DOSARUL CELOR 1,1 MILIOANE DE EURO. Banii nu au fost virați lui Călin Georgescu. Atunci unde au ajuns?

Milionul care nu a ajuns la Georgescu. Primul adevăr incomod din dosarul DIICOT

În numai câteva ore, un dosar financiar complicat a fost redus în spațiul public la o propoziție devastator de simplă: Răzvan Leu i-ar fi dat lui Călin Georgescu 1,1 milioane de euro și nu și-ar mai fi primit banii.

Numai că documentele publice nu spun asta.

Plângerea penală formulată în numele Real Concrete Land SRL arată că suma nu a fost virată de Răzvan Leu, ca persoană fizică, într-un cont aparținând lui Călin Georgescu. Plătitorul indicat este societatea comercială pe care Leu o reprezenta, iar prejudiciul de 1,1 milioane de euro este revendicat tot de aceasta.

Operațiunea începe în decembrie 2021. Real Concrete Land urmărea obținerea unei finanțări externe pentru dezvoltarea unor afaceri cu metale prețioase, în special aur, inclusiv pentru tranzacții în Dubai. Potrivit plângerii, la 23 decembrie 2021, Wealth Bank Transfer LTD ar fi transmis condițiile unei facilități de 6 milioane de euro. Din această sumă, maximum 5,4 milioane urmau să ajungă efectiv la companie, dar numai după plata în avans a 1,1 milioane de euro.

Banii au plecat în două tranșe: un milion de euro la 28 decembrie 2021 și încă 100.000 de euro la 20 ianuarie 2022, ambele către un cont deschis la InCore Bank AG, în Elveția.

Aici apare prima fisură majoră în povestea simplificată.

Contractul invocat de Leu era între Real Concrete Land și Wealth Bank Transfer. Totuși, informațiile apărute ulterior indică drept titular al contului beneficiar o altă entitate, înregistrată în Commonwealth of Dominica: MIGOM Bank Ltd.

Cu alte cuvinte, avem trei personaje juridice distincte: Real Concrete Land plătește, Wealth Bank Transfer este contrapartea contractuală, iar MIGOM Bank apare drept titular al contului în care intră banii.

De aici începe investigația adevărată:

dacă obligația contractuală era față de Wealth Bank Transfer, de ce au ajuns cei 1,1 milioane de euro într-un cont al MIGOM Bank și ce document juridic lega cele două entități?

Până când această punte contractuală nu este pusă pe masă, traseul milionului rămâne incomplet.

MIGOM Bank Ltd exista. Urma banilor dispare însă după Elveția

În jurul MIGOM Bank s-a construit rapid una dintre cele mai comode explicații ale dosarului: Real Concrete Land ar fi trimis peste un milion de euro către o „bancă fantomă”. Sună spectaculos. Doar că documentele nu susțin această formulare.

MIGOM Bank Ltd exista. Raportările depuse în Statele Unite de MIGOM Global arată că instituția fusese încorporată în Dominica în august 2019 și era prezentată drept bancă internațională licențiată de autoritatea financiară locală. Activitățile declarate includeau exact tipurile de operațiuni care apar și în povestea lui Răzvan Leu: creditare, transferuri de bani, garanții, schimb valutar și chiar tranzacții cu metale prețioase.

Problemele oficiale grave apar mult mai târziu.

Abia în februarie 2024, Financial Services Unit din Dominica a dispus oprirea activităților financiare ale MIGOM Bank, interzicerea acceptării de noi fonduri și garanții și îndepărtarea directorului. O lună mai târziu a fost numit un administrator pentru recuperarea depozitelor și plata creditorilor.

Cronologia este esențială.

Real Concrete Land transferase însă banii în decembrie 2021 și ianuarie 2022, cu peste doi ani înainte de intervenția autorității din Dominica. A spune astăzi că societatea lui Leu ar fi trimis banii unei instituții despre care se știa atunci că funcționează ilegal ar însemna să mutăm informațiile din 2024 înapoi în 2021.

Dar tocmai această corecție face povestea mai interesantă, nu mai puțin.

