• Ultimele
Judecătoria a aprobat liberarea condiționată a Angelei Burlacu, DNA a contestat-o, iar dosarul – în care apare și numele lui Dragoș Anastasiu – nu a ajuns încă la Tribunalul Prahova

Judecătoria a aprobat liberarea condiționată a Angelei Burlacu, DNA a contestat-o, iar dosarul – în care apare și numele lui Dragoș Anastasiu – nu a ajuns încă la Tribunalul Prahova

6 noiembrie 2025
TCE Ploiești între haos și ilegalitate. „Optimizarea” care taie salarii, ignoră legea și pune în pericol angajații

COMUNICAT DE PRESĂ// ADOR solicită aplicarea legii fiscale într-un caz ce vizează un serviciu public esențial, respectiv TCE PLoiești

30 ianuarie 2026
Stația de epurare, 47 de milioane de lei penalități și tăcerea care a costat scump. Demontăm afirmațiile fostului director RASP, Zoia Staicu

Stația de epurare, 47 de milioane de lei penalități și tăcerea care a costat scump. Demontăm afirmațiile fostului director RASP, Zoia Staicu

30 ianuarie 2026
SLTPP cere ANAF să poprească Primăria pentru datorii către operatorul de transport public

SLTPP cere ANAF să poprească Primăria pentru datorii către operatorul de transport public

30 ianuarie 2026
TCE Ploiești între haos și ilegalitate. „Optimizarea” care taie salarii, ignoră legea și pune în pericol angajații

Jurnalism de vitrină și primar de carton. Cum spală Observatorul Prahovean imaginea unui eșec administrativ numit Mihai Polițeanu

28 ianuarie 2026
Adevărul despre noile impozite pe locuințe din 2026: creșteri reale, manipulare politică și impact direct asupra cetățenilor

Comunicat de presă// ADOR a acționat în judecată Guvernul României pentru eliminarea neconstituțională a scutirilor fiscale acordate persoanelor cu handicap grav

27 ianuarie 2026
Comunicat ADOR// Se impune demisia conducerii IPJ Prahova și declanșarea unui audit intern după femicidul din Lipănești

COMUNICAT DE PRESĂ// Alianța pentru Drepturile Omului din România a depus o plângere penală in rem privind cheltuirea fondurilor publice pentru site-ul Municipiului Ploiești

27 ianuarie 2026
Când „transparența” e doar pe hârtie: întrebări intransigente pentru primarul Mihai Polițeanu, după apariția articolelor despre achiziția de lux a toaletelor publice

Comunicat PJP// Furt calificat de proporții la Ploiești. Peste 140.000 €, recuperați parțial

24 ianuarie 2026
Magistratii protesteaza pentru a nu li se taia pensiile speciale. Intrebare nevinovata: dispar coruptia si abuzurile din justitie daca nu se taie?

Primăria Ploiești, în proces cu sindicatul TCE. SLTPP a acționat în instanță pentru plata datoriilor

21 ianuarie 2026
Comunicat ADOR// Se impune demisia conducerii IPJ Prahova și declanșarea unui audit intern după femicidul din Lipănești

COMUNICAT DE PRESĂ// ADOR solicită Primăriei Ploiești respectarea dreptului cetățenilor la consultare publică asupra bugetului local

21 ianuarie 2026
Republica lui Moș Crăciun sau cum a transformat d-ul PLM, aka Suleyman Magnificul… domeniul public în jucărie personală cu același partener brașovean

Primăria Ploiești a ascuns documentele Târgului de Crăciun 2025. Termenele legale de răspuns au expirat, banii publici rămân în ceață

21 ianuarie 2026
Bugetul Ploieștiului… între pixul primarului și vocea cetățeanului. Consilierul local Mihai Apostolache cere primarului să organizeze dezbateri pe buget

Bugetul Ploieștiului… între pixul primarului și vocea cetățeanului. Consilierul local Mihai Apostolache cere primarului să organizeze dezbateri pe buget

20 ianuarie 2026
De ce se plătește impozit pe prima locuință în România și în alte state UE, nu? O analiză argumentată care ar trebui să schimbe paradigma (partea a-II-a)

De ce se plătește impozit pe prima locuință în România și în alte state UE, nu? O analiză argumentată care ar trebui să schimbe paradigma (partea a-II-a)

20 ianuarie 2026
  • Despre noi
  • Parteneri
  • Publicitate
  • Contact
sâmbătă, 31 ianuarie 2026
  • Login
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
Intransigent
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele

