Negocieri fără transparență, încălcări flagrante ale legii și o Primărie care riscă un scandal juridic major. Intransigent scrie de luni de zile despre ilegalitățile primarului Polițeanu Mihai Laurențiu în adoptarea pe repede înainte a Hotărârilor de Consiliu Local, fără respectarea procedurilor impuse de legislația în vigoare. Noul contract de salubritate, stabilit a fi semnat inițial cu SC UWS Solutions SRL , fostă SC Rosal Group SRL, actualmemnte SC Bin Go Solutions SRL, dar primarul s-a sucit, generând un conflict cu acuze dure la adresa lui. Aceste lucruri le semnalează și site-ul DCNEWS, iar link-ul în găsiți în prezenta anchetă Intransigent.
Primăria Ploiești, condusă de primarul Mihai Politeanu, se află în mijlocul unei controverse juridice majore, după ce BIN GO SOLUTIONS SRL (fostă SC UWS Solutions SRL, fostă SC Rosal Group SRL) a depus o plângere prealabilă, înregistrată cu nr. 1017/31.01.2025. Documentul expune neregulile grave din Hotărârea Consiliului Local nr. 5/2025, actul prin care administrația locală a decis delegarea serviciului de salubrizare fără licitație, printr-o negociere directă suspectă.
Plângerea prealabilă detaliază cum Primăria Ploiești a ignorat legislația în vigoare, manipulând regulile achizițiilor publice pentru a crea o portiță juridică ce ar putea afecta grav bugetul orașului. Această practică, dacă va fi dovedită ca fiind ilegală, ar putea atrage sancțiuni severe din partea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) și Curții de Conturi.
Ceea ce ridică semne serioase de întrebare este mecanismul prin care administrația Politeanu a justificat această procedură netransparentă. Deși Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice permite în cazuri excepționale negocierea fără publicare prealabilă, aceasta trebuie să fie strict justificată de circumstanțe imprevizibile. Or, expirarea unui contract de salubrizare nu este un eveniment imprevizibil, ci un fapt previzibil cu luni, chiar ani înainte.
De ce a evitat Primăria organizarea unei licitații deschise, care ar fi asigurat transparență și competitivitate? Cine beneficiază de această atribuire directă? Sunt întrebări la care administrația locală refuză să răspundă, în ciuda presiunii publice.
Citește și: Minciuna primarului Polițeanu despre penalitățile ADI Deșeuri pe care a garantat că nu le plătim
O hotărâre luată în grabă, cu vicii de legalitate
Un alt aspect alarmant evidențiat în plângerea prealabilă este conflictul juridic generat de statutul Ploieștiului în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova” (ADI Prahova). Municipiul Ploiești nu și-a finalizat oficial retragerea din această structură asociativă, ceea ce înseamnă că nu avea dreptul legal de a atribui un nou contract de salubrizare pe cont propriu. HCL 5/23.01.20255 a fost adoptată înainte ca această retragere să fie finalizată oficial. Asta înseamnă că Primăria a încălcat propriile obligații contractuale și legale, atribuind un contract pe care, juridic, nu avea dreptul să-l ofere.
Așadar, HCL 5/23.01.2025 pare a fi fost adoptată în grabă, fără a ține cont de reglementările existente. Într-o administrație normală, transparentă și corectă, un astfel de act normativ nu ar fi trecut de controlul de legalitate al Prefecturii Prahova.
Contract de 93,7 milioane lei, atribuit fără competiție!
Cea mai gravă acuzație adusă de BIN GO SOLUTIONS SRL este faptul că Primăria a atribuit contractul prin negociere directă, fără o licitație deschisă, încălcând flagrant Legea 98/2016 privind achizițiile publice. Potrivit art. 104 alin. (1) lit. c) din această lege, procedura de negociere fără publicare prealabilă este permisă doar în cazuri de extremă urgență, generate de evenimente imprevizibile.
Or, în acest caz, contractul anterior de salubrizare expira la 15 ianuarie 2025, iar acest lucru era cunoscut de luni de zile! Primăria avea suficient timp să organizeze o licitație deschisă și să permită o competiție reală între operatori. În loc să urmeze calea legală, Mihai Politeanu și echipa sa au optat pentru un artificiu birocratic: au invocat „necesitatea asigurării continuității serviciului” pentru a ocoli o licitație publică.
În plus, surse apropiate anchetei jurnalistice confirmă că valoarea contractului încheiat prin negociere directă depășește 93,75 milioane de lei fără TVA, o sumă uriașă ce ridică suspiciuni privind gestionarea defectuoasă a fondurilor publice.
Conform legislației în vigoare, un contract de o asemenea anvergură ar fi trebuit să fie precedat de un proces transparent de selecție, astfel încât orice companie interesată să poată depune o ofertă competitivă.
