Primăria Municipiului Ploiești a ales deliberat să încalce Legea 544/2001 pentru a evita publicarea documentelor care arată cum a fost organizat și finanțat Târgul de Crăciun 2025, denumit pompos „Republica lui Moș Crăciun”. Faptele sunt simple, verificabile și imposibil de contrazis. Restul este tăcere administrativă.
Primăria Municipiului Ploiești nu a greșit. A ales.
A ales deliberat să încalce Legea nr. 544/2001, nu printr-un refuz asumat – care ar fi presupus curaj administrativ –, ci prin metoda preferată a administrațiilor care se tem de lumină: tăcerea.
Sub masca unei „Republici a lui Moș Crăciun”, ambalată festiv și prezentată publicului ca un exercițiu de magie urbană, Primăria a considerat că poate suspenda, fie și temporar, regulile transparenței. Când vine vorba despre luminițe, colinde și poze pentru rețelele sociale, administrația este expansivă. Când vine vorba despre documente, contracte, bani publici și domeniu public, aceeași administrație devine brusc timidă, contemplativă, aproape meditativă.
Faptele sunt, însă, mult mai prozaice decât decorul festiv. O cerere legal formulată. Un termen clar stabilit de lege. O amânare permisă o singură dată. Un termen maxim care expiră. Și, după aceea, nimic. Nicio explicație, nicio comunicare, nicio asumare. Doar o liniște administrativă suspect de convenabilă, așternută exact peste perioada în care Târgul de Crăciun era în plină desfășurare.
În acest punct, nu mai vorbim despre birocrație greoaie sau despre „volum mare de documente”, expresie devenită un fel de descântec birocratic rostit ori de câte ori adevărul deranjează. Vorbim despre un refuz nejustificat, mascat într-o amânare care și-a consumat termenul legal și s-a transformat, prin inacțiune, într-o încălcare flagrantă a legii.
Ironia este că Legea 544/2001 nu cere nimic spectaculos. Nu obligă primarul să cânte colinde în fața cetățenilor și nici Direcția de Comunicare să inventeze povești. Cere doar un lucru banal într-un stat de drept: să spui ce ai făcut cu banii publici și în ce condiții ai organziat evenimentul. Atât. Nimic mai mult. Nimic mai puțin.
Când o administrație refuză să facă acest lucru, problema nu mai este forma evenimentului, denumirea lui sau ambalajul festiv. Problema devine una de credibilitate, de legalitate și, în cele din urmă, de responsabilitate publică. Pentru că transparența nu este un moft jurnalistic și nici o favoare acordată cetățenilor, ci o obligație legală, cu care primarul Mihai Polițeanu s-a umflat în piept în campania electorală. Iar acum se comportă ca Suleyman Magnificul, se crede împărtat…pe banii ploieștenilor.
Restul, așa cum se întâmplă de fiecare dată când administrația nu mai are argumente, este doar tăcere administrativă. O tăcere care spune mult mai mult decât orice comunicat festiv. Dar nu o lăsăm așa.
O cerere legală, completă, ignorată intenționat
La 24 noiembrie 2025, într-un gest firesc într-o democrație funcțională, Alianța pentru Drepturile Omului din România(ADOR), prin jurnalistul Intransigent.ro, a formulat o solicitare de informații de interes public adresată Primăria Municipiului Ploiești, cerere înregistrată oficial sub numărul 24107/24.11.2025. Nimic spectaculos. Nimic subversiv. Doar exercitarea unui drept garantat de lege.
Contrar reflexului defensiv pe care administrația l-a afișat ulterior, cererea nu a fost nici vagă, nici excesivă, nici „abuzivă”, termen folosit adesea de instituțiile care confundă transparența cu indiscreția. A fost o cerere precisă, coerentă și perfect legitimă, construită exact pe acele zone unde interesul public este maxim și unde opacitatea administrativă devine, de regulă, o problemă.
