitimării, colegii noștri au observat că aceștia dețin o materie vegetală posibil interzisă la deținere.
Tinerii au fost sancționați pentru încălcarea legislației privind organizarea picnicului și au fost întocmite actele de sesizare cu suspiciunea săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova va desfășura, în continuare, acțiuni specifice în zona montană pentru a se asigura că atât legea cât și natura sunt respectate.