Dacă MIGOM Bank era atunci o entitate financiară existentă, întrebarea nu mai este dacă banca exista, ci de ce banii datorați contractual către Wealth Bank Transfer au ajuns într-un cont asociat MIGOM Bank și ce s-a întâmplat cu ei după aceea.

Aici, urma publică se rupe.

Știm cine a plătit. Știm banca elvețiană în care au intrat banii. Avem informații despre titularul contului.

Dar nu știm cine a fost beneficiarul economic final al celor 1,1 milioane de euro.

Și, până în acest moment, documentele publice nu arată un transfer al acestei sume într-un cont personal al lui Călin Georgescu.

Adevărata întrebare rămâne, deci, neatinsă:

MIGOM Bank → cine?

Răspunsul la această singură întrebare poate schimba radical înțelegerea întregului dosar.

Leu nu i-a cerut banii lui Georgescu. Prima cerere oficială de restituire a mers în altă parte

Una dintre cele mai importante întrebări ale dosarului este și una dintre cele mai simple: cui i-a cerut, de fapt, Răzvan Leu banii înapoi?

Răspunsul documentat nu îl indică, cel puțin în prima fază, pe Călin Georgescu.

După ce finanțarea promisă nu s-a mai materializat, Leu susține că a purtat discuții cu Ionel Rusen și Massimiliano Arena pentru recuperarea banilor și finalizarea operațiunii. Iar la 12 octombrie 2022, în calitate de reprezentant al Real Concrete Land SRL, formulează oficial solicitarea de restituire a celor 1,1 milioane de euro.

Destinatarul nu este Călin Georgescu.

Este Wealth Bank Transfer LTD.

Din punct de vedere contractual, gestul este firesc. Wealth Bank Transfer era entitatea cu care Real Concrete Land intrase în relație juridică pentru finanțarea externă, iar aceasta era, în mod logic, contrapartea de la care firma cerea returnarea banilor după eșecul creditării.

Călin Georgescu apare în relatarea lui Leu pe un alt palier. Omul de afaceri susține că Georgescu i l-ar fi prezentat inițial pe Ionel Rusen drept un om cu acces la finanțări importante, iar Rusen l-ar fi introdus ulterior în relație cu Massimiliano Arena, prezentat ca reprezentant al Wealth Bank Transfer.

După blocarea finanțării, Leu afirmă că Georgescu și Ion Negoescu ar fi intervenit în încercările de recuperare. În 2023 apare și societatea elvețiană Mercando Green Technology AG, cu care Leu spune că a semnat un nou contract, iar ulterior susține că Georgescu i-ar fi transmis ordine de plată care nu s-au concretizat.

Sunt acuzații serioase, dar ele nu schimbă un fapt esențial:

până acum, nu există public dovada că cei 1,1 milioane de euro au fost virați într-un cont al lui Călin Georgescu.

De aceea, eventuala sa răspundere nu poate fi redusă la formula „a primit banii”. Trebuie demonstrat mult mai precis: ce rol a avut în mecanism, ce știa, ce a promis, ce documente a transmis și dacă a existat vreo legătură financiară directă între el și suma transferată.

Aici începe diferența dintre poveste și probă.

100.000 de euro care nu se potrivesc. Plângerea lui Leu și versiunea DIICOT deschid aceeași întrebare

În dosarul celor 1,1 milioane de euro există o neconcordanță care nu poate fi trecută cu vederea. Nu este o diferență de nuanță, ci una care privește chiar cronologia și justificarea uneia dintre plăți.

Plângerea formulată de Răzvan Leu arată că, încă din decembrie 2021, pentru finanțarea de 6 milioane de euro fusese stabilit un avans total de 1,1 milioane de euro. Plata urma să fie făcută în două tranșe: un milion de euro la finalul lui decembrie 2021 și încă 100.000 de euro în ianuarie 2022. În această versiune, cei 100.000 de euro fac parte de la început din costul accesării finanțării inițiale.