Solicitarea viza organizatorul real al evenimentului, nu versiunea de PR. Viza procedura de atribuire, pentru a lămuri dacă vorbim despre o achiziție publică, o încredințare directă sau o formulă creativă menită să ocolească legea. Viza contractele și convențiile încheiate, pentru că banii publici nu se evaporă în colinde. Viza ocuparea domeniului public și tarifele aferente, un subiect extrem de sensibil într-un oraș unde domeniul public este tratat adesea ca un bun elastic, adaptabil interesului de moment.
De asemenea, cererea solicita avizele obligatorii — urbanism, patrimoniu, circulație, ISU, ISCIR — acele documente plictisitoare, dar esențiale, fără de care „magia” se transformă rapid în risc public. Nu lipseau nici întrebările privind montarea și funcționarea roții panoramice și a patinoarului, echipamente spectaculoase în poze, dar mult mai puțin spectaculoase în lipsa avizelor legale. În fine, erau cerute informații despre costurile totale, veniturile generate și eventualele restanțe sau probleme moștenite din anii anteriori — adică exact ceea ce arată dacă un eveniment este un succes real sau doar unul cosmetizat.
Cu alte cuvinte, cererea nu făcea decât să solicite normalitatea administrativă. Exact acele informații pe care o administrație transparentă le-ar publica din oficiu, fără să fie întrebată, fără să invoce „complexitatea” și fără să tragă de timp până când interesul public se stinge odată cu ultimele luminițe.
Faptul că o asemenea cerere a fost tratată cu tăcere nu spune nimic despre jurnalist sau despre solicitare. Spune, în schimb, foarte multe despre administrația care a decis că transparența este opțională, iar legea — negociabilă.
Tactica amânării: „mai avem nevoie de timp”
Legea este necruțător de clară atunci când vine vorba despre accesul la informațiile de interes public. Nu lasă loc de interpretări creative, nici de improvizații administrative. Articolul 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 stabilește un termen precis: 10 zile lucrătoare pentru comunicarea răspunsului. Atât. Nu „când avem timp”, nu „după sărbători”, nu „când se mai eliberează agenda”.
În cazul de față, termenul a fost tratat de Primăria Municipiului Ploiești nu ca o obligație legală, ci ca o sugestie facultativă. Astfel, la 8 decembrie 2025, în locul documentelor solicitate, administrația a livrat un text standard, lipsit de conținut real: o adresă de amânare. Motivarea? Două cuvinte devenite deja clasice în repertoriul instituțiilor care nu vor să răspundă: „complexitatea” și „volumul mare de informații”.
Este genul de formulare elastică, suficient de vagă încât să pară rezonabilă la prima lectură, dar suficient de goală încât să nu explice nimic. Nimeni nu află ce este complex, ce documente lipsesc, ce direcții sunt blocate sau de ce o administrație care gestionează bugete de milioane descoperă brusc că organizarea unui târg de Crăciun este o operațiune de o dificultate aproape filosofică.
Legea, însă, anticipează această tentație. Permite o singură prelungire a termenului, tocmai pentru situații excepționale, dar fixează o limită de netrecut: maximum 30 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii. Nu mai mult. Nu „aproximativ”. Nu „în jur de”.
În acest caz, termenul maxim legal a fost 24 decembrie 2025. Un termen simbolic, dacă vrem să fim ironici: chiar în Ajun, când administrația ar fi trebuit să livreze transparență, nu cadouri. După această dată, orice tăcere nu mai poate fi ambalată drept întârziere. Devine, prin efectul legii, refuz nejustificat.
Ceea ce a urmat este exact acest refuz, camuflat sub o liniște convenabilă. Nici documente, nici explicații, nici asumare. Doar timpul lăsat să curgă, în speranța că odată cu el se va evapora și interesul public. O tactică veche, dar rar atât de transparentă în cinismul ei.
De ce a tras Primăria de timp
Comportamentul administrației locale nu este nici întâmplător, nici greu de descifrat. Contextul explică totul, fără să fie nevoie de speculații sau teorii conspiraționiste. În momentul în care cererea de informații a fost formulată, Târgul de Crăciun se afla în plină desfășurare, iar orașul era deja împachetat festiv, cu lumini, muzică și un discurs public atent construit în jurul ideii de succes și bucurie comunitară.
