- Peste 10 milioane de lei în prefinanțări și fonduri europene, prinși într-o contabilitate care nu mai urmărea corect realitatea
- Salubritatea: 1.349.810 lei datorie către Fondul pentru Mediu. 1.298.082 lei au plecat prin executare silită
- Salubritatea anului 2025: Ploieștiul apărea într-un contract regional pe care nu îl aprobise și nu îl semnase
- 605.865,88 lei dobânzi plătite pentru credite care aproape că nu fuseseră folosite
- 822.191 lei în „Clienți”, dar fără o hartă clară a celor care datorau banii
- Termoficare: 8,19 milioane lei rămase neclarificate și o factură de 1,11 milioane achitată, dar „în curs de clarificare”
- 5.141.406,49 lei de recuperat de la două firme care nu mai existau
Peste 10 milioane de lei în prefinanțări și fonduri europene, prinși într-o contabilitate care nu mai urmărea corect realitatea
Fondurile europene au propriile reguli, iar o prefinanțare nu este pur și simplu „un ban intrat în cont”. Ea trebuie urmărită până când devine cheltuială eligibilă, este justificată ori trebuie restituită. Exact aici Curtea de Conturi a găsit mai multe probleme la UATM Ploiești.
O sumă de 293.475 lei continua să fie menținută nejustificat drept datorie. Pentru alte prefinanțări, în valoare de 5.307.901,46 lei, administrația trebuia să analizeze dacă sumele deveniseră obligații de restituit către finanțatori. Separat, 4.716.187,37 lei aferenți proiectului de autobuze electrice SMIS 127739 fuseseră declarați neeligibili, iar disputa ajunsese în instanță.
Peste toate acestea se suprapunea o problemă de mecanism: încasările și restituirile de prefinanțări nu fuseseră întotdeauna înregistrate în conturile corespunzătoare. Efectul indicat de Curte este tehnic, dar important: datorii supraevaluate și rezultat patrimonial denaturat.
Documentele mai produc și o întrebare pe care administrația va trebui să o lămurească: raportul menționează într-un loc 5.307.904,46 lei, în timp ce Scrisoarea folosește 5.307.901,46 lei. Diferența este de numai 3 lei, dar într-un audit tocmai cifrele sunt limba în care instituțiile trebuie să vorbească exact.
Curtea cere corectarea evidențelor, soluționarea situației proiectului litigios după hotărârea instanței și proceduri clare pentru toate finanțările externe. Termen: 31 mai 2027. (Curtea de Conturi)
Salubritatea: 1.349.810 lei datorie către Fondul pentru Mediu. 1.298.082 lei au plecat prin executare silită
Aici nu mai vorbim despre o simplă clasificare contabilă. Municipiul Ploiești avea o obligație de 1.349.810 lei către Administrația Fondului pentru Mediu, generată de nerespectarea obligațiilor privind reducerea cantității de deșeuri eliminate prin depozitare. Din această sumă, 1.298.082 lei au fost achitați prin executare silită.
Contractul de delegare a serviciului de salubritate, încheiat în 2016, conținea însă prevederi privind penalizarea operatorului pentru nerealizarea indicatorilor de performanță. Curtea constată că municipalitatea nu inițiase demersurile către ADI pentru stabilirea penalităților care puteau reveni operatorului și pentru recuperarea eventualelor sume datorate.
Diferența de 51.728 lei dintre obligația totală și suma executată silit a fost înregistrată contabil abia în 2026.
Și mai apare un detaliu care arată cât de fragil fusese administrat contractual serviciul: documentația aferentă contractului din 2016 nu era arhivată complet, nefiind identificate în forma oficială, avizată și semnată toate anexele și actele adiționale.
Când aproape 1,3 milioane de lei pleacă din buget prin executare silită, întrebarea firească nu este doar cine plătește. Este și dacă o parte din acești bani trebuiau recuperați de la operator în baza obligațiilor contractuale și de ce mecanismul nu fusese pornit la timp.