Comunicarea DIICOT descrie însă succesiunea altfel. Procurorii spun că victima ar fi transferat mai întâi peste un milion de euro pentru obținerea finanțării de 6 milioane, iar ulterior, sub pretextul că suma putea fi majorată la 15 milioane de euro, ar fi fost convinsă să depună o garanție suplimentară de 100.000 de euro.

Cele două narațiuni nu se suprapun perfect.

Dacă plata de 100.000 de euro din ianuarie 2022 era deja prevăzută în documentele inițiale ca a doua tranșă din avansul de 1,1 milioane, atunci despre ce garanție suplimentară vorbește DIICOT?

Există un alt transfer de 100.000 de euro? A existat ulterior un nou contract? Au apărut probe care schimbă sensul economic al plății inițiale? Sau comunicarea publică a comprimat mai multe etape într-o formulă prea simplă?

Niciuna dintre aceste variante nu poate fi exclusă fără documentele complete ale dosarului. Dar diferența trebuie explicată.

Pentru că, într-o anchetă în care tocmai banii sunt proba centrală, 100.000 de euro nu pot rămâne o simplă neclaritate de cronologie.

Ori sunt a doua tranșă a avansului inițial, ori sunt o garanție suplimentară pentru o finanțare majorată. Dacă sunt ambele, DIICOT trebuie să arate cum.

100.000 de euro pentru campanie? Între acuzația DIICOT și dovada care încă lipsește din spațiul public

Dosarul celor 1,1 milioane de euro capătă o miză politică explozivă în momentul în care DIICOT introduce în ecuație campania electorală.

Potrivit procurorilor, un milion de euro ar fi urmat să fie folosit în afacerea cu metale prețioase, iar 100.000 de euro ar fi fost destinați susținerii campaniei electorale a liderului grupului. Mai mult, DIICOT susține că pentru această sumă ar fi existat inclusiv un plan de cheltuieli.

Este una dintre cele mai grave afirmații din întregul dosar. Dar tocmai de aceea trebuie citită cu maximă precizie.

Formularea folosită de procurori este că cei 100.000 de euro „urmau să fie utilizați” pentru campanie. Or, între destinația intenționată a unei sume și folosirea ei efectivă există o diferență juridică și probatorie majoră.

Până în acest moment, documentele devenite publice nu arată un transfer direct Real Concrete Land – Călin Georgescu, nici un transfer MIGOM Bank – Călin Georgescu și nici o plată documentată către un cont oficial de campanie.

Asta nu înseamnă că asemenea probe nu există în dosar. Înseamnă doar că ele nu au fost făcute publice.

De aceea, una dintre piesele decisive poate fi chiar acel „plan de cheltuieli” invocat de DIICOT.

Cine l-a redactat? Când? Cine l-a transmis? Cui? Ce cheltuieli erau prevăzute? Cine îl aproba? Există semnături, metadate, corespondență sau mesaje care îl leagă direct de Călin Georgescu?

Și, mai ales, există dovada că cei 100.000 de euro au părăsit circuitul financiar inițial și au fost folosiți efectiv într-o campanie electorală?

Aceste întrebări nu minimalizează acuzația. Dimpotrivă, o duc exact acolo unde trebuie: de la afirmație la probă.

Pentru că, într-un dosar cu asemenea consecințe politice, cu asemenea impact asupra unui om, nu este suficient să știm pentru ce „urmau” să fie folosiți banii.

Trebuie să știm unde au ajuns, cine i-a controlat și cine a beneficiat efectiv de ei.

AEP nu apare în plângere. Dar a apărut în presă

Într-un dosar în care fiecare formulare poate schimba sensul unei acuzații, există deja o alunecare de limbaj care riscă să devină „adevăr” prin repetiție.

În unele relatări de presă, afirmația lui Răzvan Leu potrivit căreia Călin Georgescu i-ar fi promis recuperarea banilor atunci când va primi fonduri pentru campanie a fost transformată în formula mult mai precisă și mult mai spectaculoasă: „banii de la AEP”.

Problema este că plângerea penală făcută publică nu spune asta.

