Nu stiu cum face, dar de fiecare dată când ne auzim e ca un izvor de sănătate pentru mine și nu mă mai satur să-l ascult, poveștile lui sunt încântătoare și pline de pilde din care avem cu toții de învătat. Sacrificiile ca sportiv i-au adus satisfacțiile de campion mondial. Acum, drumul lui este altul, a pornit pe calea antrenoratului. Ce nu înțeleg eu este de ce a trebuit caz o supervaloare ca Leonard Doroftei a trebhuit să meargă în Canada ca să poată face ce îi place mai mult? De ce, când în România, noi oamenii de rând îl iubim și l-am fi vrut cel puțin de mare ca antrenor, precum a fost ca sportiv, la noi aici, în Ploiești? Răspunsul ar putea fi unul biblic și din această cauză cu atât mai trist: nimeni nu-i profet în țara lui.
Dar să trecem peste nedreptățile la care a fost supus cât a stat în România de non-valorile care au făcut ce au știut mai bine ca să îl marginalizeze și să vă spun că din vocea lui reieșea o linște interioară, care vine dintr-o viață echilibrată a omului care face ce îi place. Și Moșu’ chiar face ce-i place, antrenează copii care vor să ajungă ca el, campion mondial, cândva. Ce poate fi mai frumos și mai motivant pentru un copil decât să te antreneze Doroftei? Când te antrezeanză un campion modial ai un reper clar în carieră, vrei să fi ca el. Așa vor, cu siguranță, și copii din Canada, care sunt pe mainile iscusite de antrenor ale lui Leonard, care a slăbit 20 de kilograme în pandemie.
Când faci ce-ți place, când ai o familie frumoasă, în care este armonie, când lumea din jur de apreciază pentru ce ai făcut în viață, nu poți decât să fii fericit. Iar Leonard Doroftei, cu care am vorbit la telefon asta transmitea și eu mă bucur sincer pentru el și toți cei dragi lui, care știu să-l aprecieze pentru omul minunat care este și îl sprijină pentru a-și transforma visele în realitate. Aștept cu nerăbdare să-l văd cu mâna pe spatele unui campion mondial, pe care el l-a antrenat și care pune în ring pasiunea lui.
Până atunci vă transmit ce mi-a spus pentru voi: ” Mi-e dor de-acasă, mi-e dor de oameni, mi-e dor de zâmbetul lor și aștept cu nerăbdare să treacă nebunia asta, să pot să vin să-i văd. Am plecat din țară pentru că nu am vrut să dezamăgsc românii mei, simțeam că e o perioadă în care sunt pe tobogan și nu pot să-mi revin, pentru că mi-au luat și afacerea, am pierdut și una și alta. Am simțit că nu mai am putere și nu am vrut să mă cert cu lumea, de fapt. Am văzut câteva comentarii pe facebook, prin ziare și atunci am zic că mai bine îmi văd de drumul meu, de treaba mea. M-am bătut pentru oameni, am luptat pentru oameni și m-am întors acasă pentru oameni. A fost vina mea că nu am știut să mă ridic la nivelul pretențiilor lor și așa am prefrat să plec, să o iau de la capăt, să muncesc, să-mi fac iar drumul meu și să merg în continuare. Românii să fie siguri de un lucru: vor fi toată viața în sufletul meu, sunt tot ce am, îi iubesc din toată inima și VOI FI ROMÂN PENTRU TOTDEAUNA!
Am început o nouă etapă, aceea de antrenor. Zici că aș fi făcut box, că știu foarte multe( n.r. râde cu poftă).
Întotdeauna mă văd pe mine într-un elev și muncesc ca și cum aș fi vrut eu ca antrenorul să muncească cu mine. Poate din acest motiv am și rezultate și am și satisfacție în sala de antrenament. Asta îmi dă puterea să merg mai departe, să cred în ceea ce fac. Aplic cu copiii tehnici diferite față de cele pe care le-am învățat eu pentru că vin cu tehnici de antrenament noi, concepute de mine. Combin și tot timpul fac combinații de lovituri, ce mi-aș fi dorit, ce mi-ar fi plăcut mie când eram sportiv. Noi nu lucrăm ca acum 10 ani, noi lucrăm cum se va lucra peste 10 ani. Viața te învață, începi să vezi unde ai greșit și să nu mai faci greșeile pe care le-ai făcut. Ca să poți să ții pasul trebuie să fii înainte”.
Doar atât mai am să spun: Moșule, mulțumesc pentru că exiști!