Curtea cere exact această verificare și recuperarea sumelor care se vor dovedi datorate. Termen: 31 mai 2027.
Salubritatea anului 2025: Ploieștiul apărea într-un contract regional pe care nu îl aprobise și nu îl semnase
Dacă primul episod al salubrității este despre bani, al doilea este despre temeiul juridic al serviciului.
Contractul regional nr. 1884/15.04.2025 nominaliza Municipiul Ploiești printre părți. Numai că, potrivit constatărilor Curții, participarea municipiului nu fusese aprobată prin hotărâre a Consiliului Local, iar documentul nu fusese semnat de reprezentanții Ploieștiului.
Situația era complicată suplimentar de litigiile privind apartenența municipiului la asociația de dezvoltare intercomunitară. Retragerea ori revocarea unor hotărâri locale ajunseseră în instanță, ceea ce făcea ca însuși cadrul în care funcționa delegarea să fie încă disputat.
În paralel, Primăria încercase o altă soluție: o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț, finalizată cu un contract distinct. Nici acesta nu a ajuns însă să producă efectele urmărite.
Rezultatul este imaginea unui serviciu esențial pentru oraș administrat într-un cadru juridic instabil: un contract regional în care Ploieștiul apărea fără să existe toate actele locale necesare, litigii privind apartenența la ADI și o soluție contractuală paralelă care nu a funcționat.
Curtea nu tranșează ea însăși litigiile. Cere ca, după hotărârile instanțelor, delegarea serviciului să fie adusă într-o formă conformă legii.
Pentru salubritate, termenul de clarificare este din nou 31 mai 2027.
605.865,88 lei dobânzi plătite pentru credite care aproape că nu fuseseră folosite
Puține constatări sunt mai ușor de înțeles pentru contribuabil decât aceasta: orașul a plătit dobândă pentru bani împrumutați pe care nu i-a folosit.
Pentru proiectul Gara de Sud–Gara de Vest, municipiul a contractat în 2025 un credit de 22.419.035 lei. Suma apare explicit în hotărârea Consiliului Local prin care fusese autorizat împrumutul. (Primăria Municipiului Ploiești)
Din întregul credit, până la momentul analizat fuseseră utilizați numai 252.489,77 lei, adică aproximativ 1,12%. Restul de 22.166.545,23 lei a rămas neutilizat, inclusiv după solicitarea încetării finanțării proiectului. Pentru acest credit, Curtea indică 751.064,10 lei cheltuieli cu dobânzile, dintre care 486.604,94 lei efectiv plătiți în 2025.
Situația se repetă la renovarea Colegiului „Mihai Viteazul”. Creditul destinat proiectului era de 5.432.750 lei, deși administrația știa din august 2025 că suma nu mai putea fi utilizată în condițiile inițiale. Dobânzile au ajuns la 184.076,94 lei, dintre care 119.260,94 lei plătiți.
Adunate, plățile efective pentru cele două credite dau exact 605.865,88 lei.
Contractul de execuție pentru conexiunea Gara Sud–Gara Vest avea să fie semnat abia la 15 octombrie 2025. (Primăria Municipiului Ploiești)
Curtea cere proceduri care să împiedice menținerea unor împrumuturi rămase fără utilizare efectivă. Pentru că dobânda curge chiar și atunci când proiectul stă pe loc.
Termen: 31 mai 2027.
822.191 lei în „Clienți”, dar fără o hartă clară a celor care datorau banii
Contabilitatea nu trebuie doar să arate că Primăria are bani de încasat. Trebuie să spună de la cine, pentru ce, de când și în baza cărui document.
Curtea a găsit în contul „Clienți” un sold de 822.191 lei pentru care evidența analitică nu permitea urmărirea suficientă a componenței creanțelor.
Un alt caz arată cât de ușor se poate distorsiona imaginea financiară atunci când evidența nu este actualizată: o creanță de 30.262,39 lei, care fusese deja încasată înainte de anul 2025, continua să fie reflectată necorespunzător în contul „Venituri în avans”.