Potrivit documentului, Leu susține că, începând din octombrie 2023, Georgescu i-ar fi transmis că, atunci când îi vor intra „banii pentru campania electorală”, acesta își va recupera cu prioritate suma pierdută.

Atât.

În pasajul respectiv nu este menționată Autoritatea Electorală Permanentă și nu este indicată nicio sursă instituțională concretă a banilor.

Diferența nu este una de stil.

„Bani pentru campania electorală” poate însemna mai multe tipuri de fonduri: contribuții, împrumuturi, donații, finanțări private legal declarate sau alte resurse destinate campaniei.

„Bani de la AEP” indică însă o sursă precisă, instituțională, și introduce automat ideea unor fonduri publice sau a unor rambursări gestionate de autoritatea electorală.

Or, o asemenea precizare trebuie demonstrată.

Dacă există un mesaj, o înregistrare, un document sau o declarație în care Georgescu vorbește explicit despre AEP, aceasta trebuie prezentată ca probă distinctă.

Până atunci, formularea corectă rămâne cea din plângere.

Jurnalismul de investigație nu are voie să completeze singur golurile unui dosar, nici măcar atunci când completarea pare logică sau produce un titlu mai puternic.

Pentru că între „banii pentru campanie” și „banii de la AEP” nu este o simplă nuanță.

Este diferența dintre ceea ce scrie în document și ceea ce cineva a adăugat ulterior peste el.

De unde venea milionul? Întrebarea pe care aproape nimeni nu o pune

Într-un dosar construit în jurul dispariției a 1,1 milioane de euro, toată atenția s-a mutat asupra destinației banilor. Mult mai puțină lume pare interesată de punctul de plecare: de unde avea Real Concrete Land această sumă?

Nu este o insinuare și nu este o acuzație. Este una dintre cele mai elementare întrebări ale unei investigații financiare.

În 2021, anul în care societatea virează în străinătate echivalentul a aproximativ 5 milioane de lei, Real Concrete Land raporta o cifră de afaceri de aproximativ 11,46 milioane de lei, dar un profit net de numai 5.750 de lei. Activele totale se situau în jurul valorii de 15 milioane de lei, capitalurile proprii la circa 1,39 milioane, iar datoriile ajungeau la 13,67 milioane de lei.

Profitul infim nu înseamnă că firma nu putea dispune de lichidități. O societate se poate finanța legal prin credite bancare, împrumuturi de la asociați, recuperarea unor creanțe, finanțări intragrup sau vânzări de active.

Dar bilanțurile mai spun ceva care merită privit atent.

La finalul lui 2020, Real Concrete Land raporta datorii de aproximativ 2,39 milioane de lei. Un an mai târziu, acestea ajunseseră la 13,67 milioane de lei.

Diferența depășește 11,28 milioane de lei într-un singur exercițiu financiar.

Exact în acest interval are loc și transferul extern de 1 milion de euro.

Nu există, până acum, o probă publică potrivit căreia creșterea datoriilor și suma transferată ar avea legătură. Ar fi incorect să tragem această concluzie doar din bilanț.

Dar tocmai de aceea întrebarea devine obligatorie:

care a fost sursa contabilă exactă a celor 1,1 milioane de euro?

Credit bancar? Împrumut de asociat? Finanțare din partea unei alte companii? Încasarea unei creanțe?

Bilanțul anual nu poate răspunde.

Pentru asta trebuie urmărite extrasele conturilor din care au plecat banii, balanța contabilă, registrul-jurnal și documentele care justifică disponibilul financiar din decembrie 2021 și ianuarie 2022.

Pentru că, înainte să aflăm unde a dispărut milionul, există o întrebare la fel de legitimă: de unde a venit?

De la beton la aur în Dubai. Cum a ajuns o firmă de construcții să riște 1,1 milioane de euro într-o finanțare exotică

Real Concrete Land nu era o companie specializată în aur, metale prețioase sau operațiuni financiare internaționale. Obiectul principal de activitate era fabricarea produselor din beton pentru construcții.