Judecătoria a aprobat liberarea condiționată a Angelei Burlacu, DNA a contestat-o, iar dosarul – în care apare și numele lui Dragoș Anastasiu – nu a ajuns încă la Tribunalul Prahova

Acasă Actualitate
6 noiembrie 2025
Judecătoria a aprobat liberarea condiționată a Angelei Burlacu, DNA a contestat-o, iar dosarul – în care apare și numele lui Dragoș Anastasiu – nu a ajuns încă la Tribunalul Prahova

Fosta inspectoare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Angela Georgeta Burlacu, a fost condamnată definitiv în anul 2023 la 5 ani și 2 luni de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență.
Potrivit sentinței penale nr. 534/29.04.2021 a Tribunalului București, instanța a reținut că în perioada 2009–2017, Burlacu a primit sume de bani de la mai multe persoane și firme, sub forma unor contracte fictive de consultanță, în schimbul protecției în fața controalelor fiscale.

Printre firmele implicate în dosar s-au numărat și cele deținute de omul de afaceri Dragoș Anastasiu, fostul vicepremier și fost martor în cauză. Acesta a recunoscut public faptul că a efectuat plăți către o firmă controlată de inspectoarea ANAF, susținând însă că a făcut-o „pentru a se proteja de abuzurile sistemului”, și nu ca o formă de mită. Din păcate, nu s-a autosesizat niciun organ abilitat asupra lui, în cazul în care nu s-a prescris fapta la momentul declarației.

În baza acestor probe, instanța a condamnat-o pe Angela Burlacu, iar Dragoș Anastasiu a avut calitatea de martor denunțător, nefiind urmărit penal în cauză.

Decizia de liberare condiționată

Pe 31 octombrie 2025, Judecătoria Ploiești a admis propunerea Comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Târgșorul Nou, dispunând eliberarea Angelei Georgeta Burlacu.
Hotărârea nr. 1643/31.10.2025 prevede că fosta funcționară va fi liberată sub supraveghere până la 28 februarie 2028, perioadă în care trebuie să respecte o serie de obligații stabilite prin lege:

  • să se prezinte la Serviciul de Probațiune la datele fixate;
  • să anunțe orice schimbare de domiciliu sau deplasare mai lungă de 5 zile;
  • să comunice informații privind mijloacele de existență;
  • să respecte dispozițiile art. 100 și art. 101 din Codul penal privind conduita pe durata termenului de supraveghere

Situația contestației formulate de DNA

Pe 3 noiembrie 2025, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a formulat contestație împotriva hotărârii de liberare condiționată pronunțate de Judecătoria Ploiești.
Conform art. 587 alin. (3) Cod procedură penală, contestația împotriva hotărârii prin care s-a dispus liberarea condiționată trebuie înaintată de îndată instanței competente, în acest caz Tribunalului Prahova, pentru soluționare.

Textul de lege prevede expres:

„Hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contestație, în termen de 3 zile de la comunicare, la tribunalul în a cărui circumscripție se află locul de detenție. Contestația se înaintează de îndată instanței competente.”

Deși termenul legal a fost respectat, la data de 6 noiembrie 2025, dosarul nu apare încă înregistrat pe portalul Tribunalului Prahova, fapt care ridică întrebări privind transmiterea la timp a dosarului de către grefa instanței de fond.
Potrivit regulamentelor judiciare, înaintarea cu întârziere a contestației poate conduce la prelungirea nejustificată a privării de libertate a persoanei aflate în detenție. Să fie oare o teamă că d-na Burlacu va spune adevărul său despre ceea ce a spus Dragos Anastasiu despre ea cand a fost martor denunțător, dar mai ales când și-a anunțat demisia? Vom vedea acest lucru, după cum se vor mișca lucrurile …

Articol redactat de Eugen-Costin Cristescu, jurnalist independent Intransigent.ro
Reproducerea este permisă doar cu citarea sursei.

Te rugăm să distribui și dacă îți place să dai Like acestui articol!