Într-un asemenea context, publicarea documentelor solicitate ar fi produs un efect nedorit pentru orice administrație care mizează pe opacitate. Ar fi permis, în timp real, verificarea legalității atribuirii evenimentului, nu post-factum, când deciziile sunt deja consumate și banii cheltuiți. Ar fi scos la lumină costurile reale, dincolo de comunicatele vagi și de pozele cu bradul luminat. Ar fi deschis discuția despre venituri, despre cine a câștigat, cât a câștigat și în ce condiții, dar și despre modul în care aceste venituri au fost împărțite.
La fel de incomodă ar fi fost și verificarea avizelor pentru echipamentele cu risc public — roata panoramică, patinoarul, instalațiile temporare — elemente spectaculoase pentru public, dar extrem de sensibile din punct de vedere legal. Orice lipsă, orice neconcordanță sau orice improvizație ar fi avut un impact imediat, nu doar administrativ, ci și de imagine. Iar imaginea, în plină desfășurare a evenimentului, este capital politic.
De aceea, orice eventuală neregulă ar fi fost mult mai greu de gestionat în timpul evenimentului decât după ce acesta s-ar fi încheiat, când interesul public se disipă, iar explicațiile pot fi ambalate retrospectiv. În acest punct, strategia devine evidentă: timpul trebuia mutat de partea administrației.
Așa a fost activată metoda clasică, deja bine cunoscută în administrațiile care au ceva de ascuns: „mai avem nevoie de timp”. Nu pentru a clarifica situația, nu pentru a aduna documentele, ci pentru a aștepta momentul în care timpul nu mai contează. Când târgul se închide, luminile se sting, iar întrebările devin, în logica administrației, tardive.
Doar că legea nu funcționează după calendarul festiv al Primăriei. Iar timpul, oricât ar fi fost folosit ca paravan, nu a făcut decât să întărească suspiciunea pe care administrația încerca să o evite.
Bugetare mascată și domeniu public folosit netransparent
Refuzul Primăria Municipiului Ploiești de a comunica documentele solicitate nu este un simplu accident administrativ. El produce, inevitabil, un efect mult mai grav: alimentează suspiciuni serioase privind modul real în care a fost organizat și finanțat Târgul de Crăciun 2025. Iar aceste suspiciuni nu sunt gratuite, ci se sprijină pe tipare deja cunoscute și pe experiența anilor anteriori.
În lipsa transparenței, devine legitimă întrebarea dacă nu cumva vorbim despre o subvenționare indirectă, mascată sub forma unui eveniment „cultural” sau „festiv”, dar susținut în realitate prin resurse publice care nu apar explicit în comunicatele optimiste ale administrației. Atunci când documentele lipsesc, diferența dintre sprijin logistic și finanțare mascată devine imposibil de verificat, iar zona gri se lărgește convenabil pentru cei care o administrează.
La fel de problematică este și utilizarea domeniului public. Fără tarife clare, fără criterii transparente și fără documente publice, spațiul orașului riscă să fie tratat ca un bun negociabil, nu ca un patrimoniu comun. Cine a ocupat domeniul public, în ce condiții, cu ce costuri și pe ce durată sunt întrebări simple, dar incomode, tocmai pentru că răspunsurile lor pot demonta rapid narativul festiv.
Veniturile obținute din chirii și taxe percepute comercianților reprezintă un alt punct sensibil. Cât s-a încasat, cine a încasat, unde au ajuns banii și în ce proporție au revenit bugetului local sunt informații esențiale într-o administrație responsabilă. În lipsa lor, rămâne doar un discurs vag despre „succesul evenimentului”, fără nicio legătură verificabilă cu realitatea financiară.
Suspiciunile se extind inevitabil și asupra avizelor obligatorii. Roata panoramică, patinoarul și celelalte instalații temporare nu sunt simple elemente de decor, ci echipamente cu risc public, care necesită avize clare și verificări riguroase. Orice superficialitate în această zonă nu este doar o problemă administrativă, ci una de siguranță publică. Iar tăcerea instituțională nu face decât să amplifice îndoiala.