Cu toate acestea, finanțarea externă pentru care societatea a acceptat să vireze 1,1 milioane de euro în avans urma să susțină dezvoltarea unei afaceri într-un domeniu complet diferit: tranzacții cu metale prețioase, în special aur, inclusiv în Dubai.

Diversificarea unei afaceri nu este, în sine, nimic suspect. Companiile intră permanent pe piețe noi. Dar proporțiile acestei operațiuni schimbă perspectiva.

Real Concrete Land urma să blocheze peste un milion de euro pentru a accesa o finanțare efectivă de aproximativ 5,4 milioane. Vorbim despre un avans enorm, plătit într-un circuit financiar internațional, pentru o activitate aflată în afara profilului tradițional al firmei.

În asemenea condiții, întrebările despre verificările făcute înaintea transferului devin inevitabile.

Cine a verificat bonitatea și autorizarea finanțatorului? Cine a analizat juridic contractul? Cine a confirmat că titularul contului în care urmau să ajungă banii avea o relație legitimă cu Wealth Bank Transfer? Ce garanții a primit Real Concrete Land pentru propriul milion? A existat un raport de due diligence? A existat o opinie juridică independentă? Cine a aprobat în interiorul companiei o tranzacție de asemenea anvergură?

Aceste întrebări nu transformă o posibilă victimă în suspect.

Dar într-un dosar de fraudă, prudența victimei face parte din tabloul factual. Nu pentru a-i diminua drepturile, ci pentru a înțelege cum a devenit posibilă operațiunea efectuată de acest Răzvan Leu.

Pentru că aici nu vorbim despre o plată obișnuită către un furnizor.

Vorbim despre 1,1 milioane de euro trimiși în avans, peste graniță, pentru intrarea unei firme de beton într-o afacere cu aur în Dubai.

Și înainte de a întreba cine a înșelat pe cine, trebuie să știm cât de atent a fost verificat drumul pe care au plecat banii.

Cine este, de fapt, Răzvan Leu? Verificarea reclamantului nu înseamnă fabricarea unui cazier

Într-un dosar cu asemenea miză, ar fi o greșeală să fie verificat doar Călin Georgescu. La fel de legitim este să fie analizat și omul care a formulat plângerea penală de la care a pornit ancheta.

Răzvan Liviu Leu trebuie verificat riguros. Dar pentru propriile fapte, nu pentru reputația familiei sale și nici prin transformarea litigiilor în condamnări.

Leu este omul de afaceri din Buzău care a confirmat că a formulat, în ianuarie 2024, plângerea aflată la baza dosarului instrumentat ulterior de DIICOT. El susține că a pierdut peste un milion de euro în urma unei finanțări care nu s-a mai concretizat.

În verificările făcute pentru această investigație nu am identificat însă o condamnare penală definitivă a lui Răzvan Liviu Leu.

Există relatări despre afacerile sale, litigii și controverse economice. Acestea pot și trebuie cercetate. Dar un litigiu civil nu este echivalentul unei condamnări, o acuzație nu este o sentință, iar asocierea cu o persoană condamnată nu transferă răspunderea penală.

Confuzia este cu atât mai ușor de făcut cu cât tatăl său, omul de afaceri Ion Leu, a fost condamnat în mai 2024, în primă instanță, de Tribunalul Buzău, la șapte ani de închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată. Hotărârea nu era definitivă și a fost atacată. Dosarul este distinct de cauza în care Răzvan Leu apare ca persoană vătămată.

A amesteca cele două persoane ar fi nu doar incorect juridic, ci și jurnalistic.

Răzvan Leu trebuie întrebat de unde proveneau cei 1,1 milioane de euro, ce verificări a făcut înainte de transfer, ce relații avea cu Rusen și Arena, ce documente a primit și de ce a acceptat o operațiune financiară atât de riscantă.

Dar trebuie verificat pentru ceea ce poate fi demonstrat despre el. Pentru că sunt multe semne de întrebare în dreptul său și al afacerilor sale și ale tatălui său.

