Weekendul care tocmai s-a încheiat, a fost cel mai aglomerat din punctul de vedere al misiunilor, pentru Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova, având în vedere că au fost executate 168 misiuni, fiind folosiți zilnic, în medie, peste 190 jandarmi.
Între aceste misiuni amintim: festivaluri de tradiție (Sinaia Forever, Festivalul Cașcavalei și Republik Fest), competiții sportive (Ciucaș X3 și meciurile de fotbal din cadrul Ligii a III-a) precum și o sfințire de biserică, evenimente care atrag un public numeros.
La acest sfârșit de săptămână, efectivele au sesizat organelor abilitate patru fapte susceptibile a fi infracțiuni și au constatat 67 fapte contravenționale pentru care au fost aplicate sancțiuni în valoare de 15.100 lei.
Pentru executarea în condiții optime a misiunilor, un rol important l-a avut sprijinul acordat de către Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești și Inspectoratul General de Aviației din cadrul M.A.I., cărora le mulțumim pe această cale.
Totodată, pe parcursul weekendului, unității noastre i-au fost repartizate spre soluționare 25 apeluri 112, dintre care 23 semnalau prezența urșilor, toate fiind soluționate fără probleme.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova reamintește faptul că întreaga sa activitate este orientată spre protecția cetățenilor și a legilor.