Așadar, administrația Politeanu pare să fi favorizat un anumit operator economic, în detrimentul concurenței reale, lucru care poate intra sub incidența unor anchete administrative sau chiar penale.
Un nou operator de salubritate vine în Ploiești
Conflict cu acuze grave la adresa primarului Polițeanu
Operatorul de salubritate care a ieșit din cursă, a transmis un comunicat de presă în care aduce acuze grave primarului Polițeanu cu privire la atribuirea contractului despre care am vorbit pînă aici. Vom desprinde din comunicatul SC Bin Go Soluțion SRL, doar aspectele care privesc acuzele aduse primarului, căruia pe această cale îi solicităm un drept la replică oricât de mult i-ar sta în gât Intransigent. NU ne interesează conflictul cu foștii angajați. Așadar…
Criza gunoiului va reveni în Ploiești
Comunicat de Presă
Bin Go Solutions
Observand, in spatiul public, informatia potrivit careia Municipiul Ploiesti a desemnat un nou operator de salubritate, dar si mesajul postat de catre domnul Primar Mihai Politeanu pe unele retele de socializare referitor la “Mafia Deseurilor”, suntem obligati sa facem urmatoarele precizari:
…mentionam ca, incepand cu aceasta data, serviciile societatii noastre s-au imbunatit semnificativ, fiind demarate campanii de colectare separata a deseurilor, fiind dotate gospodariile cu recipienti noi etc., toate acestea sub indrumarea unei noi conduceri locale si cu sprijinul constant al societatii “mama”.
In tot acest timp am devenit un partener implicat in asigurarea unui climat de liniste si de profesionalism, cu unicul scop de a presta in regim de continuitate serviciul de salubritate pe raza judetului Prahova. Astfel, am fost o punte de comunicare intre Primaria Municipiului Ploiesti si ADI Parteneriatul pentru Managementul Deseurilor Prahova, aceasta din urma fiind singura abilitata de lege sa gestioneze serviciul de salubritate pe raza judetului Prahova, asa cum rezulta din prevederile punctului V al Actului Constitutiv al Asocierii.
Din pacate, domnul Primar Mihai Politeanu a intrerupt comunicarea cu societatea noastra in urma refuzului nostru de a marsa la participarea in cadrul unei proceduri de achizitie publica nelegala. Aceasta a fost demarata prematur si fara respectarea prevederilor Legii 98/2016 si a Legii 101/2006, proceduri care vor crea, in opinia noastra, o noua criza a deseurilor in cadrul Municipiului. Ploiestiul se va afla in situatia hilara de a avea doi operatori de salubritate desemnati pentru acelasi serviciu de doua autoritati contractante diferite (Primarie si ADI Deseuri Prahova) care sunt evident intr-un razboi politic greu de inteles.
Astfel, asa cum i-am comunicat in dese randuri atat domnului Primar cat si Domnului Administrator Public si echipei dansului, orice procedura de atribuire trebuie sa corespunda prevederilor legale. Mai precis, poate fi demarata in cazul nostru numai dupa finalizarea procedurilor de incetare a calitatii UAT Ploiesti de membru in cadrul ADI Deseuri Prahova. Acesti pasi sunt in mod clar si fara echivoc precizati in cadrul art. 12 din Statutul Asociatiei, or acestia nu au fost urmati intru-totul de catre Primaria Ploiesti, fapt ce va conduce la anularea, cu consecintele de rigoare, a oricaror acte administrative incheiate fara respectarea prevederilor legale.
Cazand in capcana grabei si a unui grup de interese local specializat in manipulare, domnul Primar Mihai Politeanu, ”noaptea ca hotii” (asa cum deja a intrat in folclor), mai precis in data de 30.01.2025 pe la amiaza, a girat demararea unei proceduri de atribuire premature si nelegale a serviciului de salubritate. Astfel, a fost atribuit contractul de delegare a serviciului de colectare si transport catre societatea Brantner (contract semnat pe ascuns, la nici 24h de la data depunerii ofertelor). …
Ar fi bine sa mentionam faptul ca Domnul Primar sigur nu a reusit in procesul de evaluare (extrem de rapid si ”eficient”) sa verifice daca societatea Brantner se poate califica la aceasta procedura. Îi comunicam noi public faptul ca societatea mentionata nu putea participa la o procedura de achizitie publica, fiind in situatia de excludere aratata in cadrul art. 167 lit. g din cadrul Legii 98/2016. S-a ajuns aici urmare a rezilierii anticipate a unui contract de achizite publica. Mai precis, in luna decembrie 2022 , ADI Ecolect Mures i-a reziliat societatii Brantner contractul de achizitie publica incheiat, drept urmare recentul contract incheiat devine nul absolut.