Un milion de euro nu poate dispărea într-un comunicat. Aici începe proba și se termină propaganda

Dosarul celor 1,1 milioane de euro nu poate fi judecat nici după intensitatea titlurilor de presă, nici după preferințele politice ale celor care îl comentează. Are nevoie de ceva mult mai simplu și, în același timp, mult mai greu de obținut: probe care să lege oamenii, banii și faptele într-un traseu verificabil.

DIICOT are obligația să ducă această anchetă până la capăt, dar pe probe corecte nu inventate. Dacă a existat o schemă de înșelăciune, trebuie demonstrat cine a construit-o, cine a participat la ea și cine a beneficiat. Dacă au fost folosite documente false, trebuie identificat autorul fiecăruia și scopul pentru care au fost produse. Dacă cei 100.000 de euro invocați de procurori aveau destinație electorală, atunci traseul lor financiar trebuie urmărit până la ultimul beneficiar.

Iar dacă Călin Georgescu a avut un rol în acest mecanism, acel rol trebuie dovedit prin fapte concrete: documente, mesaje, întâlniri, ordine de plată, conturi, beneficiari și fluxuri financiare.

Nu prin asociere. Nu prin presupunere. Nu prin faptul că cineva îl indică într-o plângere.

Dar standardul trebuie să funcționeze și invers. Dacă traseul banilor nu duce la Georgescu, dacă documentele nu îi demonstrează participarea ori dacă anumite acuzații nu rezistă verificării, nici acestea nu pot fi compensate prin zgomot mediatic.

Într-un dosar cu asemenea miză, există un singur criteriu care contează: proba.

Nu condamnarea pronunțată într-un studio de televiziune.

Nu achitarea decretată pe Facebook.

Nu „surse judiciare” transformate în sentință.

Ci documentele.

Pentru că 1,1 milioane de euro lasă urme: extrase, SWIFT-uri, dispoziții de plată, beneficiari, conturi, justificări contabile.

Iar până când întregul traseu va fi pus pe masă, întrebarea rămâne inevitabilă: UNDE SUNT BANII?

Cine i-a primit? Cine i-a controlat? Cine i-a mutat mai departe? Și cine a beneficiat, în final, de ei?

Acolo începe adevărul acestui dosar.

Veriga lipsă din dosar: cine a beneficiat, în final, de bani?

După toate documentele, declarațiile și explicațiile puse cap la cap, dosarul ajunge într-un punct în care nu mai este suficient să știm cine a promis finanțarea, cine a intermediat întâlnirile sau cine a formulat ulterior acuzațiile.

Trebuie identificat beneficiarul final al banilor.

Până acum, informațiile publice permit reconstruirea doar a primei părți a circuitului: Real Concrete Land a transferat suma într-un cont deschis la InCore Bank AG, iar acel cont este indicat în informațiile apărute din anchetă ca fiind asociat MIGOM Bank Ltd.

De aici înainte, însă, lipsește chiar segmentul care poate stabili răspunderea fiecăruia.

Ce ordine au fost date după încasarea banilor? Cine avea drept de dispoziție asupra contului? Au fost sumele mutate integral sau fracționat? Au ajuns către alte societăți, conturi personale ori intermediari? Au fost utilizate pentru operațiuni comerciale reale sau au părăsit rapid circuitul pentru care fuseseră transferate?

Răspunsurile la aceste întrebări pot separa definitiv rolurile.

Dacă Massimiliano Arena a controlat fluxul financiar, acest lucru trebuie să rezulte din documentele bancare.

Dacă Ionel Rusen a avut acces sau a dispus de bani, trebuie să existe urme verificabile.

Dacă vreo sumă a ajuns la Călin Georgescu ori a fost folosită în beneficiul său sau al campaniei sale, acest lucru trebuie demonstrat distinct, nu dedus din relațiile dintre participanți.

Iar dacă banii au rămas într-o structură financiară fără să ajungă vreodată la persoanele indicate public drept beneficiare, și aceasta este o informație esențială pentru stabilirea adevărului.

În fond, aici se va decide greutatea reală a acuzațiilor.