Toate aceste elemente capătă o greutate și mai mare în contextul în care nu vorbim despre un episod izolat. Pentru al doilea an consecutiv, Primăria Ploiești pare să trateze Târgul de Crăciun ca pe un teritoriu opac, ferit deliberat de control public, unde regulile transparenței sunt suspendate temporar, iar întrebările legitime sunt amânate până când nu mai deranjează pe nimeni.
Într-o administrație matură, transparența ar fi fost cea mai bună apărare. În Ploiești, însă, s-a ales din nou strategia tăcerii. Iar tăcerea, în materie de bani publici și domeniu public, nu este niciodată neutră.
Legea este clară. Administrația a ales să o ignore
Legea nr. 544/2001 nu este un set de recomandări, nici un ghid de bune practici pentru administrațiile dispuse să pară transparente doar atunci când le convine. Este o lege în vigoare, cu termene, obligații și consecințe. Nu se aplică selectiv, nu se negociază și nu se adaptează calendarului festiv al Primăriei.
Cu toate acestea, Primăria Municipiului Ploiești a tratat accesul la informațiile de interes public ca pe o chestiune de oportunitate, nu de legalitate. Ca și cum respectarea legii ar depinde de dispoziția primarului sau de disponibilitatea Direcției de Comunicare de a redacta un răspuns convenabil. Nimic mai fals.
Legea 544/2001 nu este „la aprecierea primarului”, oricât de deranjante ar fi întrebările. Nu poate fi suspendată printr-un e-mail politicos și nu poate fi neutralizată printr-o amânare fără finalitate. Direcția de Comunicare nu are prerogativa de a decide ce merită să fie cunoscut de cetățeni și ce trebuie împins dincolo de termenul legal, în speranța că va fi uitat.
Momentul-cheie este cel al expirării termenului maxim legal. După acel punct, orice lipsă de răspuns își schimbă natura juridică. Nu mai vorbim despre întârziere, despre „dificultăți tehnice” sau despre „volum mare de informații”. Vorbim despre ilegalitate. Legea este explicită: tăcerea devine refuz nejustificat, iar refuzul nejustificat este sancționabil.
Într-un stat de drept, administrația ar trebui să fie prima care respectă legea. În Ploiești, însă, administrația a ales să o ignore, mizând pe uzura timpului și pe ideea greșită că lipsa unui răspuns este mai sigură decât un răspuns incomod. Este o alegere care spune mult despre raportarea la cetățean și la banul public.
Pentru că atunci când legea este clară, iar administrația tace, nu mai există ambiguități. Există doar responsabilitate și refuzul de a și-o asuma.
Sesizări oficiale, demersuri publice și plângere penală in rem
După expirarea termenului legal și calificarea tăcerii drept refuz nejustificat, cazul nu a mai putut rămâne la nivelul unei simple dispute administrative. Demersul a fost mutat acolo unde legea nu poate fi ignorată.
Dacă în 48 de ore începînd de astăzi nu vom primi informațiile solicitate ADOR, va fi sesizată Instituția Prefectului – Județul Prahova, pentru exercitarea controlului de legalitate asupra conduitei Primăria Municipiului Ploiești, în raport cu obligațiile clare impuse de Legea nr. 544/2001. În paralel, Curtea de Conturi a României a fost sesizată pentru a verifica utilizarea fondurilor publice și a domeniului public în contextul organizării Târgului de Crăciun 2025.
În plus, date fiind indiciile privind posibile nereguli administrative și financiare, este avută în vedere formularea unei plângeri penale in rem, care să permită organelor de urmărire penală să stabilească dacă faptele constatate întrunesc elementele unor infracțiuni, indiferent de persoanele care vor fi ulterior vizate.
Demersurile vor continua până la clarificarea completă a modului în care a fost organizat și finanțat Târgul de Crăciun 2025. Pentru că transparența nu este un exercițiu de imagine, iar tăcerea administrativă nu poate ține loc de legalitate.