Acestea nu sunt simple chestiuni de denumire a unor conturi. Dacă administrația nu poate lega fiecare sumă de debitorul și documentul care au generat-o, urmărirea încasării devine mai dificilă, iar riscul de prescriere sau pierdere crește.
Curtea indică tocmai acest risc: posibile pierderi patrimoniale prin gestionarea insuficientă a creanțelor și o imagine contabilă care nu permite monitorizarea corectă a banilor de recuperat.
Primăria trebuie să refacă evidența analitică astfel încât soldurile să poată fi urmărite până la sursa lor și să corecteze pozițiile contabilizate greșit.
O administrație care cere cetățeanului să știe la leu cât datorează trebuie să poată face același lucru cu propriii debitori.
Termen: 31 mai 2027.
Termoficare: 8,19 milioane lei rămase neclarificate și o factură de 1,11 milioane achitată, dar „în curs de clarificare”
Termoficarea Ploieștiului mai adaugă un capitol în care contabilitatea nu reușea să spună limpede ce reprezintă fiecare sumă.
Curtea identifică 8.196.939,08 lei care trebuiau clarificați în legătură cu acordul de eșalonare încheiat în 2023 pentru obligații aferente perioadei 2020–martie 2022. Sumele proveneau din relația financiară cu operatorul sistemului de termoficare și nu fuseseră corelate suficient pentru ca situația contabilă să reflecte fără echivoc obligațiile existente.
Separat, în iulie 2025, operatorul a emis o factură de 1.119.307,80 lei reprezentând penalități de întârziere. Factura a fost plătită până la sfârșitul anului, dar suma a rămas contabilizată într-un cont de „operațiuni în curs de clarificare” până în februarie 2026.
Este aproape definiția unei evidențe care vine după realitate: banii plecaseră deja, dar contabilitatea încă îi trata ca pe o operațiune nelămurită.
La asemenea valori, clarificarea nu poate fi lăsată pe termen nedefinit. În spatele fiecărei sume trebuie să existe documentul, perioada, obligația și justificarea care explică de ce a fost recunoscută sau plătită.
Curtea cere analiza integrală a soldurilor și corectarea evidenței.
Nu spune că 8,19 milioane de lei reprezintă un prejudiciu. Spune însă că, la momentul auditului, Primăria nu putea susține suficient de clar ce reprezintă contabil aceste milioane.
Termen: 31 mai 2027.
5.141.406,49 lei de recuperat de la două firme care nu mai existau
Poate cea mai stranie imagine contabilă din această parte a Scrisorii este aceea a unor debitori care continuau să existe în registre după ce dispăruseră din realitatea juridică.
La sfârșitul lui 2025, UATM Ploiești menținea în categoria „Debitori peste un an” creanțe de 5.141.406,49 lei asupra a două societăți comerciale care fuseseră deja radiate.
Radierea unei societăți nu înseamnă, prin ea însăși, că fiecare posibilitate juridică de recuperare dispare automat. Dar Curtea constată că sumele respective nu mai îndeplineau condițiile necesare pentru a fi menținute în contabilitate ca creanțe certe, lichide și exigibile în forma în care erau raportate.
Consecința: activele pe termen lung ale municipiului apăreau supraevaluate cu peste 5,1 milioane de lei.
Problema depășește însă bilanțul. Când un debitor ajunge în insolvență, dizolvare sau radiere, administrația trebuie să urmărească procedura la timp, să înscrie creanțele, să folosească instrumentele juridice disponibile și să evite prescripția. Dacă reacția vine după dispariția societății, șansele de recuperare pot deveni cu totul altele.
Curtea cere clarificarea situației fiecărei creanțe și implicarea structurilor specializate pentru valorificarea drepturilor municipiului acolo unde legea și termenele de prescripție o mai permit.
În bilanț, 5,1 milioane de lei încă existau. În lumea reală, debitorii nu mai existau.
Termen: 31 mai 2027.