Nu în cine pe cine cunoștea.

Nu în cine pe cine recomanda.

Nu în cine pe cine acuză astăzi.

Ci în răspunsul la întrebarea pe care niciun dosar financiar serios nu o poate evita: cine a avut, în final, controlul și beneficiul efectiv asupra celor 1,1 milioane de euro?

Până când această verigă nu este lămurită, tabloul rămâne incomplet.

Cătușele nu sunt probe

Fostul judecător ICCJ Ana Roxana Tudose ridică o problemă care nu poate fi ignorată: expunerea publică a unei persoane încătușate, transformată în spectacol mediatic, poate afecta grav prezumția de nevinovăție și dreptul la imagine.

Călin Georgescu este o persoană publică și interesul presei este legitim. Dar una este informarea publicului și alta este construirea unei imagini de vinovăție înainte ca instanța să se pronunțe.

CEDO a sancționat în repetate rânduri lipsa de reținere a autorităților atunci când persoane cercetate au fost prezentate public într-o manieră care sugera vinovăția, iar informații din dosarele penale au ajuns în presă înainte de judecată.

De aceea, întrebarea nu este dacă autoritățile aveau dreptul să-l cerceteze pe Georgescu. Evident că îl aveau.

Întrebarea este dacă era necesară această expunere publică și dacă informațiile din dosar ajunse rapid în presă au respectat limitele unei anchete penale.

Într-un stat de drept, vinovăția nu se stabilește prin imagini cu cătușe, prin „surse judiciare” sau prin breaking-news.

Se stabilește prin probe.

Iar în dosarul celor 1,1 milioane de euro exact asta trebuie să vedem: traseul banilor, beneficiarii, documentele, ordinele de plată și legătura concretă dintre fiecare persoană cercetată și faptele imputate.

Cătușele pot impresiona publicul. Nu pot ține loc de dovadă.

 

DISTRIBUIȚI MASIV. Călin Georgescu are nevoie de poporul pe care a demonstrat cât de mult îl iubește, prin sacrificiul său

Documente și surse consultate

1. Plângerea penală formulată de Real Concrete Land SRL, prin Răzvan Liviu Leu – documentul de 10 pagini publicat integral de RISE Project. Este sursa principală pentru cronologia operațiunii, relația cu Wealth Bank Transfer LTD, finanțarea de 6 milioane de euro, tranșele de 1.000.000 și 100.000 de euro, InCore Bank AG, afacerea cu aur din Dubai, solicitarea de restituire, Mercando Green Technology AG și afirmațiile atribuite lui Călin Georgescu. Plângerea penală integrală – PDF

2. RISE Project – „Dosarul Georgescu: plângerea și acuzațiile”, 21 septembrie 2026. RISE confirmă că persoana juridică reclamantă este Real Concrete Land SRL și sintetizează elementele esențiale din plângere: finanțarea pentru aur în Dubai, cele două tranșe și conturile de la InCore Bank AG.
Articolul RISE Project

3. Comunicarea DIICOT din 21 septembrie 2026, reprodusă de AGERPRES. Este una dintre sursele centrale pentru versiunea oficială a procurorilor: grupul de trei persoane, finanțarea inițială de 6 milioane de euro, transferul de peste un milion și pretinsa garanție suplimentară de 100.000 de euro pentru majorarea finanțării la 15 milioane.
AGERPRES – comunicarea și datele DIICOT

4. Declarația publică a purtătoarei de cuvânt DIICOT, Mihaela Melconian, relatată integral de HotNews. De aici provin informațiile privind contul unei entități din Dominica deschis la o instituție financiară din Elveția, milionul destinat afacerii cu metale prețioase, cei 100.000 de euro despre care DIICOT spune că urmau să susțină campania și existența unui „plan de cheltuieli”.
HotNews – explicațiile detaliate ale DIICOT

5. Interviul HotNews cu avocata Maria Florea, reprezentanta lui Răzvan Leu. Este important pentru precizarea că persoana vătămată este societatea Real Concrete Land, nu Leu ca persoană fizică, pentru data inițială a plângerii – 31 ianuarie 2024, la DNA – și pentru demersurile de recuperare a banilor și mesajele dintre persoanele implicate.
HotNews – interviul cu avocata lui Răzvan Leu