DistribuieTweet

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și

SLTPP cere ANAF să poprească Primăria pentru datorii către operatorul de transport public
Actualitate

SLTPP cere ANAF să poprească Primăria pentru datorii către operatorul de transport public

29 ianuarie 2026 - Actualizat 30 ianuarie 2026
Magistratii protesteaza pentru a nu li se taia pensiile speciale. Intrebare nevinovata: dispar coruptia si abuzurile din justitie daca nu se taie?
Actualitate

Primăria Ploiești, în proces cu sindicatul TCE. SLTPP a acționat în instanță pentru plata datoriilor

21 ianuarie 2026
15 ianuarie. O zi între geniul care a clădit o limbă română frumoasă și politicianul care o judecă
Actualitate

15 ianuarie. O zi între geniul care a clădit o limbă română frumoasă și politicianul care o judecă

15 ianuarie 2026
Comunicat ADOR// Se impune demisia conducerii IPJ Prahova și declanșarea unui audit intern după femicidul din Lipănești
Actualitate

Intransigent lansează o inițiativă civică națională: Contestații administrative și acțiuni în instanță împotriva impozitului pe locuințe pe 2026

12 ianuarie 2026
INTERPELARE PUBLICĂ privind asocierea politică asumată de primarul Municipiului Ploiești cu partidul Mișcarea, Noi Ploieștenii, în comunicarea unei decizii administrative
Actualitate

INTERPELARE PUBLICĂ privind asocierea politică asumată de primarul Municipiului Ploiești cu partidul Mișcarea, Noi Ploieștenii, în comunicarea unei decizii administrative

9 ianuarie 2026
Magistratii protesteaza pentru a nu li se taia pensiile speciale. Intrebare nevinovata: dispar coruptia si abuzurile din justitie daca nu se taie?
Actualitate

Când impozitul trece limita. Ploieștenii se pot implica direct în instanță- aveți în articol draftul de cerere de intervenție

8 ianuarie 2026
Apel la umanitate și justiție pentru Vasilica, mama care își strigă copiii din greva foamei
Editorial

Analfabetismul funcțional – eșecul perfect al unei tranziții mimate

8 decembrie 2025

AIR

  • Toate
  • Anchete
  • Interviu
  • Reportaj
Stația de epurare, 47 de milioane de lei penalități și tăcerea care a costat scump. Demontăm afirmațiile fostului director RASP, Zoia Staicu
Anchete

Stația de epurare, 47 de milioane de lei penalități și tăcerea care a costat scump. Demontăm afirmațiile fostului director RASP, Zoia Staicu

de Costin Cristescu
30 ianuarie 2026
0

În ultimele zile, pe pagina mea de Facebook am făcut o trimitere către penalitățile de 47 de milioane de lei...

TCE Ploiești între haos și ilegalitate. „Optimizarea” care taie salarii, ignoră legea și pune în pericol angajații

Jurnalism de vitrină și primar de carton. Cum spală Observatorul Prahovean imaginea unui eșec administrativ numit Mihai Polițeanu

28 ianuarie 2026
Republica lui Moș Crăciun sau cum a transformat d-ul PLM, aka Suleyman Magnificul… domeniul public în jucărie personală cu același partener brașovean

Primăria Ploiești a ascuns documentele Târgului de Crăciun 2025. Termenele legale de răspuns au expirat, banii publici rămân în ceață

21 ianuarie 2026
De ce se plătește impozit pe prima locuință în România și în alte state UE, nu? O analiză argumentată care ar trebui să schimbe paradigma (partea a-II-a)

De ce se plătește impozit pe prima locuință în România și în alte state UE, nu? O analiză argumentată care ar trebui să schimbe paradigma (partea a-II-a)

20 ianuarie 2026
De ce se plătește impozit pe prima locuință în România și în alte state UE, nu? O analiză argumentată care ar trebui să schimbe paradigma (partea I)

De ce se plătește impozit pe prima locuință în România și în alte state UE, nu? O analiză argumentată care ar trebui să schimbe paradigma (partea I)

19 ianuarie 2026
Ploieștiul nu a ieșit din ADI Deșeuri, chiar dacă a vrut Polițeanu. O adresă oficială explică de ce

100.430 de lei pentru site-ul primăriei… fără memorie. Primarul Polițeanu și administrația cu „istoric selectiv”

16 ianuarie 2026

© 2023 Intransigent.ro

Bine ai revenit!

Loghează-te mai jos în cont

Ai uitat parola?

Recuperează parola

Te rugăm să introduci username sau email pentru a reseta parola

Intră
Fără rezultate
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • AIR
    • Anchete
    • Interviu
    • Reportaj
  • Dezvoltare
    • Dezvoltare personala
    • Dezvoltare spirituala
  • Actualitate
  • Life
    • Adolescent
    • Culinar
    • Life&Style
    • Sanatate
  • Mapamond
    • Diaspora
    • Politica Externa
    • U E
  • MEDIA
    • Stiri
    • Administratie
    • Economic
    • Politic
    • Revista Presei
    • Social
    • Sport
    • Diverse
    • PE
  • Pamflet
  • Utile
    • Anunturi
    • Comunicate
  • Petiții

© 2023 Intransigent.ro