de Eugen-Costin Cristescu
Suntem în Ploiești, orașul pe care Mihai Polițeanu l-a luat captiv cu o mână de oam,eni, pe filiera Soros- Macovei, din zona USR. Pare că a început să-i țâțâie fundul acestui primar pentru că golăniile lui a ajuns și la televiziunea România TV, care aparține lui Sebastian Ghiță, despre care s-a tot vorbit că l-ar fi ajutat în campanie, dar transparentul nu zice nimic. Nici măcar că îi retrage titlul de cetățean de onoare, așa cum foarte indignat spunea in campania electorală, într-un joc de rol care a prostit destui ploieșteni pentru ca Mihai Polițeanu să fie primarul Ploieștiului. Pare că se strânge lațul pentru că independentul vieții s-ar putea să aibă obligații pe care nu a fost în stare să le îndeplinească în timp util.
Municipiul în care asfaltul de pe trotuare crapă sub picioarele trecătorilor și în care autobuzele vin mai degrabă din inerție decât dintr-un sistem de transport bine gândit, Primăria Ploiești pare că a descoperit rețeta dezvoltării: stații de autobuz de 17.326 de euro bucata. Da, ați citit bine. Nu vorbim de metrouri suspendate, ci de simple adăposturi pentru transportul public, transformate de administrația locală într-un experiment financiar greu de digerat chiar și pentru cetățeanul resemnat.
Ziarul Puterea a aruncat în aer această informație într-o anchetă care, dacă nu ar fi reală, ar părea un pamflet: peste 1,73 milioane de euro pentru un acord-cadru privind montarea a 10 până la 100 de stații. O afacere de lux, fără precedent în peisajul urban prăfuit al Ploieștiului, condus de edilul Mihai Polițeanu, personaj cu pedigree politic garantat de fosta ministră a Justiției, Monica Macovei.
Desigur, administrația locală s-a grăbit să contracareze valul de critici. Într-un comunicat oficial, Primăria vorbește despre „stații moderne pentru un transport public civilizat”, dotate cu Wi-Fi, porturi USB, panouri de afișaj electronic, supraveghere video 24/7 și iluminat. Un arsenal tehnologic menit să impresioneze mai degrabă decât să justifice. Pentru că ceea ce lipsește cu desăvârșire în această narativă oficială este prețul real al pieței pentru aceste dotări. Și aici începe adevărata investigație.
În România, producătorii locali oferă stații moderne, cu structură metalică, policarbonat, bănci, acoperiș anti-UV, unele cu panouri publicitare și iluminat, la prețuri între 8.000 și 17.000 de lei – adică între 1.600 și 3.400 de euro. Inclusiv firme precum Loftrek SRL sau MobilierIeftin.ro vând astfel de adăposturi în configurații complete, fabricate în țară, cu standarde rezonabile de durabilitate. În Europa, chiar și în Marea Britanie, stațiile „inteligente” cu echipamente antivandalism, panouri LED și structură modulară ajung rareori la peste 6.000–7.000 de euro.
Pe scurt, stația de 17.000 de euro dorită de Primăria Ploiești nu este un model de bună practică, ci mai degrabă un caz de școală pentru cursurile de „așa nu” din administrație publică.
Și totuși, edilul Mihai Polițeanu continuă să-și apere proiectul. Nu cu cifre, nu cu comparații de piață, nu cu un studiu de oportunitate asumat public, ci prin sloganuri optimiste și formule demagogice despre „un oraș mai bun”. Din păcate, o astfel de abordare nu mai poate masca realitatea: prețul este de două, trei sau chiar cinci ori mai mare decât în orice alt oraș care face investiții în mod responsabil.
Mai mult, Primăria nu a publicat până la acest moment nicio defalcare a costurilor. Cât costă afișajul electronic? Ce tip de Wi-Fi se instalează și în ce infrastructură este integrat? Camerele de supraveghere sunt operate prin sistem propriu sau subcontractate? Cine face mentenanța și pe câți ani? Nimeni nu știe. Lipsesc detaliile-cheie care ar putea justifica, măcar parțial, prețul astronomic. Această opacitate administrativă alimentează nu doar suspiciuni, ci și neîncrederea generalizată în capacitatea aparatului public de a gestiona fonduri cu simț de răspundere.
Mai grav este că, în spatele acestor achiziții, se conturează un model de administrație în care luxul înlocuiește responsabilitatea, iar imaginea bate realitatea. Plătim cu 80% mai mulți bani pentrula gigacalorie, TCE e înglodată în datorii, dar vom avea USB. Nu avem trotuare, dar vom avea panouri LED. Nu avem autobuze curate și în orar, dar vom avea Wi-Fi în stație. Transportul public se face cu autobuzele, tramvaiele, în veneral cu autovehicole, d-le Polițeanu, nu stând în stație și încărcându-ne telefoanele. Iar accesul la internet îl are fiecare la telefonul la care plătește abonament. Știu, e greu să înțelegi, dar fă un efort, până nu încep organele să iasă din adormire.
Această filozofie a administrației de vitrină este nu doar costisitoare, ci periculoasă. Pentru că fiecare ban cheltuit fără justificare este un ban furat din spitale, școli, reparații reale. Pentru că fiecare stație de 17.000 de euro ne apropie mai mult de o administrație ruptă de cetățeni și de prioritățile lor.
Este momentul ca instituțiile de control – Curtea de Conturi, ANAP, chiar și DNA – să privească dincolo de pliantele de PR și să intre în miezul problemei. Să întrebe, concret, cum a fost estimată această valoare, cine a făcut analiza de piață și dacă nu cumva se profilează un nou caz clasic de abuz în serviciu sau risipă de fonduri publice.
Dar, înainte de toate, este momentul ca cetățeanul să ridice vocea. Să nu mai accepte resemnat că administrația face ce vrea cu banul public. Să întrebe, să conteste, să ceară explicații. Pentru că stația de 17.000 de euro nu e doar o baracă cu Wi-Fi — e simbolul aroganței administrative care sfidează nevoile reale ale comunității.
Și poate, cândva, în loc să ne mândrim că așteptăm autobuzul sub o firmă luminoasă, ne vom întreba: de ce autobuzul nu mai vine? Și unde s-au dus toți banii.