6. Declarația lui Răzvan Leu pentru AGERPRES, prin care acesta confirmă că el a formulat plângerea și că demersul datează din ianuarie 2024.
AGERPRES – Răzvan Leu confirmă plângerea

7. AGERPRES – informațiile privind solicitările DIICOT către autorități din Letonia, Italia, Marea Britanie și Elveția. Acestea confirmă caracterul transfrontalier al urmăririi fluxurilor financiare.

8. AGERPRES – situația lui Ion Negoescu, prezentat drept intermediar între Georgescu și Leu și audiat în dosar. Este utilă pentru a nu-l confunda automat cu cei trei membri ai grupului descris oficial de DIICOT.
AGERPRES – Ion Negoescu, intermediar audiat

9. U.S. Securities and Exchange Commission – raportul anual 10-K al MIGOM Global Corp. pentru 2021. Documentul arată că MIGOM Bank Ltd fusese încorporată în Dominica la 7 august 2019 și era prezentată drept bancă internațională licențiată de Financial Services Unit. Sunt descrise activități de creditare, transfer de bani, garanții, schimb valutar și tranzacții cu metale prețioase.
SEC – MIGOM Global Corp., Form 10-K 2021

10. Financial Services Unit – Commonwealth of Dominica, Directiva nr. 1/2024 privind MIGOM Bank Ltd. Document oficial din 29 februarie 2024 prin care autoritatea dispune încetarea imediată a activității financiare a MIGOM Bank, interzicerea acceptării de noi depozite, garanții și fonduri și înlăturarea directorului Thomas Adrian Schätti.
FSU Dominica – Directive MIGOM Bank Ltd., 29 februarie 2024

11. Financial Services Unit – numirea administratorului MIGOM Bank, 18 martie 2024. Documentul confirmă trecerea băncii sub administrare în vederea recuperării depozitelor clienților și plății creditorilor.
FSU Dominica – Appointment of Administrator MIGOM Bank

12. Companies House – WB International Ltd. Registrul oficial britanic documentează legătura corporativă dintre Massimiliano Arena și Ionel Rusen: Arena a fost persoană cu control semnificativ asupra companiei din 2021 până la 1 august 2024, iar Rusen apare ulterior cu control de minimum 75% și ca director. Aceasta nu dovedește faptele penale cercetate, dar confirmă existența unei relații corporative între cei doi.
Companies House – WB International Ltd., persons with significant control

13. Datele financiare Real Concrete Land SRL – CUI 38149256. Pentru cifrele din 2020–2021 am verificat seriile de bilanț publicate pe baza situațiilor financiare depuse la Ministerul Finanțelor: în 2021, cifră de afaceri 11.459.049 lei, profit net 5.750 lei, datorii 13.673.669 lei și capitaluri proprii 1.393.816 lei; în 2020, datorii de 2.387.380 lei. Datele sunt concordante în mai multe baze comerciale.
ListaFirme – Real Concrete Land SRL

14. ANAF – evidențele oficiale privind Real Concrete Land SRL, CUI 38149256, care confirmă identificarea societății în registrele fiscale oficiale.

15. AGERPRES – reținerea lui Călin Georgescu, 21 septembrie 2026, pentru situația procesuală relatată în introducerea investigației.
AGERPRES – Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

16. AGERPRES – reținerea lui Ionel Rusen, pentru situația procesuală a acestuia în aceeași cauză.
AGERPRES – Ionel Rusen reținut

Pentru capitolul în care am separat situația lui Răzvan Leu de cea a tatălui său, sursele consultate arată că Ion Leu a primit în mai 2024 o condamnare în primă instanță la șapte ani pentru evaziune fiscală, hotărârea nefiind definitivă la acel moment. Este esențial să precizăm tocmai că acest dosar îl privește pe tată și nu constituie o acuzație împotriva lui Răzvan Leu.