Din pacate, drumul catre iad este pavat cu bune intentii si adesea, din dorinta de a face bine, riscam sa colaboram cu asa zisi oameni noi, care de fapt sunt reprezentantii mafiei locale despre care aminteste domnul Primar Politeanu (mafie locala de care cu greu am reusit sa scapam inclusiv subscrisa).…
In final mentionam ca ne rezervam toate drepturile legale pentru a indrepta aceste erori si nu in ultimul rand aratam ca societatea noastra in prezent detine calitatea de unic operator de salubritate desemnat si licentiat ANRSC sa presteze serviciul de salubritate pe raza Municipiului Ploiesti, calitate care inceteaza cel mai devreme pe data de 15.04.2025. Acest serviciu nu va inceta sub nici un santaj si sub nici o amenintare (fapte la care ne asteptam sa vina din partea mafiei locale amintite prin functionarii corupti pe care ii controleaza).
Totodata amintim ca singura autoritate contractanta care are atribuitii in organizarea, implementarea si controlul serviciului de salubritate este ADI Deseuri Prahova, aceasta calitate putand inceta numai dupa ce Municipiul Ploiesti consfinteste incetarea calitatii de membru in cadrul AGA ADI Deseuri Prahova, conform art. 12 din Statului Asociatiei, statut semnat de catre Primaria Ploiesti.
Conducerea
Bin Go Solutions
Ploieștiul, în pericol de a fi îngropat în propria administrație
HCL 5/23.01.2025 este un document cu grave probleme de legalitate, iar atribuirea contractului prin negociere directă este un act de administrație dubios, care ar putea costa ploieștenii milioane de lei.
- Municipiul Ploiești nu avea competența să atribuie contractul, fiind încă parte din ADI Prahova;
- Procedura de negociere directă a fost folosită abuziv, fără a exista o urgență reală;
- Deșeurile vor fi transportate în alte județe, cu costuri mai mari, încălcând Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor;
- Primăria riscă litigii costisitoare din partea ADI Prahova și a altor entități interesate.
Este clar că acest contract are nevoie de o anchetă serioasă, iar cetățenii Ploieștiului merită transparență reală, nu vorbe goale!
Dacă ADI Prahova va contesta în instanță această hotărâre, există riscul ca întreg contractul să fie anulat, iar Municipiul Ploiești să fie obligat să plătească daune operatorului desemnat ilegal. Cu alte cuvinte, decizia Primăriei ar putea costa ploieștenii milioane de lei!
Unde vor ajunge deșeurile? Proximitatea tratării deșeurilor, încălcată grosolan
Caietul de sarcini anexat HCL 5/23.01.2025 conține alte anomalii grave: nu respectă Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor și Regulamentul Serviciului de Salubritate al județului Prahova.
În loc să respecte principiul proximității eliminării deșeurilor, Primăria Ploiești a propus transportul acestora în alte județe, ceea ce va genera costuri mai mari pentru cetățeni. Practic, deșeurile municipale vor ocoli stația de tratare mecano-biologică STMB Ploiești și Depozitul Ecologic Boldești-Scăeni, fiind transportate la alte unități nespecificate.
De ce această manevră? Cine are interesul să mute gunoiul în alt județ?
Pe acest subiect, Primăria Ploiești refuză să răspundă, iar caietul de sarcini nu oferă o explicație clară.
Risc de litigii și pierderi financiare pentru oraș
Pe lângă toate aceste nereguli, există riscul ca Ploieștiul să fie chemat în judecată și să plătească despăgubiri uriașe. Potrivit legislației, modificarea unui sistem de management integrat al deșeurilor fără respectarea cadrului legal poate atrage sancțiuni și cereri de daune din partea celorlalți membri ai ADI Prahova.
Ce înseamnă asta pentru ploieșteni? Facturi mai mari la salubrizare și un serviciu care ar putea fi suspendat în mijlocul unor procese complicate.
Ce urmează?
O plângere prealabilă a fost depusă la Primărie și de Alianța pentru Drepturile OMului din România, iar următorul pas este atacarea HCL 5/23.01.2025 în instanță. Totodată, Curtea de Conturi, ANAP și DNA ar trebui să verifice acest contract.
Îi întrebăm direct pe Mihai Politeanu și pe consilierii locali:
🔎 Cine a avut interesul să mascheze acest contract?
🔎 Cine sunt beneficiarii reali?
🔎 De ce nu a fost organizată o licitație transparentă?
Este clar că acest contract are nevoie de o anchetă serioasă, iar cetățenii Ploieștiului merită transparență!
D-ul primar Polițeanu Laurențiu Mihai și d-ul city manager, Sorin Dumitrașcu, perosanele arătate cu degetul pentru posibila criză în salubritatea din Ploiești pot trimite dreptul la replică pe adresa de mail: [email protected]
Parca Politeanu se considera cinstit ca un sfânt!Iuda sa fii fost sfânt???